Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 654/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 654/2008
Ședința publică din data de 13 octombrie 2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S- luat în examinare acțiunea promovată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 03.10.2008 s-a depus la dosarîntâmpinaredin partea pârâtei împreună cu actele care au stat la baza emiterii hotărârii atacate și solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din proc. civ.
În data de 08.10.2008 s-a depus la dosarul cauzei, din partea reclamantei, actele solicitate de instanță la termenul anterior ( 20 - 25 ).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea civilă nr. 615 din 7 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță.
S-a constatat că Tribunalul Cluj -Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea formulată.
S-a declinat competența de soluționare a acțiunii înaintată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C în favoarea Tribunalului Sălaj și s-a trimis dosarul acestei instanțe pentru competentă soluționare.
Prin încheierea nr. 56 din 16 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C în favoarea Curții de APEL CLUJ.
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 5 martie 2008, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 5212 din data de 15 ianuarie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat a soțului său, în prezent decedat, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000 în favoarea sa și stabilirea statutului de urmaș de refugiat.
Reclamanta a mai arătat că familia sa a fost persecutată etnic în timpul regimului totalitar instaurat în de Nord, familia sa și a soțul său fiind nevoite să se refugieze la rude pentru a putea viețui în condiții normale.
Pârâta, Casa Județeană de Pensii C (7), prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu a dovedit prin înscrisuri oficiale persecuțiile suferite, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând neconcordanțe în privința perioadei de refugiu.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 martie 2008, reclamanta a solicitat pârâtei stabilirea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a numitului, decedat la data de 20 iunie 1988.
Exprimarea poziției procesuale a pârâtei precum și motivul eliberării actului administrativ atacat s-au realizat în considerarea declarațiilor autentice ale martorilor menționați.
Analizând dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Probele existente la dosar, respectiv actele depuse de reclamantă atestă cu caracter unitar că aceasta din urmă se încadrează în prev. Legii nr. 189/2000, fiind soție supraviețuitoare a celui refugiat.
Drept urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 21994 din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de soție supraviețuitoare a celui refugiat pentru perioada 1 decembrie 1940-1 mai 1942 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2007.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere că în practica relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 4754 din 06 decembrie 2007 de exemplu) s-a statuat că declarațiile martorilor date în condițiile art. 4 din nr.HG 127/2002 constituie probe care fac dovada refugiului iar "în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului, situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare".
De asemenea, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 ).
În consecință, Curtea a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a admis-o astfel cum a fost formulată.
Nu se poate susține, însă, că aceste ultime afirmații sunt suficiente pentru ca acțiunile de acest gen să fie admise întrucât există decizii ale care afirmă contrariul ( decizia nr. 4183 din 01 noiembrie 2007, 3738 din 04 octombrie 2007) fără a indica, însă, existența unor criterii obiective și rezonabile pentru care deși s-au administrat aceleași categorii de probe acțiunile au fost respinse.
Este cunoscut, însă, faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență existente chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și care au fost apreciate drept contrare principiului siguranței publice (cauza Beian împotriva României). Cu același prilej s-a subliniat și faptul că "dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, împotriva României).
În consecință, pentru a preveni o condamnare previzibilă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând că pentru persoane aflate în situații similare instanțele le-au recunoscut părților dreptul de a beneficia de privilegiile Legii nr. 189/2000 în condițiile administrării aceluiași probatoriu, Curtea va admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în comuna, nr. 94 județul S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în Z,- județul S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5212/15.01.2008 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01.12.1940 - 01.05.1942 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/200, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01.12.2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./29.10.2008
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan