Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 427/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.427/CA
Ședința publică de la 14 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinarecontestațiaformulată de reclamantul, domiciliat în C, str. -. - nr.20, -7,.A,.10, jud. C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 octombrie 2009, și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2009, pentru când reclamantul a depus la dosar înscrisuri în susținerea contestației, instanța pronunțând următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față.
Prin cererea formulată la data de 16.09.2009 și înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Constanța, reclamantul a învestit instanța, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând anularea Hotărârii nr. 32749/08.09.2009 emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege.
Susține reclamantul că este născut la data de 15.03.1944 în perioada refugiului părinților săi, strămutați din localitatea comuna M, jud., Bulgaria, în baza Tratatului d l Craiova.
În susținerea cererii sub aspect probator, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 32749/08.09.2009 emisă de pârâtă, actul de identitate, certificat de naștere, procesul verbal încheiat la 9 decembrie 1942 de Secretariatul de Stat al, și - Serviciul comercial al - Comisariatul General al, adeverința nr.3/14 noiembrie 1940 emisă de Prefectura jud., procesul-verbal nr. 3159/23.09.1935 al Tribunalului, declarațiune privind situația de avere dată în anul 1940 autorului reclamantului, numitul, contract de vânzare-cumpărare încheiat între Oficiul Național al și colonistul, contract de vânzare cumpărare din 15.XII.1947 pe numele, referat din 4.VII.1047 întocmit de Ministerul Agriculturii și Domeniilor - Direcțiunea pentru numitul, cererea formulată de și înregistrată la Ministerul Agriculturii sub nr. 9944/26.1947 și referatul încheiat de această direcție, declarațiunea de avere a autorului, înregistrată sub nr. 14728/17.08.1947, situația de avere imobiliară a autorului reclamantului.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține că reclamantul este născut la data de 15.03.1944, în localitatea, județul C, din părinții și.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, părinții reclamantului au fost strămutați din comuna M, județul, Bulgaria, în anul 1940, în baza Tratatului d l Craiova.
Potrivit art. 1 lit. "c" din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, "persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu".
Articolul 2 din Norma pentru aplicarea nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002 definește persoana strămutată în altă localitate, fiind incluse în această categorie și persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, respectiv Tratatul d l Craiova din 1940.
Din interpretarea dispozițiilor menționate rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Aceasta, deoarece consecințele acestor persecuții au fost resimțite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci și de copiii unor astfel de persoane, născuți în perioada de refugiu când îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor lor.
Ori, tocmai această îngrădire a libertății este recompensată prin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 astfel că nu pot fi excluși de la beneficiile legii copiii celor strămutați care au suferit și ei aceleași interdicții ca și părinții lor la care își aveau în mod legal domiciliul.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în România în anul 1940, el fiind născut în perioada de refugiu, Curtea apreciază că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, motiv pentru care urmează a admite acțiunea, a anula hotărârea emisă de pârâtă și a recunoaște reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 modificată și completată.
Conform art. 5 din Norma pentru aplicarea prevederilor nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG127/2002, drepturile se vor acorda reclamantului începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, respectiv 01.02.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H OTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în C, str. -. - nr.20, -7,.A,.10, jud. C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
Anulează hotărârea 32749/08.09.2009 emisă de pârâtă și recunoaște reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Dispune emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 14 octombrie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
6 noiembrie 2009
red.dec.jud.
tehnored.Gref.
4ex/10.11.2009
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea