Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 134/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr. 194,-

SENTINȚA NR. 134

Ședința publică din data de 26 mai 2008

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a sentinței nr. 26 din 31 ianuarie 2006, formulată de revizuentul, domiciliat în P,- B (23 Bis), bloc. 138,. B,. 33, județul P, în contradictoriu cu intimații GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, P-ța - nr. 1, B, PARLAMENTUL - SENATUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, Calea 13 nr. 1-3, Sector 5, PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR cu sediul în Palatul României,--4 Sector 5, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI - PRIN ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, cu sediul în B,-, Sector 6.

Cerere netimbrată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuentul personal, lipsă fiind intimații Guvernul României, Parlamentul - Senatul României Parlamentul României - Camera Deputaților, Președintele României - prin Administrația Prezidențială.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La solicitarea Curții, revizuentul, arată că nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar, însă până la sfârșitul zilei, respectiv ora,15,00 va îndeplini această obligație. Alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea, învederează revizuientului că în situația în care nu se va conforma dispozițiilor instanței în sensul de a timbra cu 10 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar, va anula cererea pentru netimbrare, după care, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea sentinței nr. 26 din 31 ianuarie 2006 și pe fond anularea acordului prin care s-a stabilit amplasarea bazelor militare pe teritoriul României.

Arată că potrivit art. 322 pct. 1 civ.Cod Penal dispozitivul hotărâri nu poate duce la " ci la ", potrivit art. 322 pct. 2 civ.Cod Penal, instanța de fond nu s-a pronunțat pe ce s-a cerut, iar potrivit art. 322 pct. 5 civ.Cod Penal, au apărut date, noi respectiv de la B, din perioada 2-4 aprilie 2008, prin care se pregătește atacul asupra Rusiei.

După terminarea ședinței de judecată, revizuentul a făcut dovada achitării taxei de timbru de 10 lei potrivit chitanței de la fila 26 dosar și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată:

Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. 194,21/42/ din 28.03.2008 revizuentul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimații Guvernul României, Parlamentul României și Președintele României prin Administrația Prezidențială să se dispună revizuirea sentinței ilegale, politice și false nr.26 din 31 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, iar pe fondul cauzei, anularea acordului prin care s-a stabilit amplasarea bazelor militare pe teritoriul României.

În motivarea cererii s-a arătat că sentința este ilegală și netemeinică, pronunțată de necetățeni români, iubitori de și prosperitate, s-a falsificat conținutul acțiunii introductive atât de instanță, cât și de necetățeni, aderarea României la trebuia făcută cu referendum național, Constituția României din 2003 a fost adoptată la Budapesta în preziua referendumului, este antinațională, dată în scopul acordării de privilegii minorităților.

A precizat revizuentul că dispozitivul hotărârii nu poate duce la, ci la război, parcurgându-se etape identice cu cele din 1933 până în 1941, fiind incident motivul de revizuire prev. de art. 322 pct.1 pr.civilă, că instanța nu s-a pronunțat pe ce s-a cerut, respectiv anularea acordului antinațional, potrivnic, conform art. 322 pct.2 pr.civilă, iar după darea hotărârii au apărut evenimente noi, respectiv -ul de la B din 2-4 aprilie 2008 prin care se pregătește atacul asupra Rusiei, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 322 pct.5 pr.civilă.

În dovedirea cererii, revizuentul a depus înscrisuri și a fost atașat dosarul nr. 194/2006.

Curtea, examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, constată:

Prin sentința nr. 26 din 31 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștia fost admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâții-intimați Parlamentul României și Președintele României, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială, invocată de reclamant a fost respinsă, hotărârea fiind irevocabilă prin respingerea recursului declarat de, de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 2986 din 20.09.2006.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că reclamantul a investit instanța cu acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat să fie obligați pârâții-intimați în prezenta cauză să dea curs cererii sale 2061 din 2.11.2005, pentru a nu se instala pe teritoriul României baze militare străine americane, întrucât astfel de baze de tip prevestesc război și nu, obiectul cererii reclamantului fiind în realitate dispoziții ale Tratatului de Nord semnat la la 4.04.1949 cu modificările ulterioare, la care România a aderat, conform art. 149 din Constituție, prin Legea 22/2004.

A concluzionat instanța că acțiunea este inadmisibilă, întrucât Tratatul la care România a aderat nu este un act administrativ, ci un act de drept internațional, nu este emis de o autoritate publică administrativă centrală sau locală, în sensul dispozițiilor art. 1 alin.1 din Legea nr.554/2004, ci de România, prin Statul român.

Potrivit art. 322 pr.civilă, revizuirea unei hotărâri definitive se poate solicita în cazurile expres și limitativ enumerate de acest text de lege, în cauza de față revizuentul a motivat în drept cererea sa pe cazurile prevăzute la pct.1,2 și 5 al acestui text de lege.

Astfel, revizuirea poate fi dispusă dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, conform art. 322 pct.1 pr.civilă, caz de revizuire ce nu este întemeiat, întrucât, dispozitivul sentinței nr. 26 din 31 ianuarie 2006 nu cuprinde dispoziții potrivnice, și nu este susceptibil a fi adus la îndeplinire pe calea executării silite, nefiind instituite obligații în sarcina vreunei părți. Susținerea revizuentului potrivit căreia, acest dispozitiv nu duce la, ci la război, nu are nicio relevanță în raport de obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța, respectiv cenzurarea unui act de drept internațional, respectiv Tratatul de Nord la care România a aderat prin Legea 22/2004.

Nici motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.2 pr.civilă, respectiv instanța nu s-a pronunțat asupra aceea ce s-a cerut, nu este întemeiat, întrucât obiectul acțiunii ce a format dosarul 194/2006 este reprezentat de "obligarea autorităților competente să dea curs cererii nr.2061/02.11.2005 de a nu instala baze militare străine pe teritoriul României", aceasta a fost pretenția cu care a fost investită instanța, însă calificarea acțiunii în drept aparține judecătorului, în conformitate cu art. 129 pr.civilă, astfel că, pretinsa instalare bazelor militare se putea realiza urmare aderării României la Tratatul de Nord prin Legea nr.22/2004 și punerii în executare a acestor dispoziții, scopul acțiunii a fost cenzurarea acestui act de drept internațional, ce nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ, în raport de disp. art. 1 și 5 din Legea 554/2004, cu modificările ulterioare.

Referitor la motivul de revizuire prev. de art. 322 pct.5 pr.civilă, potrivit căruia s-au descoperit înscrisuri doveditoare după darea hotărârii, reținute de partea potrivnică, ce nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, sau a fost modificată ori desființată hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat soluția a cărei revizuire se solicită, Curtea constată că nu este dovedit.

Sentința nr.26/2006 nu este întemeiată pe hotărârea unei alte instanțe, la dosar nu s-au depus înscrisuri noi ce nu au putut fi înfățișate cu ocazia judecății, împrejurarea că în perioada 2-4 aprilie 2008 s-a desfășurat la B -ul, organizație internațională la care România este parte, prin aderarea sa aprobată de Parlament prin Legea nr.22/2004, nu este de natură a justifica revizuirea acestei hotărâri, actul a cărui nelegalitate s-a invocat nu este un act administrativ așa cum este definit de art. 2 lit.c din Legea contenciosului administrativ, nu este emis de o autoritate publică centrală, nu poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ, în conformitate cu art. 5 din actul normativ menționat.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu are incidență niciunul din cazurile de revizuire invocate de, respectiv art. 322 pct.1,2 și 5 pr.civilă, nu se impune revizuirea sentinței nr.26/31.01.2006, care nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, cererea revizuentului nu este fondată urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire a sentinței nr. 26 din 31.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuentul, domiciliat în P,- B (23 Bis), bloc. 138,. B,. 33, județul P, în contradictoriu cu intimații GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, P-ța - nr. 1, B, PARLAMENTUL - SENATUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, Calea 13 nr. 1-3, Sector 5, PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR cu sediul în Palatul României,--4 Sector 5, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI - PRIN ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, cu sediul în B,-, Sector 6, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 mai 2008. 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

7 ex./6.06.2008.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 134/2008. Curtea de Apel Ploiesti