Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Încheierea 565/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 565/2008
Ședința publică de la 07 august 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER - -
S-a luat spre examinare cererea de suspendare a deciziei de debit nr. 9436/17.01.2008 emisă de către Casa Județeană de Pensii B N, cerere formulată de către reclamanta .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reclamanta invederează instanței că solicită suspendarea deciziei de debit nr. 94369 din 17.01.2008, arătând că suferă un prejudiciu patrimonial lunar prin aceea că i se reține lunar suma de 260 lei din pensia de muncă și vârstă, pensie ce este în cuantum de 780 lei/lună, motiv pentru care, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond solicită suspendarea deciziei de debit. Totodată invederează instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea cererii de suspendare.
Reclamanta solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în scris și susținută la acest termen.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Bistrița -N reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de revizuire nr. 1523 din 29 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și ale Legii nr. 309/2002 a Casei Județene de Pensii B-N și decizia de debit nr. 94369/17 ianuarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii B-
Solicită anularea deciziilor ca fiind nelegale și netemeinice și suspendarea executării deciziei de debit, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin sentința civilă nr. 299 din 16 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a constatat necompetența materială a tribunalului în judecarea contestației formulată de contestatoarea împotriva deciziei de revizuire nr. 1523/29 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și ale Legii nr. 309/2002 din cadrul Casei județene de pensii B-
S-a constatat că soluționarea cauzei intră în competența materială a Curții de apel și în baza art. 158 alin 3 cu referire la art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de APEL CLUJ.
Pentru a se dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin 3 din Legea nr. 189/2000, modificată, competența de a soluționa contestațiile la deciziile de revizuire a deciziilor de stabilire a pensiilor revine instanțelor de nivelul curții de apel, astfel că prezenta instanță, constatând că necompetența sa este de ordine publică, s-a procedat conform textelor mai sus menționate.
Analizând cererea de suspendare, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a atacat în contencios administrativ atât decizia de revizuire nr. 1523/29.11.2007 emisă în aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, cât și decizia de debit nr. 94369/17.01.2008 prin care pârâta Casa Județeană de Pensii BNa început să execute sumele pe care le-a apreciat că reclamanta le-a încasat necuvenit.
Prin cerere, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de debit, până la soluționarea acțiunii pe fond, definitiv și irevocabil, cerere care se va reține că este fondată, fiind îndeplinite condițiile pentru exercitarea acesteia.
Astfel, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, pe fond, anularea actului administrativ a cărui suspendare o solicită, în speță este vorba despre un caz bine justificat în sensul că, împrejurările legate de starea de fapt și de drept din speță, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, iar paguba pe care executarea acestui act o crează în patrimoniul reclamantei nu este doar iminentă ci, ea chiar a început să se producă, prin reținerile lunare din pensia reclamantei a sumelor prevăzute în decizia de debit.
Fiind fondată, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează să admită cererea și, în consecință să dispună suspendarea executării deciziei de debit nr. 94369/17.01.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii B N, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Curții de APEL CLUJ cu termen de judecată la 2 octombrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUN E:
Admite cererea formulată de reclamanta domiciliată în sat, comuna de -, jud.B N în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B- cu sediul în B,- județul B-N, și în consecință:
Dispune suspendarea executării deciziei de debit nr. 94369/17.01.2008 emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Curții de Apel Cluj.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7.08.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar