Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 119/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 119/ DOSAR NR-

Ședința publică de la 12 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător

JUDECĂTORI: Marcela Comșa, Constantin Epure, Clara Elena judecător

- - - - judecător

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de Comisia Superioară de Evaluare a persoanelor cu handicap pentru Adulți din cadrul Autorității Naționale pentru persoanele cu handicap împotriva sentinței civile nr. 845/CA/16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul -, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru intimații pârâți Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B - Comisia de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți B, lipsă fiind recurenta pârâtă Comisia Superioară de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Autorității Naționale pentru persoanele cu handicap și intimatul reclamant.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul formulat de Comisia Superioară de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Autorității Naționale pentru persoanele cu handicap este declarat și motivat în termenul legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. e din Legea nr. 146/1997.

Consilier juridic depune la dosar, în dublu exemplar, certificatul de încadrare în grad de handicap privind pe intimatul reclamant emis de Consiliul Județean B - Comisia de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți B și învederează că nu cunoaște faptul dacă recurentei i s-a comunicat un exemplar al acestuia.

Instanța, în urma deliberării, apreciază că nu se impune comunicarea unui exemplar de pe certificatul depus la dosar la acest termen către recurentă, având în vedere că acesta reprezintă executarea dispozițiilor din sentința civilă recurată, sentință ce va fi analizată din punct de vedere al legalității și temeiniciei la momentul pronunțării ei.

Nemaifiind formulate alte cereri, probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru intimații pârâți Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B - Comisia de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți B, având cuvântul, asupra recursului, declară că lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului de față

Constată că prin Sentința civilă nr. 845/CA/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, CONSILIUL JUDEȚEAN-COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP.Au fost obligate primele două pârâte să anuleze certificatul nr.4449/4.10.2007 și să emită un nou certificat în care să completeze rubrica de la punctul D cu data ivirii handicapului, respectiv cu mențiunea " din copilărie"A fost obligată pârâta COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP să anuleze decizia nr.-/27.12.2007 și să emită o nouă decizie în care să completeze rubrica de la punctul D cu data ivirii handicapului, respectiv cu mențiunea " din copilărie".

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin certificatul nr. 4499/4 octombrie 2007 emis de intimați se încadrează reclamantul în gradul de handicap, iar rubrica "D" reprezentând "data ivirii handicapului" nu este completată, aspect contestat de reclamant prin adresa nr. 193/1 noiembrie 2007.

Prin adresa nr. 15232/15 mai 2007, pârâta 1 răspunde reclamantului la cererea nr. 10175/2008 privind completarea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4499/4 octombrie 2007, în sensul că rubrica situată la litera D, respectiv " data ivirii handicapului " se completează numai pentru persoanele care solicită pensionarea în temeiul art. 47 din Legea nr. 19/2000. Contestația formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 11355/27.12.2007 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți B, fiind emisă decizia de încadrare în grad de handicap nr 11355/27.12.2007.

Refuzul pârâtelor întemeiat pe neîncadrarea reclamantului în dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu este justificat, încadrându-se în dispozițiile art. 2 alin.1 lit. "i" din Legea nr.554/2004. Potrivit anexei 1 din Ordinul nr. 90/2002, rubrica D se completează numai pentru persoanele care solicită pensionarea în temeiul art. 47 din Legea nr. 19/2000, astfel că revenea pârâtelor obligația să completeze această rubrică dacă reclamantul, pensionat deja, solicită efectuarea acestei mențiuni. Asupra temeiniciei cererii de pensionare a reclamantului pentru limită de vârstă formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 19/2000 nu sunt îndreptățite să se pronunțe pârâtele ci organele abilitate de lege în acest sens.

Având în vedere argumentele menționate, în baza prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul fiind o persoană vătămată într-un interes legitim, prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că intimatul are 73 ani, este pensionat de vârstă din 1991 și nu are interes în completarea certificatului din moment ce legea nu prevede ca un beneficiar al pensiei de limită de vârstă să aibă dreptul la pensie de invaliditate; instanța de fond trebuia să observe că Ordinul nr. 90/2002 are ca temei juridic Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/1999 ieșită din vigoare prin abrogare prin Legea nr. 448/2006, iar litigiul este localizat temporal la nivelul anului 2007 când a fost emis certificatul, nu poate fi ținută să respecte prevederile ordinului din 2002 și titulatura ei este alta, ar însemna ca Ordonanța de Urgență a Guvernului 102/1999 să ultraactiveze ceea ce este inadmisibil.

Intimatul relamant a solicitat respingerea recursului deoarece are interes în completarea certificatului cu data ivirii gradului de handicap față de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului 4/2005 și Legii 448/2006.

Reprezentanta Consiliului Județean B - Comisia de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți Bad epus la dosar certificatul emis in conformitate cu dispozițiile tribunalului completându-se toate rubricile inclusiv cea privind data dobândirii handicapului.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este nefondat.

În data de 4.10.2007 se emite certificatul nr. 4499 de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B din cadrul Consiliul Județean

Prin acesta se încadrează reclamantul în gradul de handicap fără a se completa și rubrica cu data ivirii gradului de handicap. Deși s-a adresat emitentului actului în vederea completării acestuia cererea i-a fost respinsă și de asemenea contestația formulată pe cale administrativă.

Refuzul completării tuturor rubricilor din certificatul de handicap s-a motivat pe lipsa de interes a reclamantului.

Curtea apreciază că reclamantul are interes în obținerea certificatului integral completat.

Art. 47 din Legea 19/2000 dispune că:

"(1) Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, în funcție de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare și a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3, astfel:

a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav;

b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;

c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu."

Conform dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 4/2005 pensia se recalculează și în funcție de vechime.

Reclamantul a solicitat eliberarea unui certificat de handicap și în acest scop.

Faptul că intimatul are 73 ani și este pensionat de vârstă din 1991 nu-l împiedică pe acesta să solicite recalcularea pensiei. Obligația pârâtelor era de a-i elibera certificatul solicitat completat la toate rubricile.

Capitolul 6 "Încadrarea în grad de handicap" art 85 și următoarele din Legea nr. 448/2006 reglementează procedura de stabilire a gradului de handicap și de emitere a certificatului. În baza acestei legi a fost emis certificatul eliberat reclamantului, iar instanța l-a verificat prin prisma acestor dispoziții. Nu au ultraactivat dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 102/1999.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007) au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. pe care trebuie să le conțină certificatul de încadrare în grad de handicap nu sunt strict prevăzute de actele normative menționate, ele rezultă din coroborarea dispozițiilor legale menționate. Din acest motiv s-a apelat la formularul din anexa 1 din Ordinul 90/2002.

Certificatul de handicap s-a dispus a fi completat în conformitate cu prevederile legale în vigoare incidente în materia protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap.

Curtea constată că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, în consecință în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă recurată cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinței civile nr. 845/CA/16.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /19.02.2010

Dact. /24.02.2010

- 5 ex.

Jud. fond.

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Constantin Epure, Clara Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 119/2010. Curtea de Apel Brasov