Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Sentința 26/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 26
Ședința publică din 30 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
GREFIER. - -
Pe rol se află pronunțarea în cauza formulată de reclamanta împotriva pârâților C-S și Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulți B, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
La apelul nominal, lipsă părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 5 decembrie 16 ianuarie 2008, parte integrantă din prezenta sentință și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când,
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr.2516/C/2005, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap C-S, Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea certificatului nr. 10951/9.04.2004 emis de pârâtă precum și a Deciziei nr. 609/16.05.2002 emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, precum și anularea tuturor actelor ulterioare având legătură cu actele medicale a căror anulare s-a solicitat.
Prin sentința civilă nr. 1947/C/2005, s-a admis excepția de tardivitate invocată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta, ca fiind tardiv introdusă.
Prezenta sentință a fost recurată de reclamanta recurentă în dosarul nr. 8920/C/2005 al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Civilă, iar prin încheierea din 7 octombrie 2006 fost scoasă cauza de pe rol și trimisă la Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Prin decizia civilă1099/14.12.2005, pronunțată în dosarul nr. 8920/CA/2005 Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială și de contencios administrativ s-a admis recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1947 din 16 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul C-S s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța competentă Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de Contencios Administrativ.
Prin sentința civilă nr. 146 din 19 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 694/CA/25.01.2006 Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtelor Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap B și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, ca fiind tardivă.
Sentința civilă nr. 146 din 19 aprilie 1006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 694/2006, a fost recurată de reclamanta înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 10955/1.2006, iar prin decizia nr. 3999 din 15 noiembrie 2006 s-a admis recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 146 din 19 aprilie 2006 Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, s-a casat sentința atacată și s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza s-a reînregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA prin dosarul nr. 139/59/17.01.2007 iar prin sentința civilă nr. 34 din 20 februarie 2007 s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta împotriva pârâtelor Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap B și C-
Sentința nr. 34 din 20 februarie 2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- a fost atacată prin recurs de reclamanta la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- iar prin decizia nr. 2707 din25 mai 2007, s-a admis recursul și s-a casat sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea deciziei s-a constatat că recursul este fondat și a constatat că după emiterea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1102 din 17 februarie 2004, prin adresa nr. 13223 din 29 septembrie 2004 Autoritatea Națională pentru persoanele cu Handicap a adus la cunoștință reclamantei că se poate prezenta la o nouă expertizare precum și condițiile prezentării (acte necesare, autoritatea competentă pentru efectuarea expertizei, etc.) dar instanța de fond nu a avut în vedere acest act și nu s-a preocupat de a stabili dacă s-a efectuat sau nu acea expertiză, în caz afirmativ rezultatul acesteia, chiar în caz negativ nu a analizat necesitatea efectuării acesteia, chiar în baza dispoziției instanței.
De altfel instanța de fond a respins la primul termen )(în fond după casare) și cererea de probatorii formulată de recurenta reclamantă.
În plus în raport cu susținerile părții în motivele de recurs referitoare la nelegalitatea nr. 726/2002, este necesară punerea în discuție a părților și a acestei susțineri în sensul dacă reclamanta a înțeles sau nu să invoce excepția de nelegalitate a ordinului, în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la pretinsa neanalizare a capetele 2 și 3 din cererea introductivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că analizarea acestora, într-adevăr, nu are relevanță juridică decât în situația în care se anulează actele atacate.
Referitor la limitele precizării acțiunii s-a constatat însă că instanța de fond nu a fost suficient de preocupată de stabilirea acestora.
Constatând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, în temeiul art. 312 și 314 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ s-a admis recursul declarat în cauză și casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 139.1/59/22.08.2007.
Pârâta nu a depus întâmpinare în această cauză
La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2008, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin care s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru prima dată la Tribunalul C-S prin cererea introductivă din 1.04.2005 - respectiv:
1.anularea certificatului de expertiză medicală a persoanelor cu handicap care necesită protecție specială nr. 10951/9.04.20002 emis de către pârâtă precum și a deciziei nr. 609 din 16 mai 2002 emisă de către Comisia Superioară de expertiză a persoanelor cu handicap și anularea actelor ulterioare având legătura cu actele a căror anulare o solicită, emise de pârâtă, acte prin care a fost încadrată în mod netemeinic și nelegal din gradul de handicap I în gradul de handicap II.
2. recunoașterea reclamantei a dreptului său de persoană cu grad de handicap I permanent conform certificatului nr. 1174 din 21 septembrie 2000 și menținerea valabilității acestuia - emis de către aceiași pârâtă însă cu valabilitate permanentă pentru handicap ireversibil, conform conținutului certificatului invocat litera
3. obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat constând în daune materiale în cuantum de 11900 lei ron reprezentând diferența dintre ajutorul social primit pe perioada 9 aprilie 2002 și până la data introducerii acțiunii corespunzător gradului I precum și salariul minim pe economie cuvenit însoțitorului din data de 9 aprilie și până la data introducerii acțiunii și daune morale în valoare de 80.000 lei ron precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată - reactualizate.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Doamna, născută la data de 28.09.1980, a fost diagnosticată ca având o afecțiune gravă, fiind încadrată în categoria copiilor cu handicap din 1992.
După împlinirea vârsta de 18 ani, reclamantei i s-a eliberat, de către Direcția de Muncă și Protecție Socială C S - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție specială nr. 1164/2.11.1999 (atașat la fila 4 din dosarul de fond). Prin acest certificat s-a indicat faptul că doamna are capacitatea de muncă pierdută în totalitate și are nevoie de îngrijire și supraveghere din partea altei persoane, fiind încadrabilă în gradul I de handicap.
De asemenea, la rubrica privind valabilitatea certificatului respectiv s-a menționat "permanent".
De asemenea, prin certificatul de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție specială nr. 1174/21.09.2000 (atașat la fila 5 din dosarul de fond), eliberat reclamantei, s-a menționat că aceasta este încadrabilă în gradul I de handicap, la rubrica privind valabilitatea certificatului respectiv s-a menționat " permanent pentru handicap ireversibil."
Ulterior, prin Certificatul de expertiză medicală nr. 10.951/9.04.2002 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C-S (atașat la fila 7 din dosarul de fond), s-a menționat faptul că reclamanta este încadrabilă în gradul II de handicap, la diagnosticul deficienței funcționale menționându-se că reclamanta suferă de un handicap accentuat (deficiență funcțional accentuată).
De asemenea, la rubrica privind valabilitatea certificatului respectiv s-a menționat "12 luni", cu termen de revizuire la 12 luni.
Fiind nemulțumită de această încadrare, reclamanta contestat acest certificat la Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap care, prin Decizia nr. 609/16.05.2002 (atașată la fila 6 din dosarul de fond), a constatat că reclamanta este încadrabilă în gradul II de handicap, la diagnosticul deficienței funcționale menționându-se că reclamanta suferă de un handicap accentuat (deficiență funcțional accentuată).
Ca și în cazul Certificatului de expertiză medicală nr. 10.951/9.04.2002, la rubrica privind valabilitatea certificatului respectiv s-a menționat "12 luni", cu termen de revizuire la în luna aprilie 2003.
Prin adresa nr. 2300/27.06.2002 (atașată la fila 10 dosar fond), Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap precizează că a analizat întreaga documentație și că își menține concluziile cuprinse în Decizia nr. 609/16.05.2002.
Certificatele emise de aceste autorități în anii următori mențin același concluzii cu privire la gradul de handicap al reclamantei.
Analizând legalitatea actelor atacate,respectiv a Certificatului de expertiză medicală nr. 10.951/9.04.2002 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C-S (atașat la fila 7 din dosarul de fond) și Decizia nr. 609/16.05.2002 emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, instanța constată că prin Certificatul nr. 10.951/9.04.2002 s-a modificat încadrarea reclamantei din gradul I de handicap în gradul al doilea de handicap, în condițiile în care, prin certificatele anterior emise de aceeași instituție - respectiv prin certificatul nr. 1164/2.11.1999 (atașat la fila 4 din dosarul de fond) și certificatul nr. 1174/21.09.2000 (atașat la fila 5 din dosarul de fond) - se menționase, la rubrica privind valabilitatea certificatului respectiv, caracterul "permanent", respectiv "permanent pentru handicap ireversibil."
Instanța observă că legea conferă posibilitatea revizuirii diagnosticului stabilit printr-un certificat anterior.
Cu toate acestea, în condițiile în care această revizuire presupune stabilirea unui diagnostic modificat, cu schimbarea încadrării în gradul de handicap, instanța consideră că reclamanta are dreptul de a obține explicații efective asupra motivării acestei schimbări.
Încadrarea într-un anumit grad de handicap presupune stabilirea unui diagnostic, în temeiul criteriilor prevăzute de Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2002.
Instanța constată că prin două certificate anterioare, emise în 1999 și în 2000, s-a stabilit caracterul "permanent", respectiv "permanent pentru handicap ireversibil", al actelor constatatoare ale gradului de handicap al reclamantei.
Pe parcursul litigiului purtat între instituția emitentă și reclamantă, timp de 3 ani, din 2005 și până în anul 2008, autoritățile pârâte nu au oferit nici o explicație cu privire la această modificare a concluziilor Comisiei de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap.
Or, motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieriin concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
În opinia instanței, motivarea urmărește o dublă finalitate. Ea îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Ea permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional.
Așadar, obligația de motivare joacă un rol deosebit de important, în special în cadrul controlului puterii discreționare.
motivării permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.
A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității sale. Importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii ar putea să le aibă în primirea acestor explicații.
Motivarea va trebui să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere.
În speță, motivarea actelor administrative atacate trebuia realizată în mod detaliat, prin indicarea motivelor pentru care autoritățile au ajuns la concluzia revizuirii concluziilor anterioare. Cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, adică completă, precisă și circumstanțiată.
Întrucât aceste acte administrative nu au fost motivate de către emitenți, s-a încălcat principiul dreptului la apărare în ceea ce o privește pe reclamantă.
Or, sancțiunea pentru lipsa motivării este anularea actului de către judecător.
În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, " autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigureinformarea corectă a cetățenilor asupratreburilor publice șiasupra problemelor de interes personal."
De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, "România este statde drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor din decembrie 1989, și sunt garantate."
Or, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.
Instanța subliniază că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră "dreptul la bună administrare". Conform alineatelor 1 și 2 din acest articol,(1) "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2) Acest drept include în principal:
(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;
(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;
(c)obligația administrației de a-și motiva deciziile."
Date fiind aceste obligații, instanța apreciază că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
Având în vedere schimbarea unor concluzii apreciate ca permanente de către autoritățile administrative în anii anteriori - respectiv în 1999 și 2000 - reclamanta avea dreptul de a obține explicații detaliate privind justificarea modificării încadrării în gradul de handicap stabilit, inițial, ca ireversibil și permanent. Nici Certificatul de expertiză medicală nr. 10.951/9.04.2002 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C-S, și nici Decizia nr. 609/16.05.2002 emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală nu oferă aceste explicații.
Instanța subliniază că aceste autorități nu au numai obligația de a stabili un diagnostic, ci și obligația de a motiva stabilirea acestui diagnostic, de vreme ce pe baza acestuia, persoanele handicapate beneficiază de sprijinul Statului Român, prin acordarea anumitor drepturi.
Din acest punct de vedere, atât Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C-S, cât și Comisia Superioară de Expertiză Medicală sunt autorități administrative și au obligațiile legale care incumbă acestor autorități, independent de obligațiile ce le revin membrilor acestor comisii în calitate de medici.
Având în vedere lipsa motivării actelor atacate, instanța apreciază că se impune anularea acestora, sancțiunea pentru lipsa motivării fiind anularea actului de către judecător.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea reclamantei referitoare la anularea Certificatului de expertiză medicală nr. 10.951/9.04.2002 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C-S, precum și a Deciziei nr. 609/16.05.2002, emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la repararea prejudiciului produs reclamantei, instanța observă că încadrarea reclamantei în gradul al doilea de handicap s-a făcut prin acte administrative a căror nelegalitate a fost constatată anterior.
În aceste condiții, instanța constată culpa autorității pârâte în emiterea unor acte nelegale, impunându-se repararea prejudiciului produs reclamantei, prejudiciu constând în diferența dintre ajutorul social corespunzător gradului II de handicap acordat reclamantei din data de 9.04.2002 și până la data înregistrării acțiunii - 1.04.2005 și ajutorul social corespunzător gradului I de handicap, cuvenit reclamantei pentru aceeași perioadă.
Cum pârâta nu a contestat cuantumul sumei solicitate de reclamantă cu acest titlu, instanța va obliga Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S la plata către reclamantă a sumei de 11.900 RON, cu titlul de daune materiale, reprezentând diferența dintre ajutorul social corespunzător gradului II de handicap acordat reclamantei din data de 9.04.2002 și până la data înregistrării acțiunii - 1.04.2005 și ajutorul social corespunzător gradului I de handicap, cuvenit reclamantei pentru aceeași perioadă.
Cu privire la cererea de obligare la plata daunelor morale, instanța constată că prin emiterea nelegală a actelor administrative contestate și prin atitudinea ulterioară, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S a determinat prelungirea nejustificată a soluționării acestui litigiu, în condițiile în care nu a oferit nici o explicație pentru schimbarea încadrării reclamantei într-un alt grad de handicap.
Această atitudine a condus la prelungirea litigiului și la întârzierea rezolvării situației reclamantei, care nu a putut beneficia de drepturile prevăzute de lege pentru persoanele încadrate în gradul I de handicap timp de peste 3 ani.
Având în vedere această situație, instanța apreciază ca fiind rezonabilă obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de daune morale.
Instanța va respinge restul pretențiilor reclamantei, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând salariul cuvenit însoțitorului persoanei cu handicap, dat fiind faptul că acest salariu se cuvine însoțitorului persoanei cu handicap, iar nu reclamantei.
Cu privire la cererea de recunoaștere a dreptului reclamantei de persoană cu grad de handicap I permanent și la cererea de menținere a valabilității certificatului nr. 1174/21.09.2000 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C, instanța constată că încadrarea reclamantei în gradul de handicap este de competența autorităților pârâte, respectiv a Comisiei de Expertiză Medicală menționată anterior.
În aceste condiții, instanța nu are competența de a evalua dacă reclamanta poate fi considerată persoană cu grad de handicap I permanent, certificatul contestat în prezenta cauză fiind anulat pe considerentul lipsei motivării legale a încadrării în gradul de handicap și a modificării acestei încadrări.
De aceea, instanța va respinge această cerere, ca nefondată.
Totodată, instanța constată că valabilitatea certificatului respectiv este menționată de lege, neputând fi prelungită de instanță. Reclamantei i s-a emis câte un nou certificat similar în fiecare an, valabilitatea fiecărui certificat fiind de 12 luni.
Având în vedere că perioada de valabilitate a acestor certificate este stabilită de lege, ceea ce implică obligația evaluării anuale a situației reclamantei, iar nu emiterea unui certificat cu valabilitate permanentă.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge cererea de menținere a valabilității certificatului nr. 1174/21.09.2000, ca nefondată.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că reclamanta nu a depus înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate, și nici nu a indicat în concret suma solicitată.
În consecință, instanța urmează a respinge această cerere, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-
Anulează Certificatul de expertiză medicală nr. 10.951/9.04.2002 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C-S, precum și Decizia nr. 609/16.05.2002 emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap.
Obligă pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S la plata către reclamantă a sumei de 11.900 RON, cu titlul de daune materiale, reprezentând diferența dintre ajutorul social corespunzător gradului II de handicap acordat reclamantei din data de 9.04.2002 și până la data înregistrării acțiunii - 1.04.2005 și ajutorul social corespunzător gradului I de handicap, cuvenit reclamantei pentru aceeași perioadă.
Obligă pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de daune morale.
Respinge restul pretențiilor reclamantei, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând salariul cuvenit însoțitorului persoanei cu handicap.
Respinge cererea de recunoaștere a dreptului reclamantei de persoană cu grad de handicap I permanent și cererea de menținere a valabilității certificatului nr. 1174/21.09.2000 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap C
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER,
- -
Red./3.03.2008
Dact./5 ex./3.03.2008
Se comunică:
-reclamantă - Reșița,. 9,. 3.7
-pârâtă - C-S, Reșița,-
-pârâtă Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți B- Calea nr. 2. sector 1.
Com. 3 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Victoria Catargiu
