Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 82/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA NR. 82

Ședința publică din data de 8 mai 2009

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect refuz acordare drepturi în temeiul Legii nr. 189/2000, formulată de reclamanta, domiciliată în Târgoviște, str. - -,. 7,. B,. 1,. 25, județul D, în contradictoriu cu pârâtaCASAJUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Târgoviște,- A, județul

Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în valoare de 4 lei cu chitanța nr. - din 9 aprilie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform dovezilor atașate la dosarul cauzei și anulate de instanță.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit contestatoarea și intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că acțiunea este la al doilea termen de judecată, este motivată, legal timbrat;

De asemenea, la dosarul cauzei pârâta Casa Județeană de Pensii Dad epus la dosarul cauzei întâmpinare, ce poartă viza 8432 din 14 aprilie 2009, la care a atașat o serie de înscrisuri, respectiv: adresa Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, adresa emisă de Ministerul Justiției - Secretar de Stat nr. 1516/DS/G/2002, adresa Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3233 din 12 septembrie 2002, adresa emisă de Ministerul Justiției - Secretar de Stat nr. 1020 din 22 august 2005, cerere formulată de contestatoare către intimată înregistrată sub nr. 37325 din 8 decembrie 2008, copia actului de identitate al contestatoarei, declarația formulată de și declarația formulată de, certificat nr. 120, foaia matricolă Md F pe numele lui, după care,

Curtea, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns reclamanta prin avocat, din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 24 dosar, lipsă fiind pârâta Casa Județeană de Pensii

Avocat, pentru reclamanta, depune la dosarul cauzei o serie de acte de stare civilă, respectiv: copia actului de identitate al contestatoarei, certificatul de naștere al lui și certificatul de căsătorie seria C 5 nr. -.

Curtea înmânează apărătorului reclamantei întâmpinarea formulată de intimata Casa Județeană de Pensii D, precum și actele anexă.

Avocat, pentru reclamanta, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea acșiunii.

Curtea, luând act de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reclamantei, prin apărător, în susținerea acțiunii.

Avocat, pentru reclamanta, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva hotărârii nr. 643 din 20 februarie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii D și să se constate că, în cauză, reclamanta poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Arată că, la acea vreme, din motive etnice și politice, familia reclamantei a fost deportată din orașul B, pentru o perioadă de 4 ani de zile. Apreciază că a făcut dovada acestor împrejurări prin declarațiile celor doi martori depuse la dosarul cauzei, persoane care s-au aflat în aceeași situație.Învederează că în acea perioadă de exil s-a născut reclamanta și acesta fiind un motiv în plus pentru a se concluziona că aceasta poate fi beneficiara prevederilor legale invocate.

Solicită admiterea contestației formulată împotriva hotărârii nr. 643 din 20 februarie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI la nr. 254/42/27.03.2009 a data de 27 martie 2009, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 643 din 20 februarie 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin care i s-a respins cererea.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că în mod eronat Casa Județeană de Pensii D i-a respins cererea de a i se constata calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, întrucât familia sa a fost strămutată, din motive etnice, în altă localitate și se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, care prevăd că beneficiază de o indemnizație lunară de 130.000 lei, pentru fiecare an de strămutare, cetățeanul român care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar Hotărârea nr. 643 din 20 februarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii D, declarația dată de -- autentificată de BNP Asociați "" sub nr. 5414 din 5 decembrie 2008 și declarația dată de - autentificată de BNP Asociați "" sub nr. 5415 din 5 decembrie 2008.

În temeiul dispozițiilor art. 115-118 Cod procedură civilă, intimata Casa Județeană de Pensii Dad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nelegală și netemeinică.

Intimata a precizat că în mod corect a fost respinsă cererea formulată de contestatoare, motivat de faptul că aceasta s-a născut la 1 an după data strămutării părinților. Astfel, s-a învederat că beneficiari ai legii invocate sunt numai persoanele care au făcut obiectul strămutării, respectiv al expulzării, refugiului sau schimbului de populație și nu urmașii acestor persoane.

S-a apreciat că susținerea contestatoarei în sensul că a fost născută în timpul refugiului și că a avut de suferit din motive etnice este întemeiată, însă această împrejurare nu face obiectul prevederilor Legii nr. 189/2000.

Se menționează că acesta este și punctul de vedere al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Pârâta a depus la dosar, în apărare, următoarele înscrisuri: adresa Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, adresa emisă de Ministerul Justiției - Secretar de Stat nr. 906/DP/2002, adresa Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3233 din 12 septembrie 2002, adresa emisă de Ministerul Justiției - Secretar de Stat nr. 1020 din 22 august 2005, cerere formulată de reclamantă înregistrată la nr. 37325 din 8 decembrie 2008, declarația numitului și declarația numitei, certificat nr. 120.

Examinând cauza, din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:

Prin Hotărârea nr. 643 din 20 februarie 2009, Comisia de aplicare a legii 189/2000 de pe lângă Casa Județeană de Pensii Dar espins cererea formulată de reclamantă de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de faptul că, împreună cu familia sa, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Pârâta a constatat că cererea este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105 / 1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive entice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, eneficiază de prevederile acestei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;e) a fost supraviețuitoare a trenului morții; f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea.

În anul 1940 în luna septembrie, părinții reclamantei, și, s-au refugiat din localitatea B în orașul A, orașul S, iar ulterior în orașul La data de 30 septembrie 1941, în perioada refugiului, s-a născut reclamanta.

Din dispozițiile art.1 lit.c din OG nr. 105/1999 aprobată prin lege, rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor, în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați.

Cum reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 30.09.1941. a împărtășit situația părinților săi refugiați, suportând consecințele refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

O asemenea interpretare a dispozițiilor legale rezultă și prin aplicarea dispozițiilor Codului familiei, în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori care impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, îndatorirea de a administra bunurile minorului, astfel, un minor împărtășește la rândul său condițiile grave și restrictive impuse părinților săi.

Această interpretare a fost dată în mod constant, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru toate aceste motive, curtea constată că cererea formulată de reclamantă este întemeiată, în mod nelegal și netemeinic pârâta a respins cererea formulată de aceasta pentru a beneficia de drepturile prevăzute de OG nr. 105/999 aprobată prin Lg.189/2000, considerente pentru care curtea va admite cererea, va anula Hotărârea nr. 643 din 20 februarie 2009 a Casei Județene de Pensii - Comisia de Aplicare a Lg.198/2000 și va obligă pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară dispozițiilor OG 105/1999 aprobată prin Lg.189/2000

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de reclamanta, domiciliată în Târgoviște, str. - -,. 7,. B,. 1,. 25, județul D, în contradictoriu cu pârâta CASAJUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Târgoviște,- A, județul

Anulează Hotărârea nr. 643/20.02.2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii D - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000.

Obligă pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a dispozițiilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Dact. NZ

4 ex/02 iunie 2009

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 82/2009. Curtea de Apel Ploiesti