Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 523/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 523/CA

Ședința publică de la 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

Grefier - - -

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul - prin procurist Rusa, din C, al. -, nr.5, -.2, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, având ca obiect Legea nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamant, procurist Rusa în baza procurei speciale autentificată sub nr. 2709/408/28.07.2008, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiile art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra contestației formulată de reclamant care este motivată, scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru reclamant procuristul Rusa, prezintă instanței în original următoarele înscrisuri, procura judiciară, certificatul prin care reclamantul începând cu data de 9.10.2009 a dobândit cetățenia română și dovada de cetățenie.

Curtea verificând înscrisurile prezentate cu cele depuse la dosarul cauzei, constată că sunt conforme cu originalul și le restituie reprezentantul reclamantului înscrisurile în original.

Ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

1.Obiectul cererii și părțile din proces

Prin contestația înregistrată sub nr.1301/36/22.09.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 32340/10.08.2009 prin care s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. "c" din Legea nr. 189/2000 de aprobare a nr.OG 105/1999.

În motivarea contestației, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 08.09.1944, perioadă în care părinții săi aveau calitatea de persoane strămutate din motive etnice urmare aplicării dispozițiilor Tratatului d l Craiova din 1940, situație care face ca și copiii să dobândească același statut juridic cu al părinților, singura condiție fiind ca nașterea să fi avut loc în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940-6 martie 1945.

În dovedirea contestației au fost depuse acte de stare civilă, certificat de naștere, procură specială pe numele Rusa, dovada de cetățenie emisă de Consultatul General al României la din 10.12.2007, certificat de dobândire a cetățeniei române.

Pârâta legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivat de faptul că dispozițiile art. 1 din OUG nr. 105/1999 beneficiază de prezenta ordonanță persoana,cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dat fiind faptul că reclamantul nu a făcut dovada cetățeniei române, consideră pârâta că în mod corect Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare a respins cererea acestuia pentru neîndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 105/1999.

2.Curtea

Din analiza tuturor probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarea situație de fapt:

Reclamantul a solicitat cu cererea înregistrată sub nr.60728/20.03.2006 la Casa Județeană de Pensii C recunoașterea calității sale de persoană strămutată conform art. 1 lit. "c" din Legea nr. 189/2000.

Prin Hotărârea nr. 32340/10.08.2009 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 constituită la nivelul Casei Județene de Pensii Car espins cererea reclamantului cu motivarea că acesta este cetățean canadian.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. "c" din nr.OG 105/1999 astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana,cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

- "c" "a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;

- art. 2 din nr.HG 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilorOrdonanței Guvernului nr. 105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutata în altă localitate, respectiv persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea teleologică a prevederilor legii rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice de regimurile respective, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au suferit persecuțiile exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit cât și cele care au suferit în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Reclamantul s-a născut la 08.09.1944 în localitatea, județ C, unde părinții și au fost strămutați din Bulgaria, urmare a schimbului de populație dintre România și Bulgaria, conform Tratatului d l Craiova din 1940.

Prin Ordinul nr. 1788/01 iulie 2009 emis de Ministerul Justiției și Libertăților, reclamantului i s-a aprobat cererea de redobândire a cetățeniei române, iar din Certificatul emis de Consulatul General al României la rezultă că acesta a dobândit cetățenia română la data de 09.10.2009, la care a depus jurământul de credință.

Pe cale de consecință, față de probele administrate în cauză, în temeiul art. 7 din nr.OG 105/1999, Curtea va admite contestația formulată, urmând a se anula Hotărârea nr. 32340/10.08.2009, emisă de către pârâtă și a se constat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 - art. 1 lit. "c" - în calitate de persoană strămutată în altă localitate pentru perioada 08.09.1944- 06.03.1945.

Drepturile reclamantului vor fi stabilite începând cu 09.10.2009, dată la care a redobândit cetățenia română.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestațiaîn contencios administrativ formulată de reclamantul -, prin procurist Rusa, din C,-, -.2, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-.

Anulează Hotărârea nr. 32340/10.08.2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

Constată că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 (art. 1 lit.c) în calitate de persoană strămutată în altă localitate, pentru perioada 08.09.1944-06.03.1945.

Drepturile vor fi stabilite începând cu data de 09.10.2009.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red.hot.jud. - -

4 ex./23 2009

Tehnored.gref.

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 523/2009. Curtea de Apel Constanta