Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 391/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.391/CA

Ședința publică din 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

Grefier - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanta, cu domiciliul în C,-, -0,.B,.2,.30, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în-, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta, domnul în baza procurii speciale autentificată sub nr.981/02.06.2009 depusă la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei prin care grefierul de ședință învederează obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.

În conformitate cu dispozițiile art.193-198 Cod procedură civilă, sunt audiați, pe rând martorii G și G, cele declarate fiind consemnate în procesele-verbale atașate la dosar.

Întrebat fiind reprezentantul reclamantei, arată că nu mai are înscrisuri de depus sau cereri de formulat.

Curtea luând act că nu mai sunt înscrisuri de depus sau cereri de formulat și socotindu-se lămurită în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

1.Obiectul cererii și părțile din proces

Prin contestația înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Constanța, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.31900/21.05.2009 prin care s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice, așa cum prevăd dispozițiile art.1 lit."c" din Legea nr.189/2000 de aprobare a OG nr.105/1999.

În motivarea contestației reclamanta a arătat că s-a născut la data de 04.09.1935 în localitatea, județul C, iar în anul 1940 venit cu familia din Bulgaria în România ca urmare a aplicării dispozițiilor din Tratatul d l Craiova din 1940 privind schimbul de populație.

In dovedirea contestației au fost depuse acte de stare civilă ale reclamantei și familiei sale, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale.

Pe lângă proba cu înscrisuri, reclamanta s-a prevalat și de proba testimonială, fiind audiați martorii și

Pârâta, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.

2. Curtea

Din analiza tuturor probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarea situație de fapt:

Reclamanta a solicitat cu cererea înregistrată sub nr.60097/26.02.2009 la Casa Județeană de Pensii C, recunoașterea calității sale de persoană strămutată conform art.1 lit. c din Legea nr.189/2000.

Prin Hotărârea nr.31900/21.05.2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, constituită la nivelul Casei Județene de Pensii, a respins cererea reclamantei, cu motivarea că aceasta s-a născut la data de 04.09.1935 și deci, nu face dovada strămutării.

Potrivit dispozițiilor art.1 lit. c din OG.nr.105/1999 astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

-"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;".

Art.2 din HG nr.127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilorOrdonanței Guvernului nr.105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral."

Reclamanta s-a născut la 04.09.1935 și a venit cu familia din Bulgaria în România ca urmare a aplicării dispozițiilor din Tratatul d l Craiova din 1940 privind schimbul de populație.

Cum reclamanta în perioada de strămutare a familiei sale, respectiv 06.09.1940- 06.03.1945 a suferit condițiile precare de viață alături de aceasta în zona de strămutare, din cauza abandonării în, independent de voința lor, fiind nevoiți să aibă domicilii provizorii până la definitivare în diferite localități, se încadrează în prevederile art.1 lit. c din Legea nr.189/2000.

Cererea reclamantei este formulată în calitate de titular, respectiv de persoană strămutată.

Pe cale de consecință, față de probele administrate în cauză, în temeiul art.7 din OG nr.105/1999, Curtea va admite contestația formulată, urmând anula Hotărârea nr.31900/21.05.2009 emisă de către pârâtă și constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 - art.1 lit. c - în calitate de persoană strămutată în altă localitate pentru perioada 06.09.1940 - 06.03.1945.

Întrucât dispozițiile art.5 din HG nr.127/2002 prevăd ca în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare depunerii acestora, drepturile reclamantei vor fi stabilite începând cu 01.03.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu domiciliul în C,-, -0,.B,.2,.30, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în-, județul

Anulează Hotărârea nr.31900/21.05.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii

Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 pentru perioada 06.09.1940 - 06.03.1945 și obligă pârâta să emită hotărâre în acest sens.

Drepturile vor fi acordate începând cu 01.03.2009.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 08.10.2009.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red. hot. Jud.

23.10.2009/4

Emis 2 com/

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 391/2009. Curtea de Apel Constanta