Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 500/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVIL NR. 500/2009

Ședința public din 23 octombrie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Delia Marusciac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulat de ctre reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEAN DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotrârea nr. 5785/mai 2009, emis de pârât.

La apelul nominal fcut în ședința public, la a doua strigare, se constat lipsa prților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinit cu prțile dar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu martorul s-a întors cu mențiunea " destinatar decedat".

Acțiunea este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz instanței c c s-a solicitat judecarea cauzei în lips, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ și c dosarul se afl la al doilea termen de judecat, fiind amânat în vederea administrrii probei testimoniale.

Curtea de apel, dup deliberare, apreciind c la dosar exist suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecat, declar închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedur civil și rmâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin cererea înregistrat sub nr- din data de 12.06.2009, reclamanta a solicitat instanței anularea hotrârii nr. 5.785 din data de 30.05.2009 emis de Comisia pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei CASA JUDEȚEAN DE PENSII S și obligarea acestei s-i recunoasc, în temeiul Legii nr. 189/2000 calitatea de refugiat și s-i acorde drepturile bnești prevzute de acest act normativ.

În motivare cererii, reclamanta a pretins c împreun cu familia sa a fost nevoit s se refugieze ca urmare a persecuțiilor din motive etnice din localitatea de domiciliu, jud. S în localitatea T, jud. C, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, îns comisia nu i-a admis cererea de a fi considerat și ea beneficiar a drepturilor prevzute de actul normativ mai sus citat.

La rândul su, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamanta nu a prezentat o dovad cu acte în sensul art. 4 alin. 1 din nr.OG 105/1999 aprobat prin Legea nr. 189/2000 și, mai mult, declarațiile martorilor date în fața notarului public sunt sumare neconducând la concluzia existenței persecuției reclamantei și a familiei acesteia. ( 5)

Din probele administrate în cauz, instanța reține urmtoarele:

Prin cererea înregistrat la data de 03.03.2009, sub nr. 78, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordrii tuturor drepturilor prevzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civil, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotrârea nr. 5.785/30.05.2009 pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind c aceasta nu se încadreaz în dispozițiile Legii nr. 189/2000.(3)

La adoptarea acestei hotrâri autoritatea emitent a avut în vedere împrejurarea c declarațiile martorilor și care au atestat refugiul reclamantei nu sunt în msur s constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiaz de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetțean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pân la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, dup cum urmeaz: a fost deportat în ghetouri și lagre de concentrare din strintate; a fost privat de libertate în locuri de detenție sau în lagre de concentrare; a fost strmutat în alt localitate decât cea de domiciliu; a fcut parte din detașamentele de munc forțat; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dac ulterior nu s-a recstorit.

Dovada încadrrii în situațiile prevzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.

Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi c reclamanta se încadreaz în situațiile prevzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.

Faț de aceste dispoziții legale și starea de fapt existent, instanța a dispus prin încheierea din 1 octombrie 2009 citarea martorilor și, care au dat declarațiile notariale, pentru a se stabili cu certitudine incidența prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobat și modificat prin Legea nr. 189/2000 și pentru a vedea astfel dac reclamanta este sau nu este îndreptțit la acordarea drepturilor compensatorii pretinse.

Cauza se afl la al doilea termen de judecat, reclamanta fiind legal citat atât pentru termenul din 1 octombrie 2009 cât și pentru cel de azi.

Cu toate acestea, nici la termenul anterior și nici la cel de azi, reclamanta nu s-a prezentat în instanț.

În faza administrativ reclamanta a prezentat pârâtei declarațiile autentificate a dou persoane care au artat c au cunoștinț de faptul c reclamanta, împreun cu familia sa s-au refugiat din localitatea de domiciliu de teama persecuțiilor autoritților hortyste.

Declarațiile acestor persoane nu sunt îns credibile. Distanța mare în timp dintre data la care s-ar fi petrecut evenimentele relatate și data declarațiilor autentice arunc o urm de îndoial asupra veridicitții celor declarate.

Mai mult decât atât, reclamanta nu a indicat alte probe care coroborate cu declarațiile autentice ar putea duce la admiterea acțiunii introductive.

Simplele declarații notariale ale unor martori "oculari" necredibili, nu pot fundamenta temeinic o hotrâre judectoreasc.

În lipsa reclamantei, Curtea s-a aflat în imposibilitatea de a discuta probatoriul cauzei, fiind inutil, pentru considerentele expuse anterior, citarea în vederea audierii ca martori, direct de ctre instanț a celor dou persoane indicate în declarațiile autentice.

Lipsa reclamantei, care nici nu a trimis în scris eventuala ei solicitare de audiere a persoanelor din declarațiile autentice, denot dezinteresul acesteia faț de prezenta cauz, împrejurare care, în final, este o modalitate de expresie a principiului disponibilitții, recunoscut în favoarea prților în proces.

Art. 129 alin. 1.pr.civ. impune prții s urmreasc desfșurarea și finalizarea procesului.

Faț de absența reclamantei la cele dou termen acordate, instanța s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita rolul activ impus de art. 129 alin. 5.pr.civ. și deci în imposibilitatea de a discuta în contradictoriu cu reclamanta imposibilitatea suplimentrii probațiunii în vederea celor afirmate în acțiunea introductiv.

Curtea a apreciat c nu se mai impune amânarea soluționrii cauzei în vederea citrii reclamantei din nou cu mențiunea de a prezenta martori în instanț, în condițiile în care se vdește dezinteresul reclamantei pentru litigiul început de ctre aceasta precum și nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la propunerea și administrarea probei cu martori, acestea trebuind s se realizeze în sala de judecat și nu prin corespondenț între instanț și parte.

În aceste împrejurri, cum reclamanta nu a fost în msur s dovedeasc cu certitudine cele invocate, cu toate struințele instanței, acțiunea ei urmeaz a fi respins întrucât staturile din actul administrativ atacat nu au fost combtute cu nici un mijloc de prob din care s rezulte c situația sa se încadreaz în disp. art. 1 din nr.OG 105/1999 în sensul c în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6.09.1940 și pân la 6.03.1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat s se refugieze din localitatea de domiciliu.

Așa fiind, faț de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, vzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, prezenta acțiune urmeaz a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOT R ȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamanta domiciliat în comuna, nr. 162, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEAN DE PENSII S, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud. S, privind anularea hotrârii nr. 5.785 din data de 30 mai 2009.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 23 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact./4 ex./02.11.2009.

Președinte:Delia Marusciac
Judecători:Delia Marusciac

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 500/2009. Curtea de Apel Cluj