Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 544/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 544
Ședința publică din 04 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - anularea Hotărârii nr. 5871 din 30 iunie 2009, emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta personal și martora.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 03.11.2009 se înregistrează din partea Poliției Orașului, procesul verbal privind executarea mandatului de aducere emis pe seama martorei. De asemenea, la data de 03.11.2009 se înregistrează din partea Postului de Poliție de, prin fax, procesul verbal privind executarea mandatului de aducere emis pe seama martorului, în care se relevă că acesta nu a fost găsit acasă, fiind plecat de la domiciliu, deoarece urmează să se interneze în spital.
Prezentă la dezbateri, reclamanta învederează instanței că nu poate prezenta în fața instanței o altă persoană care să poată fi audiată în calitate de martor, solicitând totodată audierea martorei și soluționarea cauzei în raport de declarațiile susținute de martori, în fața notarului coroborat cu declarația ce urmează a fi dată în fața instanței de.
Curtea după deliberare încuviințează cererea în probațiune privind audierea martorei, revine asupra dispoziției anterioare privind audierea celui de al doilea martor și reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 192.pr. civilă raportat la dispozițiile art.193 pr. civilă trece la audierea martorei, fila 28-29 din dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea hotărârii emise de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000, pentru perioada 1940-1945, cu toate drepturile care decurg din aceasta.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin acțiunea înregistrată la 25.08.2009 sub nr- reclamanta în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii S solicitat instanței anularea hotărârii nr.5871 emisă de pârâtă la 30 iunie 2009 și obligarea la recunoașterea calității de refugiat conform prevederilor Legii nr.189/2000.
În susținerea celor solicitate reclamanta a arătat că a fost refugiat împreună cu familia din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii în considerarea că nu s-a făcut dovada persecuției declarațiile martorilor nefiind concludente.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr.5871 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta reținându-se că nu sunt acte oficiale care să ateste refugiul.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat, a fost strămutat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați și de instanță.
Astfel, prin declarațiile autentice (16,17) date de martorii și relevă că reclamanta împreună cu familia s-au refugiat din motive etnice în perioada septembrie 1940 - martie 1945 din localitatea de domiciliu în teritoriul neocupat.
Audiată de instanță martora a arătat că s-a întâlnit în refugiu cu familia reclamantei, iar din discuțiile purtate cu aceștia a reieșit că s-au refugiat urmare a persecuției.
Se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.
Evident, se poate susține că reclamanta nu ar fi avut domiciliu de unde să se refugieze și nu a suferit persecuții. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât reclamanta nu putea avea alt domiciliu decât al părinților. Pe de altă parte, având în vedere vârsta la aceea vreme a reclamantei este exclusă manifestarea de voință în sensul alegerii domiciliului. Ca atare, ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că reclamanta nu a avut de suferit aceleași consecințe irevocabile ca părinții săi.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei referitoare la refugiu sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse
Desigur se susține de pârâtă că cele relatate nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale, și urmare a datelor contradictorii. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate și a normelor de aplicare dovada se poate face prin orice mijloc de probă inclusiv declarații de martorii. Ori, martorii au relevat părăsirea domiciliului urmare a persecuției, iar datele și aspectele relevate de aceștia nu conțin situații de genul arătat, acestea fiind date urmare a cunoașterii situației concrete.
Așadar, față de cele expuse, în baza prevederilor actului normativ mai sus evocat, a prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea urmează a fi admisă, anulată hotărârea atacată și obligată pârâta la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită începând cu data de 1 iulie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta cu domiciliul în comuna de, sat de nr.98, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în localitatea Z-, jud. S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5871/ 30 iunie 2009 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.09.1940-06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1.06.2009.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - -
Red./
4 ex. /12.11.2009.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
