Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 541/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 541/CA
Ședința publică din 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta, cu domiciliul în localitatea,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.87 și urm.Cod pr.civilă.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.
Întrebată fiind, partea arată că nu mai are înscrisuri de depus sau cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului.
Curtea, luând act că nu mai sunt înscrisuri de depus sau cereri prealabile de formulat și socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod pr.civilă, constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta având cuvântul, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării hotărârii contestate și recunoașterea calității de beneficiar al legii nr.189/2000.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
La data de 28.10.2009, reclamanta a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 32912/13.10.2009 a Casei Județene de Pensii C - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a acestei legi, în calitate de urmaș a soțului său decedat, solicitând anularea acesteia ca nelegală.
În motivarea acțiunii, reclamanta învederează că, prin cererea depusă la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a arătat că soțul său decedat, s-a născut la 24.08.1943, în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria, în baza Tratatului d l Craiova din data de 6.09.1940, însă cererea i-a fost respinsă nejustificat.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C, deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
La dosar au fost depuse de reclamantă copii xerox a actelor avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii, și anume: I, certificat de căsătorie, certificat de naștere și de deces ale soțului său, declarație de notorietate autentificată sub nr.307/11.08.2009 la BNP și Declarațiune pe numele ( ) - tatăl soțului decedat.
Contestația este fondată.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea nr.OG 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990, "Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 130.000 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".
Prin "persoană strămutată în altă localitate", conform dispozițiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a nr.OG 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Articolul 4 alin. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor legii prevede că, "în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori".
Articolul 2 din nr.HG 127/2002 statuează că, "în această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
Potrivit art. 6 din lege, "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu e posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Coroborând textele de lege sus enunțate, instanța constată că reclamanta, conform art. 1169 Cod civil, a făcut dovada susținerilor sale.
Astfel, din certificatul de deces al defunctului și celelalte acte de stare civilă, rezultă că s-a născut la 24.08.1943, în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria, în baza Tratatului d l Craiova din data de 6.09.1940, iar reclamanta, ca soție supraviețuitoare are drepturi.
În raport de cele expuse, instanța va admite contestația și va dispune anularea Hotărârii nr. 32912/13.10.2009 emisă de pârâtă, va constata că reclamanta este beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a persoanei strămutate, art. 1 lit. "c" și va obliga pârâta a emite o hotărâre în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în localitatea,-, județ C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județ
Anulează Hotărârea nr. 32912/13.10.2009 emisă de pârâtă.
Constată că reclamanta este beneficiară a Legii nr.189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a unei persoane strămutate și obligă pârâta a emite o hotărâre în acest sens.
Drepturile vor fi acordate din luna următoare depunerii cererii, pentru perioada 24.08.1943 - 06.03.1945.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- -
Red.hot.jud. -
Dact.gref.AN./ 4 ex.
18.11.2009
Emis 2 com/
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea