Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
155ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7/2008
Ședința publică din 9 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 21645/09.07.2007 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la al treilea termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se constată că la data de 19.12.2007, prin registratura instanței, martorul a depus la dosar un înscris prin care a învederat instanței că, este și bolnav și din aceste motive nu se poate prezenta în instanță, anexând și adeverință medicală.
Curtea, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depus procesul verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul, face aplicarea dispozițiilor art. 186 alin. 3 din proc. civ. și apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, motiv pentru care declară închisă faza probatorie, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 29.08.2007 sub nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 21.645 emisă la data de 09.07.2007 de pârâtă, obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, fundamentat pe aceea că a fost refugiată.
În motivare, reclamanta susține că familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, această situație fiind dovedită prin declarațiile martorilor și concordă cu situația.
Răspunzând celor invocate, pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, fundamentat pe aceea că declarațiile martorilor nu pot fi credibile întrucât martorii s-au aflat concomitent în mai multe locuri.
Preluând susținerile părților, în raport cu probele administrate, cu normele juridice incidente, Curtea reține că doar susținerile pârâtei sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 21.645 emisă la data de 09.07.2007 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii în dovedirea calității de refugiat.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile actului normativ evocat, persoana în cauză trebuie să facă dovada refugierii (proprii sau a părinților în cazul copiilor) materializate în părăsirea domiciliului și a faptului că această părăsire este rezultatul persecuției etnice în perioada arătată.
Cu alte cuvinte, dovada persecuției, ca urmare a părăsirii domiciliului, este o condiție esențială pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dovadă ce poate fi făcută, în contextul normelor metodologice, prin acte oficiale și respectiv prin declarații de martori.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prev. de art. 1 din nr.OG 105/1999.
S-a relevat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei că martorul a fost refugiat pe traseul Vânători - Cîmpia, iar martorul pe traseul Ciucea -, autoritatea pârâtă concluzionând că acești martori nu aveau posibilitatea de a cunoaște evenimentele petrecute în, jud. B, localitate de unde reclamanta susține că soțul său a fost forțat să se refugieze.
S-a învederat totodată că aceste mărturii nu au aptitudinea de a proba refugiul.
Această apreciere a declarațiilor s-a făcut prin prisma condițiilor obiective și subiective în care martorii au perceput faptele relatate, a duratei timpului care a trecut de la data producerii faptului la care martorii au declarat că au asistat.
Autoritatea emitentă a actului atacat a apreciat aceste mărturii drept neveridice.
S-a relevat că acești martori au relatat că au mai asistat și la refugiul altor persoane din localități răspândite în tot județul C, din coroborarea tuturor acestor mărturii rezultând că ele nu pot forma intima convingere referitoare la reflectarea în mod exact a realității obiective.
În vederea aflării adevărului în cauză, Curtea a încuviințat administrarea cu respectarea principiului nemijlocirii a probelor testimoniale, procedând la audierea în ședință publică a martorului. Acesta a relevat că cunoaște o persoană din care înainte de căsătorie s-a numit și după căsătorie poartă numele de; că pe aceasta a întâlnit-o în ianuarie 1942, în T, însă nu cunoaște motivul refugiului acesteia, nu era un copil și o femei tânără.
Față de cele relatate, în condițiile în care prin declarația autentică, martorul a relevat despre refugiul soțului reclamantei, iar prin depoziția în fața instanței a vorbit de refugiul reclamantei care în aceea perioadă nu avea mai mult de 3 ani, Curtea a solicitat martorului să precizeze în ce măsură își mai aduce aminte și poate da detalii cu privire la refugiul tuturor persoanelor pentru care, în vederea obținerii statului de refugiat, a dat declarații în fața notarului public.
La întrebările puse punctual de către instanță martora a dat niște răspunsuri evazive, declarând că nu își mai aduce aminte exact numele persoanelor al căror refugiu l-a atestat prin declarațiile date înaintea notarului public, nemaiamintindu-și de numiții:,.
Conform înscrisurilor anexate, martorul a atestat refugiul următoarelor persoane:, ,.
În cursul audierii, martorul arată că pe și-l amintește și acesta s-a refugiat din localitatea - în timp ce în declarația autentică se relevă refugiu din loc.. Cu privire la, arată că s-a refugiat din, iar în declarația autentică se relevă localitatea, jud.
Despre refugiul numitului deși în fața notarului a declarat că a fost refugiat împreună cu mama, înaintea instanței nu a mai făcut nici o referire, singura situație relevată referindu-se la reclamantă.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Cercetând mărturia depusă în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, instanța a apreciat că aceasta nu reflectă în mod exact realitatea.
Instanța a pus la încercare sinceritate martorului prin mijloace adecvate, punând întrebări asupra unor fapte cunoscute din alte probe de la dosar și de care martorul avea cunoștință, spre a vedea dacă acesta le relatează exact sau în mod vădit deformat.
Lipsa de sinceritate a martorului a rezultat din felul în care acesta și-a făcut mărturia. Astfel, el a relatat fapte dintr-un trecut mai îndepărtat în legătură cu refugiul reclamantei, cu o precizie și un lux de amănunte care au dat de bănuit, expunând împrejurări favorabile acesteia în timp ce nu a fost în măsură să dea referiri la fel de exacte despre refugiul soțului acesteia și a celorlalte persoane pentru care a dat declarație înaintea notarului public.
Măsura în care martorul a păstrat în memorie faptele percepute în legătură cu refugiul reclamantei, care nu a fost niciodată refugiată, ci soțul său,dar și măsura în care acesta nu a mai păstrat în memorie faptele percepute în legătură cu refugiul altor persoane pentru care a dat declarații înaintea notarului public nu a putut fi pus pe seama factorului subiectiv al facultății de memorizare a martorului. Timpul care s-a scurs de la întâmplarea faptelor și condițiile în care martorul care le-a perceput și le-a putut păstra în memorie, a fost același.
Nu s-a dovedit că păstrarea în memoria martorului a percepției unor fapte privind pe reclamantă a fost mai durabilă întrucât ar fi avut loc în legătură cu fapte referitoare la persoana însăși a martorului.
Martorul nu a asistat personal la refugiul reclamantei sau al soțului acesteia, nu a perceput în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, el declarând că știe faptul că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice, din spusele mamei sale.
selectivă și relatarea faptelor cuprinse în depoziție numai în ceea ce privește în parte refugiul reclamantei a determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Se poate așadar observa că situația de refugiu a familiei nu este dovedită, context în care ipoteza normei prev. de art. 1 din Legea nr. 189/2000 nu este întrunită.
Prin urmare, constatând că în raport cu cele rezultate din acte, corect s-a reținut de pârâtă că în cauză nu sunt întrunite cerințele prev. de Legea nr. 189/2000, Curtea urmează a da o soluție de respinge a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -, domiciliată în com. Ciucea, sat, 77, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./4 ex./07.02.2008.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș
