Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 28/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.28
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 613/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în contradictoriu cu pârâta intimată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată, pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, din data de 09.03.2009, reclamanta, în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata indemnizației lunare pentru creșterea unuia dintre copiii gemeni, pe care i-a născut la data de 26.03.2006 și pentru care nu a fost emisă decizie și nu i-a fost plătită indemnizația cuvenită perioadei 11.05.2006- 27.03.2008; indemnizația legală lunară de care a fost lipsită de 800 lei/lună pentru perioada 11.05.2006 -31.12.2006 (art. 1 alin. 1 din OUG. nr. 148/2005); indemnizația legală lunară de care a fost lipsită de 600 lei/lună, pentru perioada 01.01.2007 - 27.03.2008 (art. 2 din OUG nr. 148/2005), obligarea pârâtei la plata acestor sume, reactualizate cu indicele de inflație, la zi, la data plății acestora.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 lei (adică câte 1.000 lei pentru fiecare din cele 24 luni de privare de drept), reprezentând daune morale pentru greutățile și lipsurile la care pârâta a supus-o pe ea și copiii ei timp de 2 ani, pentru îngrijorarea permanentă și pentru starea psihică pe care pârâta i-a cauzat-o și întreținut-o în toată această perioadă, pentru afectarea existenței și demnității acestora, pentru punerea în pericol a dezvoltării și creșterii normale a copiilor, precum și pentru punerea în pericol a sănătății copiilor, prin lipsurile generate de neprimirea indemnizației lunare cuvenite pentru creșterea unuia dintre copii și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că la data de 26.03.2006 a dat naștere la două fetițe, respectiv și și că, prin Dispoziția nr. 2196/5.05.2006, emisă de Primarul orașului, i-a fost stabilită individualizat dreptul la alocația de naștere pentru cel de-al doilea copil, respectiv pentru una din fetițele. S-a arătat că la aceeași dată, respectiv 5.05.2006 instituția primarului orașului a emis Dispoziția nr. 2198, prin care a fost stabilită individualizat, alocația de naștere pentru cel de-al treilea copil, respectiv pentru cea de-a doua Reclamanta a arătat că anterior nașterii celor două fetițe, era deja născută o altă, respectiv, născută la 16.05.1993.
Reclamanta a susținut că la data de 23.06.2006 Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie C-S a emis Decizia nr. 2985, prin care i-a fost stabilită și acordată, începând cu data de 11.05.2006, indemnizație pentru creșterea copilului, în cuantum de 800 lei pe lună.
Reclamanta a arătat că, procedându-se astfel, în realitate i-a fost stabilită și acordată indemnizația de creștere doar pentru un singur copil, cu toate că ea a născut și urma să crească și să îngrijească doi copii, respectiv cele două fetițe.
Reclamanta, criticând Decizia nr. 2985/23.06.2006, a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 al.1 al Ordonanței de Urgență nr.148/2005, care prevede că "indemnizația lunară. se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri, sau, după caz, pentru primii trei copii ai.".
S-a mai susținut că, în pofida acestor prevederi ale OG. Nr. 148/2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 1025/2006, care a adoptat Normele Metodologice de Aplicare a acestei Ordonanțe de Urgență, s-a modificat nelegal înțelesul și întinderea aplicării textului de lege.
În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat și decizia Înaltei Curți de casație și Justiție nr. 1947/4.04.2007, care a constatat că prevederile art. 2 din Normele Metodologice aprobate prin HG. Nr. 1825/2005, sunt nelegale, deoarece prin acestea se definește aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, ce adaugă astfel actului normativ cu forță superioară, în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă.
Reclamanta, în motivarea petitului privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a susținut că nașterea celor două fetițe, care s-au născut prematur, a necesitat mai multă preocupare, timp, atenție, liniște sufletească și costuri, decât în cazul copiilor născuți la termen.
De asemenea, a arătat că timp de doi ani a avut ca unică sursă de venit indemnizația de creștere pentru un singur copil, bani din care a trebui să acopere toate cheltuielile gospodărești și a trebuit să crească și să îngrijească doi, precum și pe fetița cea mare, fapt ce a condus la afectarea gravă și permanentă a sa și a familiei sale din punct de vedere moral și psihic.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției de necompetență materială a Secției Civile a Tribunalului C-S, admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, admiterea excepției privind tardivitatea introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În ce privește excepția de necompetență materială a Secției civile a Tribunalului C-S, pârâta a invocat faptul că decizia criticată constituie un act administrativ unilateral, cu caracter individual și că potrivit art. 10 al.1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 2 pct.2 lit. d din Codul d e procedură civilă, secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pârâta a susținut că potrivit art. 7 al.1 din Legea Contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile, de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
S-a arătat că, în cauză, reclamanta nu a formulat plângere prealabilă la instituția emitentă a Deciziei nr. 2985/23.06.2006 și nici la AJPS C-S, ca serviciu public deconcentrat, succesor în drepturi și obligații a C-S, în ceea ce privește gestionarea prestațiilor sociale la nivel teritorial.
În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, s-a susținut că acțiunea formulată de reclamantă este tardivă întrucât aceasta trebuia să conteste Decizia nr. 2985/23.06.2006, în termen de 30 de zile de la data când actul administrativ în discuție a fost comunicat.
Pârâta, pe fondul cauzei, a arătat că textul legal invocat de reclamantă, respectiv dispozițiile art.6 al.1 din OUG. Nr.48/2005, prevede acordarea indemnizației pentru naștere, și, nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
În ce privește acordarea daunelor morale, pârâta a susținut că reclamanta nu a arătat în ce anume constă pretinsul prejudiciu moral suferit, că suma în cuantum de 24.000 lei apare ca fiind prea mare și, ca urmare, acordarea acesteia ar conduce la dispariția efectului compensatoriu, ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a reclamantei.
Prin sentința civilă nr.613/17.06.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului C-S, aceasta a fost admisă, dispunându-se prin încheierea din ședința publică din data de 15 aprilie 2009 transpunerea cauzei la Secția comercială și de contencios fiscal din cadrul aceleiași instanțe.
În ce privește lipsa procedurii administrative prealabile, Tribunalul C-S a reținut că susținerile pârâtei sunt întemeiate.
Ordonanța de urgență nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, constituie o reglementare specială care face trimitere implicită la legea generală în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.554/2004.
În atare situație, pentru ca acțiunea în contenciosul administrativ să poată fi admisă trebuie îndeplinite, printre altele, condiția procedurii administrative prealabile, în cazul existenței unui act administrativ de autoritate sau a unui refuz nejustificat al administrației publice.
În cauză, reclamanta a susținut că obiectul juridic al acțiunii sale îl constituie obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, respectiv stabilirea indemnizației de creștere în cazul sarcinilor gemelare și că a promovat acțiunea de față, în urma pronunțării Deciziei nr.3386/9.10.2008, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, reclamanta nu putea solicita drepturile bănești în litigiu, decât ca urmare a emiterii Deciziei nr.2985/23.06.2006 de către Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S, și pe cale de consecință, implicit aceasta a criticat și acest act administrativ.
Totodată, faptul că a sesizat instanța de contencios în baza Deciziei nr.3386/9.10.2008 pronunțată de Instanța Supremă, nu poate avea relevanță juridică atâta timp cât decizia în discuție este o decizie de speță și,deci,nu are caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe.
Referitor la fondul cauzei, Tribunalul a observat că prin Decizia nr. 2985/23.06.2006, Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S a stabilit reclamantei dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului, în cuantum de 800 lei, în baza OUG nr.148/2005 modificată și completată, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului precum și a Normelor de aplicare ale acesteia, aprobate prin HG NR.1825/22.12.2005.
Reclamanta, prin acțiunea de față, a criticat interpretarea dată de către pârâtă a dispozițiilor legale în materie, susținând că legiuitorul a avut în vedere plata acestei indemnizații, pentru fiecare copil născut, în speță, naștere concomitentă (gemeni).
Or, din însăși preambulul actului normativ în discuție, rezultă că acesta a fost adoptat "din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor."
Cu alte cuvinte, indemnizația pentru creșterea copilului, în viziunea legiuitorului, nu constituie altceva decât o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
În același timp, printre condițiile prevăzute de art.7 din OUG nr. 148/2005, pentru acordarea acestor drepturi nu apare condiția privind sexul solicitantului, ceea ce demonstrează o dată în plus, că actul normativ în discuție privește indemnizația respectivă ca pe o formă de protecție socială a familiei cu copii, aceasta nefiind legată de actul fiziologic al nașterii.
Tribunalul a considerat că dat fiind scopul avut în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ în materie nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate de reclamantă.
Și, în sfârșit, chiar dacă s-ar considera că actul normativ este criticabil-implicit decizia în litigiu - în sensul arătat de reclamantă, rolul judecătorului este acela de a interpreta legea și nicidecum de aom odifica substituindu-se, astfel Executivului sau, cu încălcarea principului separării puterii în stat.
Ca urmare, fața de considerentele de fapt și de drept reținute, Tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta recurentă solicitând admiterea recursului și rejudecând, admiterea acțiunii în tot, așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că potrivit art. 1 și art. 5, alin. 1 din OUG nr.148/2005 legiuitorul a stabilit că pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la vârsta de 3 ani, părinții firești beneficiază, de la data de 01.01.2006, de o indemnizație lunară în cuantum de 800, indemnizație, redusă, de la data de 01. 01. 2007 (potrivit art. 2 din aceiași ordonanță), la 600 lei/lună
Conform prevederilor art. 6, alin. 1 al Ordonanței de Urgență nr. 148/2005 "indemnizația lunară prevăzută la art. 1, respectiv la art. 2 se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai. ".
Se mai arată că, potrivit textului art. 6, alin. 1 al Ordonanței, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă pentru primele 3 nașteri, sau după caz pentru primii 3 copii, aceasta raportându-se în concret la numărul de copii și nicidecum la numărul de nașterilor.
În ciuda acestor prevederi clare și neinterpretabile, cu prilejui adoptării prin Hotărârea de Guvern nr.1025/2006 a Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 148/2005, acestea au modificat și restrâns (nelegal), în parte, înțelesul și întinderea aplicării textului de lege în aplicarea căreia au fost emise.
Astfel, cuprinsul art. 2, respectiv alin. 1 și 2 din Norme reia textul legii (OUG nr. 148/2005), însă în mod nelegal, alin. 3 al acelorași Norme restrânge situațiile în care legea se aplică, deoarece:
alin. 3 definește nașterea ca fiind "aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii", ceea ce este total fals din punct de vedere juridic, fiziologic, medical și lingvistic.
Prin respectiva definire a nașterii (prin Normele Metodologice) s-a introdus și produs discriminarea unor cetățeni, prin înlăturarea acestora de la un drept (stabilit prin nr.OUG 148/2005), respectiv prin lipsirea lor de dreptul de a beneficia de indemnizația lunară pentru creșterea unuia din copiii gemeni, sau a doi dintre copiii tripleți, astfel: copiii au fost afectați, prin lipsirea lor, timp de 2 ani sau, după caz, 3 ani, de suma cuvenită creșterii și îngrijirii lor, iar pe de altă parte, părinții acestora au fost lipsiți, aceiași perioadă de timp, de suma cuvenită creșterii și îngrijirii celui de-al doilea, respectiv celui de-al treilea copil.
Urmare mediatizării, în presă, a faptului că Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr.148/2005 aprobate prin nr.HG 1025/2005 au conținut prevederi nelegale,s-a documentat și a constatat de curând, că acest fapt corespunde realității și timp de 2 ani a fost lipsită, nelegal și abuziv, de indemnizația de creștere cuvenită pentru unul dintre copii, ceea ce a determinat-o să formulez acțiune pentru obținerea drepturilor bănești de care a fost lipsită.
Practic pârâta, pur și simplu, a ignorat faptul că reclamanta avea dreptul să i se acorde indemnizație de creștere pentru doi copii și a emis decizie doar pentru unul singur, nefăcând nici o referire, în decizia sa, la cel de-al doilea copil.
Înalta Curte de Casație și Justiție a României, prin Decizia sa nr. 1947/04. 04.2007 constatat că prevederile art. 2 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG1825/2005 sunt nelegale deoarece, prin acestea, se "definește nașterea drept aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, ce adaugă astfel actului normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă.
Totodată arată faptul că și prevederile art. 3, alin. 1 al noilor Norme Metodologice, aprobate prin nr.HG 1025/2006, au fost declarate, Ia rândul lor, ca nelegale prin Sentința nr. 116F/CA/2008 din 18.06.2008 a Curții de Apel Alba, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3386/09.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, în ceea ce privește definirea nașterii și modificarea (prin adăugare și discriminare) a înțelesului și întinderii aplicării prevederilor nr.OUG 148/2005.
Decizia nr. 1947/04. 04. 2007 înaltei Curți de Casație și Justiție stipulează: "Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea nr.OUG 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere: De asemenea, s-a reținut că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea ce nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective."
;, Normele metodologice prevăzute în art. 2 sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare;, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din nr.OUG 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din Normele metodologice sunt nelegale. nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr.1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă."
instanță supremă a concluzionat și a dispus: "Este nelegală prevederea cuprinsă în art. 2 din Hotărârea Guvernului nr.1825/2005, ce definește nașterea drept aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, ce adaugă astfel actului normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă."
"Acordarea indemnizației lunare de creștere a copiilor trebuie făcută, în virtutea dispozițiilor nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, prin raportare la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor."
În ceea ce privește nelegalitatea definirii nașterii, dată și prin aceste noi Norme Metodologice, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia sa nr.3386/09.10.2008; constată și stipulează:
"Definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 G nr.1025/2006, încalcă fără putere de tăgadă Constituția României art. 16 și art. 43 (49), principiul egalității de tratament instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.
Corect s-a apreciat de prima instanță că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din nr.OUG 148/2005 la numărul de copii născuți și nu la numărul - nașterilor, astfel încât art. 3, alin. 1 din Normele Metodologice apar ca fiind nelegale.
Această nr.HG 1025/2006, prin art. 3 adaugă la actul normativ de față în aplicarea căruia a fost adoptată, încălcând principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.
Este adevărată remarca instanței de fond privind faptul că Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție "sunt decizii de speță și nu au caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe" însă nu se poate admite faptul că nu ar avea relevanță juridică în prezenta speță, deoarece spețele sunt identice, având același obiect, și în principal aceiași cauză, respectiv nerespectarea prevederilor art.6, alin. I din nr.OUG148/2005, datorită prevederilor nelegale ale Normelor Metodologice date în aplicarea acesteia, situație ce nu poate ti trecută cu vederea în judecarea cu celeritate a cauzei.
Prin hotărârea luată, instanța de fond, a ignorat prevederile imperative ale art. 6, alin. 1 al Ordonanței de Urgența nr. 148/2005 potrivit cărora "indemnizația lunară. se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii.
Instanța de fond critică, în mod corect, acordarea indemnizației de creștere a copiilor în funcție de actul fiziologic al nașterii, prevedere cuprinsă în Normele Metodologice criticate, însă în același timp, prin hotărârea sa respectă tocmai respectivele Norme restrictive și nelegale și în același timp încalcă prevederile art. 6, alin. 1 din nr.OUG 148/2005.
Prevederile art. 6, alin. 1 din nr.OUG 148/2005, care stabilesc indubitabil si fără putință de tăgadă, faptul că indemnizația de creștere a copiilor se plătește pentru primii 3 copii, nu au fost modificate niciodată pe fond, ca întindere, înțeles si aplicare .
Legea nr. 239 din 10. 06. 2009, are meritul si rolul de a clarifica, fără putință de tăgadă, faptul că indemnizația pentru creșterea copilului se plătește pentru toți copii, adică și pentru cei născuți din sarcini gemelare și/sau multiple, acest drept nefăcând obiectul interpretării nimănui.
Astfel, se mai poate constata că textul art. 6, alin. 1 din nr.OUG 148/2005 a fost, pe fond, întotdeauna același, adică dreptul de a beneficia de indemnizația lunară de creștere a copilului a fost întotdeauna stabilit pentru primii trei copii născuți. Legea nr. 239/2009 clarificând întinderea acestui drept (și în urma modificărilor anterioare, aduse Ordonanței) pentru a nu mai da posibilitatea ca legea să fie interpretată și eludată.
Plata sumei de 24.000 lei (adică câte 1.000 lei pentru fiecare din cele 24 de luni de privare de drept), reprezintă daune morale pentru greutățile și lipsurile la care, pârâta, le-a supus pe reclamantă și pe copiii săi timp de 2 ani, pentru îngrijorarea permanentă și pentru starea psihică pe care pârâta i-a cauzat-o și întreținut-o în toată această perioadă, pentru afectarea existenței și demnității acesteia, pentru punerea în pericol a vieții, a dezvoltării și creșterii normale a copiilor, precum și pentru punerea în pericol a sănătății copiilor, prin lipsurile generate de neprimirea indemnizației lunare cuvenite pentru creșterea unuia dintre copii.
Pârâta intimată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
În motivare se arată că instanța de fond a reținut în mod corect că dat fiind scopul avut în vedere de legiuitor la adoptarea nr.148/2005 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate de reclamantă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către reclamanta recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Curtea apreciază că în mod greșit a reținut prima instanță neîndeplinirea procedurii prealabile administrative întrucât în cauză este vorba de un refuz de acordare a drepturilor, așa cum este el prevăzut la art. 2 alin. 2 și definit la art. 2 alin.1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în privința căruia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile, potrivit dispozițiilor art.7 alin. 5 teza finală din legea menționată.
În ce privește pretinsa tardivitate a cererii, având în vedere concluzia cu privire la neobligativitatea procedurii prealabile și având în vedere că reclamanta a născut la data de 27.03.2006, încadrându-se în termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că nu poate fi reținută excepția tardivității invocată de pârâtă în fața primei instanțe.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât termenul prevăzut de art.19 din legea menționată se raportează la data de 9.10.2008 când Jaa preciat prin Decizia nr.3386/2008 nelegalitatea Normelor de aplicare a OUG nr.148/2005.
Cât privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că din însăși preambulul actului normativ în discuție rezultă că acesta a fost adoptat "din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor."
A mai reținut prima instanță că indemnizația pentru creșterea copilului, în viziunea legiuitorului, nu constituie altceva decât o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Cu toate acestea, Tribunalul C-S a respins acțiunea apreciind că art.6 alin. 1 din OUG nr.148/2005 se referă la indemnizația acordată familiei, iar nu copilului, astfel încât, în ceea ce privește cuantumul, nu s-ar impune acordarea acesteia prin raportare la numărul de copii născuți.
Curtea apreciază că această concluzie este greșită întrucât potrivit dispozițiilor art. 6 alin.1 din OUG nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă pentru primele 3 nașteri, sau după caz pentru primii 3 copii.
Este evident că textul invocat se referă la indemnizația acordată prin raportare în concret la numărul de copii și nicidecum la numărul de nașterilor, această interpretarea rezultând din folosirea sintagmei "pentru primii trei copii".
Este adevărat că prin Normele Metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 148/2005, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.1025/2006, dispozițiile art. 6 alin. 1 din ordonanța menționată au fost interpretate în mod restrictiv în sensul raportării indemnizației la numărul de nașteri, iar nu la numărul de copii, însă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Deciziile sale nr.1947/04.04.2007 și nr.3386/2008 a constatat că prevederile art. 2 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG1825/2005 sunt nelegale, deoarece prin acestea se "definește nașterea drept aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Se adaugă astfel actului normativ cu forță juridică superioară și în aplicarea căruia a fost adoptat, cu încalcarea principiului egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă, acordarea indemnizației lunare de creștere a copiilor fiind necesar a fi făcută, în virtutea dispozițiilor nr.OUG148/2005, prin raportare la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor."
Prin urmare, instanța este pusă în situația de a da eficiență actului normativ cu forță juridică superioară, respectiv OUG nr.148/2005, fiind astfel evident că, de vreme ce reclamanta a născut doi copii, indemnizația se cuvine a fi calculată pentru amândoi copii iar nu pentru unul singur.
Din acest punct de vedere apare ca fiind greșită reținerea instanței de fond potrivit căreia Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind decizie de speță, nu ar avea caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe. Și aceasta întrucât dispozițiile art.23 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prevăd că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, așa cum este în speță hotărârea de guvern menționată, sunt general obligatorii.
Nu în ultimul rând, Curtea observă că în prezent art. 2 din OUG nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 341/2009, prevede că plata indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu cel de al doilea copil.
Chiar dacă dispoziții legale invocate au dobândit redactarea menționată ulterior nașterii copiilor reclamantei, această modificare legislativă este de natură a confirma punctul de vedere al Curții și anume cel potrivit căruia cuantumul indemnizației trebuie raportat la numărul de copii născuți, iar nu la numărul nașterilor. Modificarea legislativă intervenită ulterior dovedește astfel că legiuitorul a conștientizat carența ce rezulta din interpretarea dispozițiilor OUG nr. 148/2005 și din aplicarea dispozițiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.1025/2006.
Cât privește solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta la plata daunelor morale, Curtea constată că în conformitate cu art. 18 alin. 3 din aceeași Legea 554/2004 instanța se pronunță și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate. Aceste despăgubiri trebuie să vizeze prejudiciul moral sau material suferit de reclamantă ca urmare a acțiunii sau inacțiunii pârâtei ce reprezenta autoritatea publică îndreptățită la aplicarea prevederilor OUG nr.148/2005.
Sub acest aspect Curtea apreciază că este suficientă suma de 10.000 lei, aceasta fiind de natură a compensa prejudiciul moral suferit de reclamantă ca urmare a atitudinii pârâtei, reclamanta și copiii săi fiind prejudiciați de atitudinea excesiv de restrictivă pe care pârâta a avut-o în interpretarea și aplicarea OUG nr. 148/2005, prin neajunsurile financiare la care au fost supuși.
Având în vedere considerentele expuse, constatând întemeiat recursul, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin 2 și 3 raportate la dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, îl va admite, cu consecința modificării sentinței civile recurate și admiterii în parte a acțiunii, pârâta urmând a fi obligată la plata îndemnizației lunare pentru creșterea celui de al doilea copil, născut la data de 26.03.2006, în cuantum de 800 lei / lună pentru perioada 11.05.2006 - 31.12.2006, respectiv de 600 lei/lună pentru perioada 01.01.2007 - 27.03.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, calculat până la data plății efective.
Totodată Curtea va obliga pârâta la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale, către reclamantă, luând de asemenea act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 613/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în contradictoriu cu pârâta intimată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-
Modifică sentința civilă recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei.
Obligă pârâta la plata îndemnizației lunare pentru creșterea celui de al doilea copil, născut la data de 26.03.2006, în cuantum de 800 lei / lună pentru perioada 11.05.2006 - 31.12.2006, respectiv de 600 lei / lună pentru perioada 01.01.2007 -27.03.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, calculat până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale, către reclamantă.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. - 04.02.2010
Tehnored. - 04.02.2010
4expl/SM/emis 4 comunicări.
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
