Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 423/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 423/2008
Ședința publică din 14 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22771/21.02.2008 emisă de către pârâtă.
Se constată că la data de 09.05.2008 reclamanta a depus o copie a hotărârii nr. 12920/25.11.2003 emisă de către pârâtă la în favoarea martorei.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 08.04.2008 sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 22.774 emisă la data de 21.02.2008 de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor motivând că întrunește condițiile cerute de Legea nr. 189/2000.
Astfel, în dezvoltarea argumentelor, reclamanta arată că împreună cu părinții au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice. În concret, se arată că au fost bătuți mai mulți bărbați în curtea școlii pe motivul că au vorbit limba maghiară și îndemnați să părăsească teritoriul României.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, fundamentat pe aceea că situației reclamantei nu îi sunt aplicabile prev. Legii nr. 189/2000 întrucât localitatea de plecare era România; iar declarațiile de martori pot fi dovezi numai în măsura în care concordă cu situația istorică.
Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 22.774 emisă la data de 21.02.2008 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii în dovedirea calității de refugiat.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat, a fost strămutat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor care relevă că familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze din cauza persecuțiilor etnice din localitatea de domiciliu. Or, în aceste circumstanțe, ale celor rezultate din acte, nu se poate reține susținerea pârâtei că nu ar fi incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Desigur, se susține de către pârâtă că cele relatate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații de martori. Or, martorii audiați de instanță relevă situația refugierii masive a populației ce a inclus între aceștia și familia reclamantei.
Ca atare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și celelalte susțineri ale pârâtei întrucât din declarațiile date în fața instanței nu rezultă contradicții cu privire la refugiere, iar pe de altă parte, cele relevate cu privire la situații de refugiere sunt cunoscute din refugiu.
Nici restul susținerilor nu pot fi reținute, întrucât în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului s-a datorat persecuției etnice exercitate de autorități, iar argumentul adus nu este suficient pentru anihilarea voinței legiuitorului, legea nefăcând nici o referire sau distincție între autoritățile, respectiv administrațiile din aceea perioadă.
Pe de altă parte, dacă s-ar accepta poziția pârâtei, reclamanta ar ajunge să fie discriminată față de restul familiei sale, în condițiile în care a suferit aceleași prejudicii ca și sora sa, căreia i-a fost recunoscut de aceeași pârâtă prin hotărârea depusă la dosar calitatea de refugiată.
Prin urmare, reținând că raportat la cele rezultate din acte susținerile reclamantei sunt întemeiate, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea, va anula hotărârea pârâtei și, pe cale de consecință, va dispune obligarea la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită.
Totodată, în temeiul dispozițiile art. 274.pr.civ. pârâta, parte căzută în pretenții, va fi obligată să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta, domiciliată în, nr. 554, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și în consecință:
Anulează hotărârea nr. 22.774 emisă de pârâtă la data de 21.02.2008.
Obligă pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15.05.1942 - 6.03.1945, începând cu data de 1 decembrie 2007.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./Dact./4 ex./28.05.2008.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
