Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 324/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 324

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 20.01.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - DIRECȚIA CETĂȚENIE, având ca obiect "refuz soloționare cerere".

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 13.01.2010, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.01.2010 și a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând în condițiile art.260 pr.civ, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2009, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția de cetățenie a solicitat să dispună avizarea și soluționarea în regim de urgență a cererii sale de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că solicită redobândirea cetățeniei române în regim de urgență în temeiul Lg.21/1991.

La data de 7.01.2010, reclamantul a solicitat suspendarea acțiunii potrivit art.1551cod pr.civ. pe motiv că dosarul său, conținând cererea de redobândire a cetățeniei române, nu a fost înaintat de către Ministerul Afacerilor Externe - Consulatul Român din Republica M la autoritatea pârâtă.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp.Lg.21/1991.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în temeiul art.12 din Lg.21/1991.

Analizând actele și lucrările din dosar în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.109 alin.1 și 2 cod pr.civ. "oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente", iar "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

În speță, legea aplicabilă este Legea cetățeniei române nr.21/1991 care prevede, la art.12, o procedură de urmat pentru persoanele care solicită dobândirea/redobândirea cetățeniei române.

Astfel, "cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetățenie și se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială și autentică la sediul Ministerului Justiției, Direcția cetățenie, și este însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege.

Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. 1 si art. 101, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

In situația în care, la nivelul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, numărul solicitanților este cu mult mai mare decât capacitatea de procesare a oficiului, se va proceda la programarea acestora în limita a 30.000 de dosare pe an, pentru fiecare oficiu consular."

În speță, reclamantul susține că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la oficiul consular din Republica M, iar această autoritate publică nu a înaintat dosarul său de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

Din adresa nr.DC/1161/6.01.2010 emisă de Direcția cetățenie din cadrul autorității pârâte rezultă că reclamantul nu figurează cu o cerere de redobândire a cetățeniei române la Ministerul Justiției.

Față de împrejurarea că procedura administrativă prealabilă a fost stabilită de Lg.21/1991 prin depunerea cererii de redobândire a cetățeniei și a documentelor doveditoare la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente de către cei care nu au domiciliul în România, iar reclamantul susține că a parcurs această etapă, Curtea nu ca respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Pe fondul cererii de chemare în judecată se constată că aceasta este neîntemeiată întrucât autoritatea pârâtă nu a fost investită să soluționeze cererea reclamantului de redobândire cetățeniei române, împrejurare recunoscută, de altfel și de către reclamant.

Ca atare, în speță, nu se poate constata refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa o cerere privitoare la un drept sau interes legitim al reclamantului, în înțelesul dat de Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.18 din Lg.554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, ca neîntemeiată.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat în B,--20,.2..B,.127, sector 6, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - DIRECȚIA CETĂȚENIE, cu sediul în-, sector 5,

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 20.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

EF/4ex./18.01.2010

Președinte:Cosma Carmen Valeria
Judecători:Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 324/2010. Curtea de Apel Bucuresti