Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 647/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.647/CA
Ședința publică din data de 10 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - domiciliată în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele cod.proc.civilă.
Prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile,obiectul litigiului,mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea pârâtei întâmpinare prin care solicită judecarea cauzei în lipsă conform disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, ia act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față:
La data de 23.06.2008, reclamanta a investit Curtea de APEL CONSTANȚA cu soluționarea unei contestații împotriva Hotărârii nr. 30607/08.05.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii C, solicitând anularea hotărârii și stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite.
A arătat contestatoarea că s-a născut la data de 03.11.1944 în localitatea, județul C, părinții săi fiind și.
Părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma aplicării Tratatului Româno- de la C, împreună cu familia.
În mod greșit i-a fost respinsă cererea de către pârâtă, întrucât deși născută după strămutarea în România, ea a suferit aceleași persecuții etnice fiindu-i recunoscute aceleași drepturi ca și părinților săi.
În susținerea cererii reclamanta s-a prevalat de proba cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea va reține că este întemeiată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Reclamanta s-a născut la data de 03.11.1944 în localitatea, județul C, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație urmare a încheierii Tratatului d l Craiova în 1940 între România și ia.
Din probele administrate a rezultat că familia reclamantei a fost strămutată din localitatea, județul - ia și s-a stabilit în România.
Potrivit prevederilor art. 1 din nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoanele, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 au suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementat constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Ori, în cauză este de necontestat că reclamanta care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
De altfel, aceste drepturi au fost acordate și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.
Pentru aceste motive instanța va admite acțiunea ca fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - domiciliată în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - cu sediul în C,-, jud.C.
Anulează Hotărârea nr.30607/12.06.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii
Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de persoană strămutată în altă localitate, și obligă pârâta a emite hotărâre în acest sens.
Drepturile vor fi acordate din luna următoare depunerii cererii.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 Iulie 2008.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
Red.hot.jud.
Tehnoredact./ 4 ex.
15 iulie 2008.
Emis 2 comunicări
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea