Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 466/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 466/2008

Ședința publică din 05 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect anularea hotărârii nr. 22829 din data de 06.03.2008 emisă de pârâtă.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat, numitul, în calitate de soț al reclamantei, cu procură autentificată de către BNP, sub nr. 931 din 30.05.2008, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care mandatarul reclamantei a depus la dosarul cauzei documente medicale ce atestă că, reclamanta este bolnavă și nu se poate prezenta în instanță, precum și înscrisuri în susținerea cererii, adeverință medicală privind pe martorul, care atestă că, nu este transportabil, iar despre martorul a susținut că, este în vârstă și este plecat de la domiciliul său inițial și că, raportat la aceste împrejurării înțelege să renunțe la proba privind audierea martorilor, declarând că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând să se admită acțiunea și să primească și soția sa calitatea de refugiat și drepturile conferite de lege.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată:

Prin cererea înregistrată în data de 03.04.2008, reclamanta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 22.829 din data de 06.03.2008 emisă de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.

În dezvoltarea cererii sale, reclamanta a arătat că deși a depus acte autentice sau autentificate inclusiv declarații autentificate a 2 martori, pârâta i-a respins cererea pentru stabilirea calității de refugiat cu o motivare superficială precizând că datele sunt contradictorii, fără însă a menționa care din acte conțin contradicții.

Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, ( 6) prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2008, sub nr. 40.754, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotărârea nr. 22.829 din data de 06.03.2008, pârâta respinge cererea reclamantei motivat de faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. (2)

Exprimarea poziției procesuale a pârâtei, precum și motivul eliberării actul administrativ atacat, s-au realizat în considerarea declarațiilor autentice ale martorilor și ( 14, 16).

Analizând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Totodată, declarațiile autentice ale martorilor și confirmă refugiul reclamantei împreună cu familia sa. Astfel, martorii arată faptul că reclamanta și familia acestuia au fost nevoiți ca în data de 02.03.1941 să se refugieze din localitatea de domiciliu, -, jud. C, în localitatea, jud. C, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile hortiste după cedarea de Nord, reîntoarcerea din refugiu având loc în data de 02.04.1945.

Curtea constată că, declarațiile martorilor sunt pertinente, arătând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Mai mult, pârâta prin hotărârile nr. 11.948/29.10.2003 și nr. 5.461/18.11.2002 a recunoscut martorilor și calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. ( 15, 17).

Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 22.829 din data de 06.03.2008 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 02.03.1941 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în G,-, jud. C împotriva pârâtei împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și, în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 22.829/06.03.2008 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 02.03.1941 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2008.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2008

PREȘEDINTE, GREFIER,

G - - -

Red.Gh./Dact./4 ex./16.06.2008.

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 466/2008. Curtea de Apel Cluj