Refuz soluționare cerere institutii publice.
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ȘENTINȚA CIVILĂ NR.1004
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect "refuz soluționare cerere".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat cu delegație la fila 1 dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 23.02.2010 pârâtul a depus întâmpinare.
Curtea comunică apărătorului reclamantei un exemplar al întâmpinării.
Apărătorul reclamantei depune la dosar delegație de substituire, practică judiciară și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constatând că, nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția rămînerii fără obiect a cauzei invocată de pârât prin întâmpinare, și în subsidiar și pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită să se ia act că cererea reclamantei a rămas fără obiect. Cu privire la capătul de cerere privind daune morale, solcită admiterea acestuia și obligarea pârâtului la plata de daune morale către reclamantă, întrucât prin atitudinea pârâtului, reclamanta a fost lezată în drepturile sale; în sprijinul cetățenilor străini s-a emis. 5/2010 prin care s-a stabilit ca toate cererile de cetățenie să fie soluționate într-un termen de 5 luni. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și taxele poștale.
Curtea reține cauza pentru a se pronunța pe excepția rămânerii fără obiect și în subsidiar și pe fond.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 21.09.2009, reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului prin Direcția Cetățenie să- soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei române și să oblige pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum și la obligarea pârâtului să-i acorde daune morale de 1000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus dosarul de redobândire a cetățeniei române la data de 21.10.2008 la Secția Consulară Ambasadei României la Chișinău - Republica M, iar dosarul a fost transmis autorității pârâte la Direcția Cetățenie din
Mai arată că, la data de 26.08.2009 depus o cerere de urgentare soluționării dosarului său, dar pârâtul i-a răspuns la această intervenție în sensul că dosarul este în lucru și această atitudine autorității publice reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt rezonabil.
Prin refuzul de soluționare, susține că pârâtul încălcat art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 și i-a creat un prejudiciu moral, prin încălcarea condiției/demnității umane, fiind privată de drepturile legale și constituționale perioadă îndelungată de timp (aproximativ un an), iar prin acordarea de daune morale s-ar realiza reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe Convenția Europeană Consiliului Europei privind Cetățenia, Constituția României, Legea nr. 21/1991 republicată, Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Examinând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat instanței să se constate în primul rând, refuzul nejustificat al autorității publice pârâte de soluționa cererea sa de redobândire a cetățeniei române.
Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta a depus dosarul cuprinzând actele necesare și cererea de redobândire a cetățeniei române, la data de 21.10.2008, dar la altă autoritate publică decât pârâtul din prezenta cauză. În sensul că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară Ambasadei României din Republica M, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Din întâmpinarea pârâtului și din adresa nr. 1872/12.02.2010 a Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției rezultă că dosarul reclamantei cuprinzând cererea sa de redobândire a cetățeniei a fost înregistrat în anul 2009 (și nu în anul 2008 cum susține reclamanta) sub nr. 10534/RD și conform susținerilor pârâtului, dosarul a fost soluționat în termenul legal de 5 luni de la data înregistrării, reglementat de OUG nr. 36/2009.
În sensul că, în ședința Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, din data de 11.02.2010, fost avizată pozitiv cererea reclamantei de redobândire cetățeniei române.
Față de această situație de fapt, capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului și de obligare a acestuia să analizeze și să avizeze cererea de redobândire cetățeniei române vor fi respinse ca rămase fără obiect.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului atât la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale, cât și la plata cheltuielilor de judecată, se apreciază ca neîntemeiat, având în vedere că pârâtul a soluționat cererea reclamantei în termenul legal de 5 luni și chiar înainte de primul termen de judecată fixat în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va respinge primele capete de cerere ca rămase fără obiect și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 va respinge capătul de cerere privind plata de daune morale ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de soluționare și privind obligarea pârâtului la analizarea și avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române ca rămase fără obiect.
Respinge în rest acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în B,-, -orp C,. 1,. 3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, str. - nr. 17, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 4ex./18.03.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria