Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 2757/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2757
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER- - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 06 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 24 06 2009.
CURTEA
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților () să se constate că nu a primit nici un răspuns în temeiul art.2 alin.1 lit.b, la memoriul înregistrat la. nr.-/18.11.2008, să se constate refuzul nejustificat de soluționare a memoriului, refuzul de efectuare a evaluării necesare și obligarea pârâtei la a răspunde memoriului și la efectuarea procedurii de evaluare în regim de urgență.
Și-a întemeiat acțiunea pe Legea nr.10/2001, Legea nr.554/2004, Protocolul 1 al Consiliului Europei.
A depus înscrisuri, în susținerea cererii.
Prin cererea de întregire din 20.05.2009, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,solicitând obligarea la a-i răspunde la memoriul transmis prin e-mail, din aprilie 2009, constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererile de urgentare a evaluării și obligarea la realizarea evaluării, în regim de urgență a procedurii de evaluare, prin repartizarea lucrării către un consilier și transmiterea dosarului la evaluatorul, cu comunicarea datei de trimitere, precum și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să răspundă la solicitările transmise prin e-mail,din 10.04.2009 ca răspuns la adresa nr.25982/CC/03.04.2009 și să retragă adresa cu nr. de mai sus formulată către Primăria Municipiului B, întrucât în dosarul nr.25982/CC/ 03.04.2009 există toate înscrisurile necesare corectei soluționări a cererii de evaluare.
În motivare, a arătat că prin adresele menționate,a solicitat desfășurarea legală a procedurii în ce privește imobilele sale, însă pârâta, emițând o adresă la Primăria Municipiului B pentru relații, nu face decât să întârzie soluționarea cererii, făcându-se dovada nestudierii dosarului în mod serios, cu privire la imobilele autorilor săi există înscrisuri doveditoare care nu au fost evaluate la justa lor valoare, întârziindu-se în mod nepermis 3 ani. Nu s-a comunicat nici data depunerii dosarului pentru a se verifica soluționarea în ordine. Se încalcă legislația europeană (CEDO). Actele identifică clar datele necesare pentru soluționare.
Și-a întemeiat cererea precizatoare pe Legea nr.554/2004, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, OUG nr.81/2007.
A depus înscrisuri în susținere.
Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesual pasive față de solicitările privind constatarea refuzului de efectuare a evaluării imobilului notificat, precum și efectuarea procedurii de evaluare în regim de urgență, prin transmiterea dosarului la evaluatorul desemnat. A solicitat respingerea ca neîntemeiată a solicitării privind constatarea refuzului nejustificat de soluționare a memoriului nr.-/18.11.2008 și respingerea ca rămas fără obiect a petitului privind obligarea la răspunderea la memoriul înregistrat sub nr.-/ 18.11.2008. A depus înscrisuri în apărare.
Ulterior, a invocat excepția tardivității cererii de precizare a reclamantei și a respingerii acțiunii precizate în subsidiar.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare invocând aceeași excepție a tardivității precizării, cererea de introducere a sa în cauză, fiind inadmisibilă. A depus înscrisuri în susținere.
La termenul de judecată din 17.06.2009, Curtea a respins excepția tardivității cererii de întregire ca neîntemeiată pentru considerentele acolo arătate.
Soluționând cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în privința capetelor de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de efectuare a evaluării și obligarea la efectuarea evaluării,Curtea constată că această excepție de fond, absolută și peremptorie este întemeiată, deoarece,potrivit procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu pârâta a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, inclusiv efectuarea evaluării, ci pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că nu există identitate în privința acestor capete de cerere, între pârâta și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, impunându-se admiterea excepției și respingerea în consecință a capetelor de cerere indicate față de pârâta
Pe fondul cauzei,din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că prezenta acțiune, astfel cum a fost completată, este întemeiată în parte pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Legea nr.247/2005, după cum indică și denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile proprietății și justiției,de esența acestei reforme ținând și soluționarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii.
Or, în cauză se constată că deși dosarul reclamantei referitor la acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de cel puțin doi ani la pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta relevă că procedura administrativă reglementată de Legea nr.247/2005 este doar în faza de început, încălcându-se,astfel, în mod evident, litera și spiritul Legii nr.247/2005.
În acest context, trebuie precizat că, în raport de exigențele prevederilor Titlului VII din Legea nr.247/2005,este evident că invocatele răspunsuri ale pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (prin întâmpinare - fila60) la petițiile formulate de reclamantă, prin care doar s-a prezentat procedura administrativă care trebuie parcursă în vederea emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004, modificată și completată.
Totodată, în condițiile în care dosarul reclamantei a fost înregistrat la pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urmă cu cel puțin doi ani, iar adresa acesteia prin care se solicită completarea dosarului a fost emisă ulterior promovării prezentei acțiuni, este evident că nu pot fi luate în considerare susținerile pârâtei că netrimiterea dosarului are drept cauză acest motiv, instituția pârâtă având suficient timp pentru îndeplinirea legală a tuturor atribuțiilor sale.
În concluzie, instanța apreciază că reclamanta se poate considera vătămată în drepturile sale, în sensul art.1 alin.1 și art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.554/2004, modificată și completată, prin netrimiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată, urmînd a se admite în parte acțiunea și a se obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea în regim de urgență (desigur, în condițiile legii), a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator.
Pe de altă parte, referitor la capetele de cerere privind constatarea necomunicării unui răspuns la memoriul înregistrat la pârâta sub nr.-/18.11.2008 și la obligarea acestei pârâte la formularea unui răspuns, Curtea constată că au rămas fără obiect, deoarece, prin adresa nr.-/-/-/12.03.2009 (anexată la întâmpinarea formulată de ) pârâta a răspuns la memoriul introdus de reclamantă.
De asemenea, memoriul formulat prin e-mail la data de 10.04.2009 (fila 27 dosar), reprezintă, după chiar reclamanta relevă prin cererea de întregire (fila 22), un răspuns la adresa nr.25982/CC din 03.04.2009, neconținând, efectiv, solicitări, ci doar anumite critici privind conținutul adresei indicate.
Totodată, în cadrul etapei de verificare a dosarului reclamantei în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâtele sunt îndreptățite să solicite date și probe de natura celor arătate în adresa nr.25982/CC/03.04.2009, dar,desigur, cu respectarea dreptului reclamantei de a-i fi soluționată cererea în termenul prevăzut de lege.
Pe cale de consecință, se va respinge în rest acțiunea.
Conform disp. art.274 - 276 Cod procedură civilă, având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii completate, va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către reclamantă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocatului ales corelative capătului de cerere admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B-, sector 1, în privința capetelor de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de efectuare a evaluării și obligarea la efectuarea evaluării și respinge în consecință aceste capete de cerere față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Admite, în parte, acțiunea completată formulată de reclamanta, cu domiciliul în B-, Bl.2C,.1, sector 1, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în B-, sector 1.
Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea în regim de urgență a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator.
Respinge în rest acțiunea completată.
Conform disp. art.274 - 276 Cod procedură civilă, obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către reclamantă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./4 ex.
18.11.2009
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor