Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 2257/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2257
Ședința publică de la 09.11.2009
Curtea constituiă din:
PREȘEDINTE: Radu Constantin Daniel
JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 3: Hortolomei
GREFIER - -
...
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 1 PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.964/10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 34182/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimata-pârâtă .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune în ședință publică, lipsind intimatele.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că, la data de 06.10.2009, la serviciul registratură, s-a depus întâmpinare de către intimata-reclamantă, iar la data de 05.11.2009, apărătorul acesteia a depus cerere de judecare în lipsă.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, arată instanței că a luat cunoștință de întâmpinare. Invocă excepția lipsei procesuale pasive a Primăriei Sectorului 1 prin Primar. Susține că instanța de fond, în mod greșit a obligat Primăria Sectorului 1-Serviciul Disciplină în Construcții de a răspunde petiției nr. 44896/18.12.2008 și, totodată, să comunice reclamantei date cu privire la existența unei autorizații de demolare, deoarece această autoritate nu există. Precizează că Biroul Disciplină în Construcții se află în cadrul Serviciului Inspecția în Construcții care face parte din Direcția Inspecție care la rândul său, face parte din structura organizatorică a Direcției Generale de Poliție Comunitară a Sectorului 1, care potrivit Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 382/23.12.2004 este o instituție publică cu personalitate juridică proprie.
Curtea, în temeiul art. 150.Pr.Civ. declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, deliberând în condițiile art.256 cpc, constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 964 din 10.03.2009, pronuntata de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Adminstrativ și Fiscal, s-a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere prin care se solicita sa se constate nevalabilitatea notei de constatare si respinge acest capat de cerere ca inadmisibil, s-a admis capatul de cerere prin care reclamanta solicita obligarea Primariei Sector 1 - Serviciul Disciplina in Constructii de a raspunde petitiei nr. 44896/18.12.2008 si obliga parata Primaria Sector 1 B - Serviciul Disciplina in Constructii sa raspunda reclamantei daca parata a obtinut autorizatia de demolare a imobilului situat in B,-, sector 1, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut ca nota de constatare nu intruneste caracterele unui act administrativ si are caracter inadmisibil.
In temeiul art. 3-8 din OG 27/2002, parata avea obligatia de a comunica reclamantei raspunsul cu privire la aspectele solicitate intrucat potrivit art. 6 din OG 27/2002, autoritatile si institutiile publice vor dispune masuri de cercetare si analiza detaliata a tuturor aspectelor sesizate, avand obligatia de a urmari solutionarea si redactarea in termen a raspunsului solicitat.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs Primaria Sector 1 B, criticand sentinta pentru urmatoarele motive:
In mod gresit instanta a dispus obligarea Primariei Sector 1 B - Serviciul Disciplina in Constructii sa raspunda reclamantei daca parata a obtinut autorizatia de demolare a imobilului situat in B,-, sector 1.
Arata reclamanta ca biroul Disciplina in Constructii nu este un serviciu din cadrul Primariei Sector 1 si invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Curtea, analizand cererea de recurs, constata ca aceasta este nefondata pentru urmatoarele motive:
Cererea reclamantei inregistrata cu nr. 44896 din 18.12.2008 a fost adresata Primariei Sector 1 B - Serviciul Disciplina in Constructii (filele 28-29 dosar Tribunalul București ) si din acest punct de vedere parata recurenta are calitate procesuala pasiva, cu atat mai mult cu cat Nota de Constatare nr. 4204 din 17.02.2008 a fost emisa de Consiliul Local Sector 1 - Serviciul Disciplina in Constructii, asa incat nu se poate sustine ca acesta din urma nu este un serviciu din cadrul Primariei Sector 1
de cele retinute mai sus, in conformitate cu art. 312 alin. 1 pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 1 PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.964/10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 34182/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.VR GREFIER
EF/2ex.
14.12.2009
Tr.-09
Jud.
Președinte:Radu Constantin DanielJudecători:Radu Constantin Daniel, Voicu Rodica, Hortolomei