Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 49/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 49/2008
Sedința publică din data de 17 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 22031 din 23.07.2007.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se constată lipsa părților și a martorilor de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pârâta a înregistrat la dosar, la data de 16.01.2008, copia actelor solicitate la termenul anterior, respectiv declarațiile martorilor despre care a făcut referire în întâmpinare, în 2 exemplare.
Curtea, după deliberare, reținând că pârâta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 Cod pr.civ. revine asupra probei cu privire la audierea martorilor și în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 28.09.2007, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 22.031/23.07.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale, mai mult, declarațiile martorilor sunt contradictorii, din declarațiile acestora reieșind că au asistat, personal, în același interval de timp, la sute de refugieri din localități diferite ( 6).
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.03.2007, sub nr. 52.819, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 21.031/23.07.2007 pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantei nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.
În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, instanța, în temeiul disp. art. 129 alin. 4 - 6.pr.civ. coroborat cu disp. art. 4 alin. 2 din nr.HG 127/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 189/2000 a dispus în ședința publică din 11.10.2007 prezența reclamantei la interogatoriu a celor două persoane care au dat declarații autentice pentru audierea acestora sub prestare de jurământ în condițiile art. 186 și urm. pr.civ.
La termenul de azi, Curtea a constatat că reclamanta deși a fost citată cu mențiunea "prezența este obligatorie la interogator", nu s-a conformat acestei dispoziții, e asemenea, nici martorii G și Lase, deși au fost legal citați pentru acest termen de judecată în vederea audierii lor, nu s-au conformat acestei dispoziții.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 103 alin. 1.pr.civ. a decăzut reclamanta din proba cu martori întrucât nu au fost aduse la cunoștința instanței motivele ce au împiedicat prezența martorilor în sala de judecată la termenul acordat în vederea audierii acestora.
Întrucât prin prisma actelor dosarului și probelor administrate, nu se poate reține calitatea reclamantei de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge cererea și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în Fabrici, nr. 75, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C- Str. - nr. 2, jud. C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 22.031 din 23.07.2007
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -
Red.
dact. /4 ex./22.01.2008.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur