Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2003/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.2003

Ședința publică de la 13.05.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe G

GREFIER - - -

...

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29.04.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la 13.05.2009, când a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul - reclamanta cetățean, a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE - pentru AMBASADA ROMÂNIEI DIN REPUBLICA M solicitând obligarea acesteia să- primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, de îndată și la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea, în fapt, acțiunii reclamanta arată în esență că la data de 25.07.2006 s- adresat cu scrisoare recomandată Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art.101din Lega nr.21/1991, la care nu a primit răspuns, în luna iulie 2006 s-a prezentat personal la Secția Consulară însă cererea sa nu a fost primită, la data de 04.12.2008 a trimis din nou recomandat o cerere scrisă, la care de asemenea nu a primit răspuns.

Reclamanta s-a adresat din nou în data de 14.01.2009 recomandat cu o cerere către pârâtă, la care nu a primit răspuns, adresându-se justiției, considerând că termenul de programare este exagerat de și nu poate fi justificat, în condițiile în care Legea nr.21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficiență juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obține cetățenia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.101din Lega nr.21/1991 și art.12 alin.2 și 3 din Legea nr.21/1991, Legea nr.554/2004, CEDO, Constituția României.

În susținerea cererii reclamanta au depus la dosarul cauzei, în xerocopie, înscrisuri și practică judiciară.

Cererea a fost timbrată cu 4 lei taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar potrivit Legii nr. 146/1997 și OG nr. 32/1995.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele.

La data de 25.07.2006 reclamanta s- adresat cu scrisoare recomandată Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art.101din Lega nr.21/1991, la care nu a primit răspuns, în luna iulie 2006 s-a prezentat personal la Secția Consulară însă cererea sa nu a fost primită, la data de 04.12.2008 a trimis din nou recomandat o cerere scrisă, la care de asemenea nu a primit răspuns.

Reclamanta s-a adresat din nou în data de 14.01.2009 recomandat cu o cerere către pârâtă, la care nu a primit răspuns, adresându-se justiției, considerând că termenul de programare este exagerat de și nu poate fi justificat, în condițiile în care Legea nr.21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficiență juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obține cetățenia.

Faptul că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, nu poate fi reținut, întrucât, deși Legea nr.21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau o excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii.

Din punct de vedere al înregistrării unei cereri, amânarea cu peste 2 ani a acestei operațiuni, în condițiile în care reclamanta încă din anul 2006 solicitat redobândirea cetățeniei române nu este nejustificată, potrivit, art.10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România cu anumite rezerve dar care nu vizau acest articol, prin Legea nr.396/14.06.2002, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.490 din 09.07.2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie, acest text vizând în mod evident și înregistrarea.

În speță, durata de 2 ani și 6 luni, de la data cererii din 25.07.2006 și până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu care Legea nr.21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea cererii reclamantei de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

Prin urmare, Curtea, văzând dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul să primească cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantă într-un termen scurt, rezonabil.

În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile morale, Curtea, îl va respinge ca neîntemeiat, reclamanta nefăcând dovada unui prejudiciu moral, admiterea acțiunii, în speța de față reprezentând o reparație morală, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române neputându-se leza demnitatea umană.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales in mun. B-, -orp C,.1,.3 sector 1 împotriva pârâtului MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE cu sediul în B,-, sector 1.

Constată refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Obligă pârâtul să stabilească data de depunere de către reclamantă a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale ca neîntemeiat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2009

PREȘEDINTE GREFIER

- - -

judecător GG/Ex.4

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2003/2009. Curtea de Apel Bucuresti