Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 799/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.799/CA
Ședințapublică de la 06 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
Grefier - - -
S-a luat în examinarecontestațiaformulată de reclamanta, domiciliat în localitatea, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Din partea reclamantei se depune la dosar înscris - copie certificat de căsătorie cu precizarea că petenta nu s-a mai căsătorit după decesul soțului în anul 2005.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față:
La data de 27.05.2008 reclamanta a investit Curtea de APEL CONSTANȚA cu soluționarea unei contestații împotriva Hotărârii nr.30455 din 19.05.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii C, solicitând anularea hotărârii și stabilirea calității de beneficiar urmaș al Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite.
A arătat contestatoarea că soțul său s-a născut la data de 21.07.1942 în localitatea, județul C, decedat la data de 02.09.2005, părinții săi fiind G și,
Autorii soțului au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma aplicării Tratatului Româno- de la C, împreună cu familia.
În mod greșit i-a fost respinsă cererea de către pârâtă, întrucât a fost născut în perioada strămutării în România și a suferit aceleași persecuții etnice ca și părinții săi.
În susținerea cererii reclamanta s-a prevalat de proba cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea va reține că este întemeiată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Soțul reclamantei s-a născut la data de 15.07.1941 în localitatea, România, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație urmare a încheierii Tratatului d l Craiova în 1940 între România și ia.
Potrivit prevederilor art. 1 din nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoanele, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 au suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.
Conform art.1 lit.f din Legea nr.189/2000 în categoria persoanelor ce beneficiază de prevederile legii sunt și persoanele care sunt "soțul sau soția persoanei" ce a suferit persecuții etnice, cu condiția să nu se fi căsătorit.
Cum în cauză nu s-au produs dovezi din care să rezulte că reclamanta s-ar fi recăsătorit după decesul soțul său la data de 02.09.2005, în sensul art. 1169 Cod civil, instanța apreciază că acesteia îi poate fi recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art.1 din lege.
De altfel, din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementat constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Ori, în cauză este de necontestat că soțul reclamantei care s-a născut anterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudecăți pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Pentru aceste motive instanța va admite acțiunea ca fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația în contencios administrativ formulată de reclamanta - soție supraviețuitoare, domiciliat în localitatea, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 și în consecință:
Anulează hotărârea nr.30455/19.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii ntr.189/2000.
Stabilește reclamantei calitatea de beneficiar a Legii 189/2000, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.2008.
PREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red.hot.jud.
Dact. / 4 ex.
16.10.2008
Pronunțată în ședința publică, astăzi 06 octombrie 2008.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
red.hot.jud.-
tehnored.
4 ex./16.10.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli