Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 156/CA

Ședința publică de la 10 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 3: Dan Mircea

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe

recurent, domiciliat în Bârlad, str. -, nr.4, -.4,.10, județul I, județul V, în contradictoriu cu intimata -DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, având ca obiect-refuz soluționare cerere, recurs împotriva sentinței nr.371/CA/12.11.2007 a Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru intimata - DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, lipsă fiind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că recurentul a depus la dosar răspuns la excepția de nulitate a recursului, invocată în cauză.

Instanța acordă cuvântul pentru dezbateri cu privire la excepția de nulitate a recursului.

Consilier juridic, pentru intimată, pune concluzii de admitere a excepției de nulitate a recursului.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare cu privire la excepția de nulitate a recursului, invocată în cauză.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de contencios administrativ de față;

Prin sentința civilă 372/ CA/12 noiembrie 2007 a Tribunalului Vasluia fost admisă în parte cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta I, care a fost obligată a-i comunica reclamantului informațiile publice solicitate prin adresa 8888/23 iulie 2007.

A reținut instanța de fond că reclamantul a investit instanța cu soluționarea unei cereri prin care a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice V de a-i comunica informațiile cerute prin petiția adresată la data de 22 iulie 2007 și înregistrată la nr. 8888/23.07.2007.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

Reclamantul a solicitat informații privind numărul de procese pierdute de direcție în perioada iulie 2005- iulie 2007 și în care s-au pronunțat hotărâri definitive și irevocabile, precum și numărul contestațiilor în anulare, al altor căi de atac formulate de aceeași instituție în aceeași perioadă.

De la accesul liber al cetățenilor sunt exceptate informațiile prevăzute la art. 12 din Legea nr. 544/2001.

Informațiile solicitate prin petiția nr. 8888/2007 nu sunt informații privind procedurile judiciare și nici nu sunt de natură să aducă atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces.

În consecință, refuzul instituției pârâte de a comunica informațiile solicitate nu este justificat.

Potrivit prevederilor art. 22 al. 2 din Legea nr. 544/2001 instanța poate obliga instituția publică sau autoritatea să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

Pentru acordarea daunelor morale este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora. Simplul fapt al obligării instituției la furnizarea informațiilor solicitate nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărui vătămat în drepturi.

Cererea de acordare a daunelor morale nu a fost probată cu elemente de natură a justifica pretenția și cuantumul acesteia și nici nu s-a demonstrat consecința morală a vătămării sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, cu mențiunea că urmează a-l motiva după ce va fi citat de instanța de recurs.

Intimata, prin întâmpinare, invocă nulitatea recursului bazat pe dispozițiile art. 302 ind. 1 lit. c Cod procedură civilă.

Verificând prioritar această excepție, Curtea constată că este întemeiată.

Astfel, dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă prevăd în alin. 1 că: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2", respectiv a motivelor de ordine publică, ce nu-și găsesc însă incidența în speță.

Întrucât recurentul deși a primit sentința de fond în data de 5 decembrie 2007, conform dovezii de la fila 67 dosar fond, a procedat la motivarea prezentei căi de atac abia la 21 ianuarie 2008, cu depășirea evidentă a termenului prevăzut sub sancțiunea nulității de textul sus-evocat.

Așa fiind, Curtea va proceda la constatarea nulității recursului promovat de reclamantul, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a sentinței civile 371/CA/2007 Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul introdus de împotriva sentinței nr. 371/CA/12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

14.03.2008

Tribunalul Vaslui

jud.

jud.

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe, Leocadia Roșculeț, Dan Mircea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Iasi