Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Sentința 38/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Sentința nr.38/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 7 APRILIE 2008

PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător

- - - - - JUDECĂTOR 2: Gabriela Mona Ciopraga

- - - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU handicap PENTRU ADULȚI B, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE șiBANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE B,având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului).

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal, și consilier juridic G pentru pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B, reclamantul arată că este reprezentat de această parte și deci consideră că aceasta are calitate procesuală în cauză.

Instanța, având în vedere că la termenul anterior s-a invocat de către pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse B excepția lipsei calității sale procesuale pasive și văzând dispozițiile art.25 al.1 din Legea nr.448/2006, potrivit cărora persoanele adulte cu handicap grav și accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, precum și dispozițiile nr.HG381/2007 Anexa nr.2 lit.A cap.I, pct.1, conform cărora Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap este instituție publică cu personalitate juridică care poate sta în instanță în nume propriu, admite excepția formulată de către pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul reclamantului pe fondul cauzei.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților să respecte și să acorde drepturile persoanelor cu handicap conform prevederilor art.25 alin.1 din Legea nr.448/2006.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

După dezbateri, se prezintă în instanță d-na consilier juridic pentru pârâta B și ia la cunoștință faptul că prezenta cauză a rămas în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii directe de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de șanse, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulți, Banca Română de Dezvoltare solicitând obligarea acestora să acorde drepturile persoanelor cu handicap conform art.25 al.1 Legea 448/2006.

Motivând cererea, reclamantul arată că este persoană cu deficiență funcțională accentuată potrivit deciziei 4445/5.10.2005 eliberată de Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap, că a depus documentația pentru obținerea unui credit însă instituțiile statului nu respectă și nu aplică prevederile art.25 al.1 din legea 448/2006 în sensul suportării dobânzii din bugetul de stat prin bugetul Autorității Naționale pentru persoanele cu handicap.

Instanța a solicitat precizări reclamantului cu privire la obiectul cererii și părțile chemate în judecată, însă acesta a reiterat motivele invocate prin cererea inițială, împrejurare față de care, instanța, în baza art.129 Cod procedură civilă, a calificat cererea, dat fiind faptul că reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ ca un refuz nejustificat de a-i acorda un drept în baza Legii 448/2006.

Prin întâmpinare, MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție ce a fost admisă pentru considerentele arătate în practicaua hotărârii.

, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt,

Reclamantul este încadrat, potrivit deciziei nr.4445/5.10.2005 emisă de Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap în gradul II accentuat.

În baza Legii 448/2006 a depus la Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap (conform adresei de la fila 16 dosar) documentația pentru a beneficia de un credit urmând ca plata dobânzii să fie suportată de Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap.

Totodată, reclamantul a solicitat un credit pentru procurarea unui mijloc de transport destinat persoanelor cu handicap, credit ce nu a fost acordat, banca constatând că nu îndeplinește condițiile prevăzute de Normele de creditare

Totodată se reține că pârâta Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap prin adresa 6784 din 6.07.2007 i-a comunicat reclamantului, privitor la acordarea creditului, că banca este cea care hotărăște dacă poate beneficia de un credit în condițiile de creditare impuse de instituția bancară și că la acea dată nu exista nici o convenție încheiată cu o bancă.

Aceiași pârâtă comunică reclamantului la 18.10.2007, prin adresa 10513/2007, că își exprimă acordul cu privire la plata dobânzii însă după perfectarea contractului de credit cu banca urmează să trimită o documentație și că ulterior se semnează un angajament de plată a dobânzii.

Aceleași aspecte i le aduce la cunoștință reclamantului și prin adresa nr.15127 din 10.12.2007.

În drept,

Potrivit art.25 al.1 (în forma în vigoare până în ianuarie 2008 - în prezent fiind art.27) din Legea 448/2006, persoanele adulte cu handicap grav și accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat prin bugetul Autorității Naționale a persoanelor cu handicap, pentru achiziționarea unui singur mijloc de transport și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului.

Din analiza acestui text rezultă așa cum de altfel Autoritatea Națională a persoanelor cu handicap a comunicat reclamantului că prima etapă e cea a obținerii unui credit și că după încheierea contractului de credit urmează a încheia angajamentul de plată a dobânzii.

Prin prisma dispozițiilor art.1 și art.2 lit.h, i din Legea 554/2004 nu se poate reține un "refuz nejustificat" al Autorității Naționale pentru persoanele cu handicap de a soluționa o cerere sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri și nici refuzul de a încheia, a emite un act, având în vedere că pârâta a răspuns cererilor reclamantului, dându-i totodată lămuriri cu privire la procedura de urmat și manifestându-și acordul ca în condițiile obținerii creditului să încheie angajamentul de plată a dobânzii. În acest context, nu se poate reține că această pârâtă a produs o vătămare în accepțiunea legii contenciosului administrativ, reclamantului.

Având în vedere că prin acțiunea formulată reclamantul a chemat în judecată și Banca Română de Dezvoltare, instanța apreciază că din perspectiva dispozițiilor art.1, 2 din Legea 554/2004 nu se poate reține un refuz de a soluționa o cerere.

Împrejurarea că, având în vedere normele de creditare privitoare la venituri și criteriile de eligibilitate, a respins cererea de acordare a unui credit nu face aplicabile dispozițiile legii contenciosului administrativ potrivit cărora instanței de contencios administrativ se adresează persoana vătămată de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri.

În condițiile în care reclamantul apreciază că îndeplinește condițiile de creditare, are la îndemână o acțiune de drept comun în obligarea băncii de a acorda credit. Dată fiind apărarea în sensul că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de Normele de creditare deoarece gradul de handicap se datorează unei afecțiuni psihice, reclamantul are posibilitatea de a se adresa Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în condițiile art.2, art.10 lit.d din OG137/2000 dacă apreciază că refuzul de a i se acorda un credit este datorat unei discriminări date de handicapul său.

Pentru cele ce preced, având în vedere că nu s-a făcut dovada unei vătămări cauzate de pârâte prin nesoluționarea unei cereri sau prin emiterea unui act administrativ, instanța, în baza art.1, 2 din Legea 554/2004, va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în B, Sector 1, Calea, nr.194;MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE,cu sediul în B, Sector 1, Str. -. -, nr.2 șiBANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE,cu sediul în B, str.9 -, județul

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 7.04.2008.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

red. sent. /15.04; tehnored. /6 ex.; 15/15.04.2008

Președinte:Maria Violeta Chiriac
Judecători:Maria Violeta Chiriac, Gabriela Mona Ciopraga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Sentința 38/2008. Curtea de Apel Bacau