Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 380/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 380/CA

Ședința publică din data de 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

Grefier - -

Pe rol, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, cu domiciliul în comuna,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul pe- C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamatul, lipsind pârâta Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.87 și urm.Cod pr.civilă.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, după care:

Întrebată fiind, partea arată că nu mai are înscrisuri de depus sau cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului.

Curtea, luând act că nu mai sunt înscrisuri de depus sau cereri prealabile de formulat și socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii, cu consecința anulării Hotărârii nr.32486/24.08.2009 emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Prin cererea adresată instanței la data de 03.09.2009, reclamantul a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 32486/24.08.2009 a Casei Județene de Pensii C - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a legii, solicitând anularea acesteia ca nelegală.

În motivarea contestației, reclamantul a arătat că, s-a născut la data de 02.04.1943 în localitatea, județ C, părinții săi fiind și, ce au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma aplicării Tratatului Româno- de la C, din 1940.

În mod greșit i-a fost respinsă cererea de către pârâtă, întrucât deși născut după strămutarea în România, el a suferit aceleași persecuții etnice, trebuind a-i fi recunoscute aceleași drepturi ca și părinților săi.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La dosar au fost depuse copii xerox a actelor avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii și anume: buletin identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificatele de deces ale părinților reclamantului și înscrisuri din arhivele statului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va reține că este întemeiată contestația formulată pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat rezultă că reclamantul - fiul defuncților și - deși născut la data de 02.04.1943, el a suferit aceleași persecuții etnice după strămutarea în România a familiei acestuia, urmare a Tratatului din 06.09.1940 încheiat la C între România și ia.

Potrivit prevederilor art.1 din nr.OG105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoanele, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 au suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementat constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Ori, în cauză este de necontestat că reclamantul care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

De altfel, aceste drepturi au fost acordate și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.

Pentru aceste considerente, contestația reclamantului va fi admisă, se va anula hotărârea nr.32486/24.08.2009 emisă de pârâtă și se va constata că reclamantul are calitate de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, ca persoană strămutată, drepturile urmând a-i fi acordate începând cu luna următoare depunerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în comuna,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul pe-

Anulează hotărârea nr. 32486/24.08.2009 emisă de pârâtă.

Constată că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca persoană strămutată și obligă pârâta a emite o hotărâre în acest sens.

Drepturile vor fi acordate din luna următoare depunerii cererii, pentru perioada 02.04.1943 - 06.03.1945.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- -

Red.hot.jud. -

4 ex/16.10.2009

Emis 2 com/

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 380/2009. Curtea de Apel Constanta