Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 590/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 590/2008

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Delia Marusciac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 04.09.2008 s-a consemnat mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților prin scriptele depuse la dosar, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la data de 17 iunie 2008, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 2.785 din data de 19.03.2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N și obligarea acestei să-i recunoască, în temeiul Legii nr. 189/2000 calitatea de persecutat din motive etnice.

În motivare cererii, reclamantul a arătat că prin certificatul C/27 din 11.02.2008 eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană B-N, a dovedit că tatăl său, în prezent decedat, a prestat muncă forțată în Ungaria în perioada 01.03.1943 - 10.06.1944 datorită dominației maghiare, situație în care este îndreptățit la beneficiile Legii nr. 189/2000, deoarece împreună cu mama și frații săi au suferit consecințele persecuției tatălui lor, forțat să muncească în Ungaria.

La rândul său, pârâta B-N a formulat întâmpinare, ( 11) solicitând respingerea acțiunii deoarece, din actele depuse la dosar, rezultă faptul că tatăl reclamantului, decedat, a făcut parte din detașamente de muncă forțată sub dominația maghiară nu reclamantul.

În această situație, pârâta apreciază că reclamantul nu s-a aflat în nici una din situațiile expres prev. de art. 1 din Legea nr. 189/2000, lege care nu prevede recunoașterea și stabilirea calității de persoană persecutată etnic, prin succesiune de drepturi, nici chiar în situația în care unuia dintre părinți i-ar fi recunoscută calitatea de persoană persecutată etnic.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2008 sub nr. 1.850 reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea și acordarea drepturilor în calitate de fiu al lui, decedat, care a făcut parte din detașamente de muncă forțată sub dominația maghiară în perioada 01.03.1943 - 10.06.1946.

Pârâta, prin hotărârea nr. 2.785/19.03.2008 ( 2), a respins cererea reclamantului cu motivarea că acesta nu se încadrează că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Din conținutul disp. art. 1 din Legea nr. 189/2000 rezultă că drepturile prevăzute în acel act normativ pot fi recunoscute doar persoanelor care s-au aflat în situațiile enumerate la art. 1 alin. 1 din lege, în nume propriu:

"Art. 1. - de prevederile prezentei ordonanțepersoana, cetățean R, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 1940 pana la 6 martie 1945avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;

c) a fost strămutată în alta localitate decât cea de domiciliu;

d) a făcut parte din detasamentele de munca forțată;

e) a fost supravietuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau sotia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit."

Pentru situația decesului titularului, deci a persoanei care efectiv s-a aflat într-una din situațiile prev. la art. 1 alin. 1, legea recunoaște doar soțului supraviețuitor și nu și altor moștenitori, calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile legii în nume propriu, rezultând din calitatea de soț supraviețuitor.

"Art. 3. -Soțul supraviețuitor al celui decedat,din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 lunii următoare celei în care a fost depusa cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 130.000 lei neimpozabila, dacă ulterior nu s-a recăsătorit."

Situația reclamantului, de copil al unei persoane care s-ar fi putut afla într-una din situațiile reglementate de art. 1 alin. 1, nu este reglementată, astfel încât reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în comuna, nr. 91, jud. B-N împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-, cu sediul în B,-, jud. B-NCluj, privind anularea hotărârii nr. 2785 din data de 19.03.2008 emisă de pârâtă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Dact./4 ex./16.09.2008.

Președinte:Delia Marusciac
Judecători:Delia Marusciac

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 590/2008. Curtea de Apel Cluj