Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 955/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 955/CA

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

Grefier - - -

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta -, domiciliată în localitatea Râmnicu de, comuna, județul C în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 27276/2008 depusă la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Cod de procedură civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra cererii formulată de reclamantă care este motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru. De pârâtă s-a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat la data de 14.08.2008.

Pentru reclamantă apărătorul ales arată că este prezent în instanță martorii propuși G și

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 196-198 Cod pr. civilă, dispune audierea martorului G, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal și atașat la dosar.

Consideră că nu se mai impune audierea celui de-al doilea martor

Pentru reclamantă apărătorul ales arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru reclamantă av. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea hotărârii emisă de pârâtă și constatarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, cu acordarea drepturilor cuvenite.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

1.Obiectul cererii și părțile din proces

Prin contestația înregistrată sub nr. 2264/36/27.10.2008 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 31131/29.09.2008 și constatarea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a defunctului

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, soțul său s-a născut la data de 07.03.1915, iar în anul 1940, împreună cu familia a făcut obiectul schimbului de populație, fiind strămutat în altă localitate, urmare aplicării dispozițiilor Tratatului d l Craiova din 1940.

Reclamanta a mai arătat că, după decesul soțului nu s-a recăsătorit, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000.

În dovedirea contestației, reclamanta a depus, în copie, acte de stare civilă, înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, declarațiune pe numele.

În sprijinul susținerilor sale, reclamanta s-a prevalat pe lângă proba cu înscrisuri și de proba testimonială, fiind audiat martorul G, care a arătat că soțul reclamantei împreună cu familia a făcut obiectul schimbului de populație, și că părinții soțului reclamanților erau trecuți în acte în Bulgaria cu numele de respectiv G, iar după strămutare au fost trecuți cu numele de "", depoziția acestuia confirmând situația de fapt expusă de reclamantă în considerentele cererii de chemare în judecată.

Pârâta, legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit faptul că soțul decedat a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege.

Mai mult, s-a arătat că soțul decedat nu avea cum să fie persecutat cât timp nici nu era conceput în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație urmare aplicării Tratatului d l Craiova din 1940, legiuitorul excluzând de la beneficiul drepturilor acordate pe descendenți.

Prin introducerea moștenitorilor s-ar lărgi nejustificat sfera subiecților beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

2. Curtea

Examinând probele administrate, Curtea constată următoarele:

Reclamanta a fost căsătorită cu numitul G, născut la 07.03.1915 în localitatea, Bulgaria, iar împreună cu familia au fost strămutați din Bulgaria în România, urmare aplicării Tratatului d l Craiova din 1940.

Această situație este dovedită cu înscrisuri, respectiv declarațiune, acte de stare civilă și declarația martorului, din care rezultă că acesta împreună cu întreaga familie, a făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. "c" din nr.OG 105/1999 astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

- "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".

- art. 2 din nr.HG 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilorOrdonanței Guvernului nr. 105/1999privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".

Din interpretarea teleologică a prevederilor legii rezultă că, obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice de regimurile respective, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au suferit persecuțiile exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și cele care au suferit în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Soțul reclamantei, defunctul G s-a născut la data de 07.03.1915, iar împreună cu familia în anul 1940 au făcut obiectul schimbului de populație.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 189/2000 oțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute laart. 1, va beneficia, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că defunctul Gaa vut calitatea de persoană strămutată în altă localitate din motive etnice, Curtea va reține incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 189/2000 în ceea ce o privește pe reclamantă.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 189/2000, se va admite contestația, urmând a se anula Hotărârea nr. 31131/29.09.2008 emisă de pârâtă și constată că, începând cu data 01.09.2005, reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3 și art. 5 din Legea nr. 189/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația în contencios administrativ privind pe reclamanta -, domiciliată în localitatea Râmnicu de, comuna, județul C, în contradictoriu cu pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-.

Anulează Hotărârea nr. 31131/29.09.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

Constată că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 (art. 3 și 5) în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G născut la 07.03.1915, care se încadra în dispozițiile art. 1 lit."c".

Drepturile vor fi stabilite începând cu data de 01.09.2005.

Definitivă.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 10.12.2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red.hot.jud. - -

Tehnored.gref.

4 ex./13.10.2008

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 955/2008. Curtea de Apel Constanta