Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 1021/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 1021
Ședința publică din data de 25.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul R în contradictoriu cu pârâtul PREȘEDINTELE ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura este legal îndeplinită,că reclamantul a depus, la data de 18.12.2010, note scrise, în două exemplare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul R l-a chemat în judecată pe pârâtul Președintele României, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să arate temeiul juridic ce nu este conținut în adresa nr. /14389/07.07.2009, așa cum s- cerut prin plângerea prealabilă nr. 15376/21.07.2009, precum și obligarea la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin petiția nr. 14389/07.07.2009, a demonstrat Președintelui României că prefectul Municipiului refuză să-i acorde o despăgubire onorabilă și proporțională cu valoarea a 500 mp teren intravilan în B, astfel cum se stipulează în Sentința civilă nr. 784/29.02.2008, definitivă și investită cu formulă executorie, și în titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2198/12.06.2009, definitivă.
Reclamantul mai arătat că demonstrat Președintelui României că oferta de 1564 lei pentru 1 ha teren arabil îi încalcă dreptul de opțiune protejat prin Sentința civilă nr. 764/29.02.2008, definitivă și investită cu formulă executorie.
Cu toate acestea, Președintele României s-a limitat redirecționa petiția reclamantului, fără indica în răspunsul său temeiul legal al soluției adoptate, așa cum se stipulează la art. 13 din OG nr. 27/2002.
Prin întâmpinarea formulată la data de 09.12.2009, pârâtul a solicitat respingerea ca acțiunii neîntemeiată, pentru următoarele motive:
La data de 07 iulie 2009 reclamantul a depus la Administrația Prezidențială petiție la care a primit răspuns prin adresa nr. /14389/07.07.2009.
În termenul legal prevăzut de art. 61din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002, petiția a fost transmisă Prefectului Municipiului B, autoritatea competentă pentru rezolvarea problemei semnalate.
Instituția Prefectului Municipiului B, în termen legal, i- comunicat răspuns petentului, iar prin adresa AB/21430/14.08.2009 aceeași autoritate a transmis Administrației Prezidențiale nu numai soluția adoptată cu privire la petiția redirecționată, dar și copia altor adrese înaintate reclamantului respectiv adresele nr. CG/4173/2009/ din 27.03.2009, nr. AB/18832/P din 02.07.2009, nr. IM/20215/ din 07.07.2009, nr. AB/21430/P/2009.
În situația în care petentul nu este mulțumit de răspunsul primit de la Instituția Prefectului Municipiului se poate adresa instanței de judecată.
Solicitarea de acordare a daunelor morale este neîntemeiată, întrucât reclamantul a primit răspuns în termen legal, nu a probat în nici un fel cuantumul acestor daune morale și nici nu indicat vreun criteriu obiectiv sau subiectiv de evaluare a acestora.
În cauză, s- administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin petiția înregistrată la Administrația Prezidențială, sub nr. 14389/07.07.2009, reclamantul solicitat Președintelui României să constate că "prefectul Municipiului este de rea-credință și să ia măsuri adecvate ca să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, așa cum se stipulează în 764/29.02.2008, definitivă și irevocabilă".
Prin adresa nr. /14389/07.07.2009, Președintele României i-a comunicat răspuns reclamantului, în sensul că, în vederea analizării problemelor semnalate, petiția a fost trimisă Instituției Prefectului Municipiului
Instituția Prefectului Municipiului B răspuns petentului, prin adresa nr. AB/21430/P/2009 ( 32 dosar).
Potrivit disp. art. 61din OG nr. 27/2002 privind activitatea de reglementare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002:
" greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta".
Aceste dispoziții legale au fost respectate în cauză, astfel că nu se poate reține în sarcina autorității pârâte existența unui refuz sau unui refuz nejustificat de soluționare petiției înregistrate sub nr. 14389/07.07.2009.
Faptul că în adresa de răspuns nr. /14389/07.07.2009 nu a fost menționat temeiul juridic al măsurii dispuse, nu poate conduce la concluzia existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât prevederile OG nr. 27/2002 nu instituie o astfel de obligație în sarcina autorităților sau instituțiilor publice.
În concluzie, pentru considerentele arătate, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamant este neîntemeiată și urmează să dispună respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R, cu domiciliul în B,--41,. B,. 4,. 32, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, cu adresă de comunicare acte de procedură la Palatul, cu sediul în B,--3, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
26.03.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion