Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 1258/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1258

Ședința publică din data de 25 martie 2009

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat, cu delegație de substituire din partea avocatului, lipsind pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că pârâtul a depus, la data de 25.03.2009, întâmpinare (transmisă și prin fax la data de 23.03.2009).

Se comunică reclamantei, prin avocat, un exemplar din întâmpinare.

Reclamanta, prin avocat, arată că nu mai are înscrisuri de depus.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin avocat, apreciază că acțiunea a rămas fără obiect în privința primelor două capete de cerere. Solicită obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune practică judiciară.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 8 ianuarie 2009, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, să procedeze de îndată la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 1000 de lei, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2006, având număr de înregistrare 2155/RD/2006, cerere asupra căreia a revenit ulterior cu cereri de urgentare a analizării în ianuarie 2008, apoi în noiembrie 2008. La toate demersurile sale, răspunsul pârâtului era același, invariabil, în sensul de a avea răbdare, că dosarul se află în lucru, cu toate că termenul de mai bine de doi ani de când a formulat cererea depășește cu mult un termen rezonabil, venind în contradicție flagrantă cu prevederile Convenției europene privind cetățenia referitoare la soluționarea acestor cereri "într-un termen rezonabil".

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 23 martie 2009, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în data de 15.12.2009, cererea acesteia a fost examinată și avizată pozitiv.

Examinând acest prim aspect, prin prisma actelor depuse în acest sens de pârât, instanța reține că cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 15.12.2008, urmând a se emite și publica în Monitorul Oficial ordinul ministrului justiției în acest sens.

În lumina celor expuse, Curtea apreciază acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privința primelor două capete de cerere, urmând a examina temeinicia pretențiilor reclamantei în ce privește daunele morale solicitate.

În această ordine de idei, Curtea consideră că, prin nesoluționarea cererii sale într-un termen rezonabil, reclamanta a fost prejudiciată; pentru a reține astfel, instanțaare în vedereconștiința neputinței, frustrarea încercată de reclamantă atunci când a conștientizat că, la ritmul de soluționare a cererilor de acordare a cetățeniei la nivelul instituției pârâte, îi este refuzat practic, în tot acest interval, beneficiul pe care îl aduce cu sine redobândirea cetățeniei române, precum și perioada de incertitudine de aproape 3 ani de la formularea cererii sale.

Pentru aceasta, Curtea apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 1000 de lei este întru totul justificată, constituind o justă reparare a prejudiciului moral suferit, astfel că va obliga pârâtul în consecință, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că s-a impus completarea dosarului de către reclamantă pe de o parte nu este imputabilă acesteia, tocmai durata foarte mare de (ne)soluționare a cererii antrenând expirarea unor acte, precum cazierele judiciare, sau schimbarea stării civile, iar pe de altă parte oricum aceste solicitări de completări de acte s-au formulat târziu de către pârât; cu alte cuvinte, nu vreo întârziere a reclamantei în depunerea unor acte lipsă sau actualizate au generat întârziere în soluționarea cererii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat, în mun. B,-, bloc corp C,. 1,. 3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în mun. B,-, sector 5, și, în consecință:

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale.

Respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2009.

JUDECĂTOR GREFIER

Red./dact.MN/MN

4 ex. 15.05.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 1258/2009. Curtea de Apel Bucuresti