Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2344/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.2344

Ședința publică de la 17.09.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe G

GREFIER - - -

...

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală C și Autoritatea Națională a Vămilor.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10.09.2008, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 17.09.2008, când a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18.11.2007, sub nr.DO 78/2, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală C, au solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța anularea procesului verbal nr.5/2396/20.03.2007, emis de C - Biroul Vamal S, decizia nr.5/2396/20.03.2007 emisă de RV C-Biroul Vamal S, în ce privește obligarea reclamantului la plata sumei de 660,795 ron, reprezentând majorări de întârziere/dobânzi/penalități de întârziere, decizia nr.148/5.06.2007 emisă de NAF-, restituirea sumei totale de 660,795 ron și plata de cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea, timbrată în condițiile legii cu taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, reclamanta arată că,în perioada 01.10.- 22.11.2004,5a desfășurat operațiuni de import a unor materii prime (anozi cruzi), folosite în procedura de perfecționare activă, în vederea

obținerii produselor compensatoare (sârmă din aluminiu, lingouri din aluminiu, bare din aliaj). În perioada cuprinsă între 08.04.2005 - 31.05.2005 produsele compensatoare obținute au fost exportate, inchizăndu-se astfel regimul suspensiv de import temporar, importul acestor materii prime s-a desfășurat în regim de perfecționare activă, societatea beneficiind de scutire de la garantarea drepturilor vamale de import.

Susține reclamanta că, în ce privește cadrul legal pentru desfășurarea acestei operațiuni de import în regim vamal suspensiv de perfecționare activă este determinat de următoarele prevederi: condițiile specifice perfectionării active, care rezultă din art. 111 și următoarele din Codul vamal:,(1) Regimul de perfecționare activă constă În supunerea, pe teritoriul României, la una sau mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a: a) mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul . drepturilor de import sau al măsurilor de politică comercială, b) mărfurilor importate, introduse în circuitul economic, dacă ele sunt exportate în afara teritoriului României sub formă de produse compensatoare; efectele plasării vamal suspensiv de perfectionare activă care rezultă din art. 91 din Codul vamal: " vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor vamale.

Totuși, se arată în continuare, cadrul legal este diferit în speța de față. Întrucât materiile prime importate (anozi cruzi) provin din și sunt considerate materie primă neoriginară, nu beneficiază de preferințele vamale prevăzute de Protocolul de origine ratificat de România prin nr.OUG 192/2001, nefiind parte a acestui Protocol. Consecinta acestui regim vamal este aceea că pentru toate produsele neoriginare, importate În regim de perfectionare activă, folosite pentru obținerea produselor originare (pentru care este emisă o dovadă de origine - certificat EUR 1 sau dovada originii pe factură), statul va . taxele vamale și comisionul vamal aferent.

În concluzie, potrivit reglementărilor legale anterior amintite, pentru

produsele importate (anozi cruzi) - materie primă neoriginară - reclamanta era obligată să plătească taxele vamale și comisionul vamal aferent, deși importul era suspensiv, desfășurat În regim de perfecționare activă. Sumele în discuție urmau a fi individualizate și, ulterior, plătite în momentul exportului produselor compensatoare obținute prin încorporarea acelei materii prime.

Se arată că potrivit art. 175 și urm. din Codul d e procedură fiscală precum și art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instantei de judecată persoana care se consideră lezată printr-un act administrativ fiscal este obligată să formuleze contestație împotriva actului administrativ fiscal considerat incorect, criticând astfel, în cadrul unei proceduri

prealabileadministrative,sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal.

Prin Decizia nr. 5/2396 din data de 20.03.2007, emisă de către constatări lor organelor de control, raportate la documentele depuse de către Societate încă de la data exporturilor, prin pârâta Direcția Regională Vamală C - Biroul Vamal S în baza Procesului verbal de control nr.5/2396 din data de 20.03.2007, organele vamale au constatat și individualizat pentru prima dată datoria vamală aferentă operațiunilor în discuție.

Individualizarea sumelor impuse la plată a fost rezultatul constatării organelor de control raportate la documentele depuse de către reclamantă încă de la data exporturilor, prin urmare, cu aproximativ doi ani în urmă.

Nu a existat nici un element nou (suplimentar celor deja cunoscute încă de la data exporturilor) care să fi determinat concluzia organelor de control în sensul că Societatea înregistrează datorie vamală pentru acele operațiuni. Mai mult decât atât, în perioada cuprinsă între momentul exporturilor și data emiterii deciziilor pârâta a eliberat un certificat de atestare fiscală care atestă inexistenta vreunei datorii scadente neachitate de către reclamantă .

Cu toate acestea, în mod cel puțin surprinzător, pârâtele au emis decizia prin care În sarcina Societății se stabilește atât obligația de plată a sumelor reprezentând debit principal cât și a sumelor reprezentând accesorii, pretins a fi fost datorate (scadente) și neachitate de către Societate în toată perioada cuprinsă între momentul exporturilor și până în prezent.

Întârzierea organelor de control în individualizarea și comunicarea datoriei vamale este practic transformată în obligație de plată stabilită în sarcina Societății, fără ca aceasta din urmă să fi avut vreo culpă față de situația produsă.

Legea reglementează în mod expres condițiile în care se poate efectua înscrierea ulterioară a datoriei vamale care fie nu a fost înscrisă în termenele stabilite, fie a fost înscrisă la un nivel inferior celui real. Totuși, situatiile în care legea permite înscrierea ulterioară nu numai că se regăsesc în speta analizată ci. mai mult decât atât, sunt chiar în mod expres interzise, astfel cum vom demonstra în continuare:

În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidența contabilă în conformitate cu prevederile art. 241 și 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidenta contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoștintă de această situatie și poate calcula suma datorată legal și stabili debitorul. Această operațiune reprezintă înscriere ulterioară în evidența contabilă. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242".

Înscrierea ulterioară în evidența contabilă nu este posibilă dacă -

cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidența contabilă ca urmare a unei erori din partea autorității vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de către cu bună-credință și persoana obligată să plătească, aceasta la rândul său acționând cu bună credință și respectând toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare cu privire la declarația vamală.

Ca atare și reclamanta a acționat cu bună credință în scopul achitării tuturor datoriilor față de bugetul de stat, singura condiție prealabilă care ar fi fost necesară reprezentându-o cunoașterea acelei datorii. Evident, Societatea nu putea cunoaște datorii despre care nici autoritățile vamale (actuali creditori) nu aveau cunoștință și, cu atât mai puțin se poate considera vinovată (și În consecință obligată la plata penalităților) pentru întârzierea produsă față de o obligație inexistentă.

Aplicarea sancțiunii constând în plata unor accesorii pentru întârziere presupune scadența anterioară a obligației de plată a debitului principal. Or, astfel cum se poate cu ușurință observa, cele două obligații (debit principal și accesorii) au fost stabilite prin același act administrativ, devenind, prin urmare, ambele scadente la același date.

astfel de abuzuri, legiuitorul a reglementat în mod expres obligația de plată a sumelor datorate bugetului de stat precum și scadența acestor sume, reper pentru calculul accesoriilor. Toate prevederile legale aplicabile în materia recuperării sumelor datorate statului pornesc însă de la premisa comunicării prealabile a actelor care constată obligația de plată.

Astfel, dispozițiile legale relevante prevăd: După înscrierea în evidența contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale;" Cuantumul drepturilor care a făcut obiectul comunicării prevăzute la art. 244 se achită de debitor în următoarele termene: -; "Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz. Titlul de creantă este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii;" actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale: Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat și produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în acesta potrivit legii.

"Prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, În măsura În care prin lege nu se prevede altfel.

Lipsa oricărei culpe a reclamantei rezultă cu certitudine prin raportare la necomunicarea obligației de plată de către organele vamale anterior lunii martie 2007 și (b) înseși documentele emise de către organele vamale în sensul inexistenței unei obligații de plată.

Necomunicarea obligației de plată de către organele vamale anterior lunii martie 2007, astfel cum doctrina juridică și jurisprudența s-au exprimat constant în diverse ocazii, împlinirea termenului de plată a creanței fiscale este evenimentul care marchează momentul la care începe să curgă dobânzile și penalitățile prevăzute de lege, sancțiuni aplicate pentru neplata la scadență a obligațiilor față de bugetul general consolidat. Sub aspectul naturii juridice, aceste accesorii au fost calificate drept o formă de răspundere juridică, respectiv, "o sancțiune incidentă pentru încălcarea unei anumite obligații", iar temeiul răspunderii l-ar reprezenta o "formă de răspundere civilă delictuală căreia i se aplică o serie de reguli specifice".

Mai precizează că organele fiscale în anul 2006 atestă inexistența vreunei datorii vamale, potrivit certificatului de atestare fiscală nr.61433/30.11.2006, la data de 31.10.2006 reclamanta figura în evidențele fiscale ca neavând nici o obligație către bugetul de stat. Deși chiar organele statului, competente să centralizeze și individualizeze toate obligațiile scadente și neachitate, au recunoscut inexistența unei datorii a reclamantei, ulterior, aceleași organ fiscale au apreciat că, începând cu luna mai 2005,reclamanta a înregistrat totuși o datorie scadentă și neachitată, purtătoare de dobânzi, majorări și penalităti de întârziere.

Chiar dacă, s-ar admite pur ipotetic că obligația de plată s-ar fi născut la data exportului fără a fi necesară individualizarea și comunicarea sumei datorate, despre existența și cuantumul obligației de plată reclamanta nu ar fi putut afla decât în baza unor demersuri proprii, efectuate la autoritățile fiscale. Or, condiții efectuării acestor demersuri și a răspunsurilor primite (în sensul inexistenței unei obligații de plată), care ar fi fost demersurile necesar a fi întreprinse de către Societate în scopul identificării eventualelor obligații de plată, scadente și neachitate, atât timp cât organul fiscal atestă inexistenta unor astfel de obligații. De asemenea, cât ar fi trebuit să plătească Societatea și în ce temei astfel încât să evite acumularea unor astfel de obligații accesorii, în condițiile în care debitul principal nu exista nici măcar În evidențele organelor fiscale?

În contextul prezentat, se impune așadar concluzia inexistenței oricărei culpe a Societății și, pe cale de consecință, exonerarea sa, de plata accesoriilor stabilite.

În susținere au fost atașate copiile documentelor la care reclamanta a făcut referire.

Pârâtele prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtele au atașat în condițiile art.13(1) din Lg.554/2004, copia înscrisurilor care au stat la baza actelor administrative contestate.

A fost admisă și administrată proba cu înscrisuri.

Curtea analizând și verificând actele și documentele dosarului, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile constată următoarele:

Reclamanta a desfășurat operațiuni de import a unor materii (anoizi cruzi), folosite în procedura de perfecționare activă, în vederea obținerii produselor compensatoare (sârmă din aluminiu, lingouri din aluminiu, bare din aliaj). În perioada cuprinsă între 08.04.2005 - 31.05.2005 produsele compensatoare obținute au fost exportate, închizându-se astfel regimul suspensiv de import temporar.

Produsele importate reprezintă materie primă neoriginară pentru care, prin excepția de la scutirea instituită în privința produselor importate în regim suspensiv de perfecționare activă, statul va încasa taxele vamale și comisionul vamal aferent. Sumele în discuție urmau a fi individualizate pe măsurăa exportului produselor compensatoare obținute și, ulterior, plătite.

Exportul produselor compensatoare care încorporau marfa neoriginară sa produs în perioada cuprinsă între 08.04.2005 - 31.05.2005. Toate documentele aferente acestor operațiuni au fost depuse de către reclamantă la organele vamale.

Titlurile de creanță care constată datoria vamală au fost emise de către organele vamale în data de 20.03.2007. În luna martie a anului 2007, organele vamale au stabilit atât obligația de plată a debitului principal cât și majorările, penalitățile și dobânzi le de Întârziere, calculate pentru o perioadă anterioară datei la care obligația de plată a fost individualizată și, prin urmare, scadentă.

contestația, reclamanta nu a contestat obligația de plată a taxelor vamale (debit principal), ci exclusiv obligația privind accesorii le aferente acestui debit.

Curtea apreciază ca nelegale actele administrative vamale contestate.

Astfel, datoria vamală a fost individualizată de către organele vamale în data de 20.03.2007. anterior acestei date reclamanta nu putea cunoaște obligația de plată.

Individualizarea sumelor impuse la plată a fost rezultatul constatări lor organelor de control, raportate la documentele depuse de către reclamantă încă de la data exporturilor, prin urmare, cu aproximativ doi ani în urmă. Nu a existat nici un element nou (suplimentar celor deja cunoscute încă de la data exporturilor) care să fi determinat concluzia organelor de control în sensul că aceasta inregistrează datorie vamală pentru acele operațiuni.

În perioada cuprinsă între momentul exporturilor și data emiterii deciziilor pârâta a eliberat un certificat de atestare fiscală care atestă inexistența vreunei datorii scadente și neachitate de către reclamantă.

Prin urmare, datoria vamală nu era individualizată nici în evidențele organelor vamale.

Cu toate acestea, în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația de plată sumelor reprezentând accesorii ale unui debit principal pretins a fi fost datorat (scadent) și neachitat de către Societate în toată perioada cuprinsă Între momentul exporturilor și până în prezent.

Or, organele vamale aveau obligația legală a stabilirii și comunicării datoriei vamale anterior aprecierii acesteia ca fiind scadentă.

Conform prevederilor legale aplicabile, etapele (procedura) care trebuie parcurse succesiv și în termenele legale în vederea stabilirii obligației de plată a drepturilor vamale privesc: 1)nașterea datoriei vamale, 2)cuantificarea datoriei vamale; 3) înscrierea ulterioară a datoriei vamale; 4) comunicarea datoriei vamale către debitor. Raportat la prevederile actelor normative care reglementează fiecare dintre aceste etape (expuse detaliat în cuprinsul actiunii), rezultă că, în situația analizată, acestea au fost În mod abuziv eludate.

Atât pentru a putea sancționa un contribuabil cât și pentru a stabili, în general, sancțiuni pentru neexecutarea în termen a unei obligații de plată, operațiunea logică. prealabilă și necesară este aceea a identificării obligației pretins neexecutate de către persoana în cauză.

Or, în situația analizată, anterior parcurgerii etapelor de mai sus, în mod obiectiv reclamanta nu putea cunoaște cuantumul sumei datorate și, prin urmare, nu s-ar fi putut verifica dacă a efectuat sau nu plata în termenul stabilit.

Aplicarea sancțiunii constând în plata unor accesorii pentru întârziere presupune scadența anterioară a obligației de plată a debitului principal. Or, astfel cum se poate cu ușurință observa, cele două obligații (debit principal și accesorii) au fost stabilite prin același act administrativ, devenind, prin urmare, ambele scadente la același date.

Toate prevederile legale aplicabile în materia recuperării sumelor datorate statului pornesc însă de la premisa comunicării prealabile a actelor care constată obligația de plată.

Comportamentul societății nu poate fi considerat culpabil. comise de către organele vamale nu pot fi imputate reclamantei.

Lipsa oricărei culpe a reclamantei rezultă cu certitudine prin raportare la necomunicarea obligației de plată de către organele vamale anterior lunii martie 2007 precum și din înseși documentele emise de către organele vamale în sensul inexistenței unei obligații de plată.

Sub aspectul naturii lor juridice, aceste accesorii au fost calificate drept o formă de răspundere juridică, respectiv,o sancțiune incidentă pentru încălcarea unei anumite obligații", iar temeiul răspunderii l-ar reprezenta o "formă de răspundere civilă delictuală căreia i se aplică o serie de reguli specifice", Este neîndoielnic că obligarea la plata unor accesorii ale debitului principal reprezintă o formă de răspundere juridică. Or, potrivit principiilor generale ale răspunderii juridice, în lipsa unei derogări exprese, aceasta nu poate fi angajată decât dacă încălcarea obligației de către debitor a avut un caracter culpabil.

Obligatia de plată nu a fost individualizată la momentul la care se presupune că, scadentă fiind, ar fi determinat acumularea unor accesorii;

Reclamanta a pus la dispoziția organelor de control toate documentele referitoare la operațiunile importate. Verificarea ulterioară care a condus la stabilirea obligației de plată după un interval de aproximativ doi ani, a privit aceleași documente (deja analizate de către organele de control cu prilejul desfășuării operațiunilor de import și, respectiv, de export);

Reclamanta este un contribuabil corect, achitând în termenele legale

toate obligațiile datorate bugetului de stat. De altfel, chiar organele fiscale au confirmat inexistenta vreunei datorii a reclamantei față de stat chiar în perioada cuprinsă între momentul operațiunilor de export (presupusa dată a nașterii obligației de plată) și emiterea actelor administrative contestate (adică în perioada în care debitul principal scadent și neachitat determina deja acumularea unor accesorii semnificative);

În scopul achitării întocmai și la termen a sumelor datorate corespunzător operațiunilor de import-export în discuție, reclamanta a pus la dispoziția organelor vamale sumele necesare în avans, scopul fiind tocmai acela de a stinge eventualele debite. Astfel cum rezultă din situația plăților în avans efectuate către Vama S precum și din soldul aflat în contul S, Societatea a indisponibilizat sume importante de bani tocmai pentru a facilita o plata rapidă și evita plata ulterioară a unor majorări de întârziere;

Mai mult decât atât, Biroul vamal S urma să restituie Societății suma de 265.508 RON, cu titlu de sume plătite în plus reprezentând taxă vamală și alte impozite, prilej cu care au fost emise actele constatatoare nr. 101 și 102 din data de 07.04.2006 precum și actele constatatoare nr. 199-201, 207, 211-228, 230; existența acestor sume plătite în plus confirmă intenția Societății de a achita intocmai și la timp obligațiile fiscale precum și lipsa oricărei culpe pretinse de către organele de control în întârzierea la plată. Neinregistrarea la termen a sumelor datorate sub formă de drepturi vamale aferente importului-exportului este, pin urmare, consecința culpei proprii a organelor fiscale; această conduită a împiedicat, de altfel, și efectuarea unor operațiuni de compensare între sumele datorate și sumele care urmau a fi încasate de către reclamantă.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea reclamantei SC SA, cu sediul ales în B,--8, sector 1, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B,-, sector 5, Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția Regională Vamală C, cu sediul în S,-, județ O și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în-, sector 1,

Anulează procesul verbal de control nr.5/2396/20.03.2007, decizia nr.5/2396/20.03.2007 și decizia nr.148/5.06.2007, emise de pârâte.

Obligă pârâtele în solidar la restituirea către reclamantă a sumei de 660.795 ron.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată în această cauză.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 17.09.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.GG

EF/6ex.

8.01.2009

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

    Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2344/2008. Curtea de Apel Bucuresti