Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 470/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 470
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - anularea Hotărârii nr. 5915 din 30 iunie 2009, emisă de pârâtă.
La apelul nominal se prezintă reclamanta personal și reprezentantul pârâtei Casa Județeană de Pensii S, consilier juridic Prian care depune delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 7 septembrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei Casa Județeană de Pensii S, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.
Reclamanta personal arată că își susține cererea.
La întrebarea instanței când a primit hotărârea pe care o contestă reclamanta arată că nu știe carte, dar că poate prezenta plicul ce atestă primirea recomandatei.
În urma prezentării acestui plic se constată că hotărârea a fost primită în data de 31 iulie 2009. Verificând legalitatea sesizării Curtea apreciază că acțiunea este în termenul prevăzut de lege.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reclamanta.
Atât reclamanta, cât și reprezentantul pârâtei arată că nu au alte cereri sau probe.
Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii și anularea hotărârii atacate întrucât a fost refugiată din satul, județul C în satul, comuna, județul C aproximativ 4 ani împreună cu părinții și, precizând că în prezent locuiește în județul Mai arată că din cauza războiului și a faptului că ungurii trăgeau cu armele și erau împușcați oameni, respectiv urmare a persecuțiilor reclamanta copil fiind, împreună cu părinții s-au refugiat într-o localitate neocupată.
Reprezentantul pârâtei Casa Județeană de Pensii S solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nelegală având în vedere prevederile art. 5.pr.civ. și motivele expuse în întâmpinarea depusă, pe care le susține.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 13.08.2009 sub nr- reclamanta în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Sas olicitat instanței anularea hotărârii nr.6915 emisă de pârâtă la 30 iunie 2009 și obligarea la recunoașterea calității de refugiat conform prevederilor Legii nr.189/2000.
În susținerea celor solicitate reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii în considerarea că declarațiile sunt nule întrucât martorii nu aveau discernământ și a trecut o perioadă de peste 60 de ani, că declarațiile acestora nu sunt concludente și nu se face dovada persecuției.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele
Prin hotărârea nr.5915 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta reținându-se că nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte persecuția și refugiul.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat, a fost strămutat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor.
Astfel, prin declarațiile autentice date de martorii și relevă că reclamanta a fost nevoită să se refugieze din cauza persecuțiilor pe motive etnice împreună cu părinții în luna septembrie 1940 din localitatea de domiciliu în satul comuna iar reîntoarcerea a avut loc în cursul lunii martie 1945. aceste aspecte sunt cunoscute arată martorii întrucât se aflau în refugiu în aceeași localitate și sunt beneficiari ai Legii nr.189/2000.
Se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.
Evident, se poate susține că reclamantul nu ar fi avut domiciliu de unde să se refugieze și nu a suferit persecuții. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât reclamantul nu putea avea alt domiciliu decât al părinților. Pe de altă parte, având în vedere vârsta la aceea vreme a reclamantului este exclusă manifestarea de voință în sensul alegerii domiciliului. Ca atare, ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că reclamanta nu a avut de suferit aceleași consecințe irevocabile ca părinții săi.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei referitoare la refugiu sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse
Desigur se susține de pârâtă că cele relatate nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale, și urmare a datelor contradictorii. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate și a normelor de aplicare dovada se poate face prin orice mijloc de probă inclusiv declarații de martorii. Ori, martorii au relevat părăsirea domiciliului urmare a persecuției, iar datele și aspectele relevate de aceștia nu conțin situații de genul arătat, acestea fiind date urmare a cunoașterii situației concrete.
Așadar, față de cele expuse, în baza prevederilor actului normativ mai sus evocat, a prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea urmează a fi admisă, anulată hotărârea atacată și obligată pârâta la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită începând cu data de 1 iulie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în comuna sat nr.47, jud. S, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii S cu sediul în localitatea Z-, jud. S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5915/30.06.2009 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.09.1940 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1.07.2009.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./23.10.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș