Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 3252/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3252
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat, cu delegație de substituire din partea avocatului, lipsind pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că pârâtul a depus la data de 29.09.2009, prin serviciul "registratură", întâmpinare.
Se comunică reclamantei, prin avocat, un exemplar din întâmpinare.
Reclamanta, prin avocat, face dovada completării timbrajului cu 39 lei.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune și pe fond.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Pe fond, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Depune practică judiciară.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune și pe fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2009, reclamanta solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, obligarea acestuia să îi primească de îndată cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare precum și obligarea la plata de daune morale în sumă de 1000 de lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că în septembrie 2006 s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, solicitând, printr-o cerere scrisă, primirea cererii sale de redobândire a cetățeniei și a actelor doveditoare, solicitând să îi fie comunicată data la care urmau să depună actele, însă nu a fost invitată nici până în momentul introducerii prezentei acțiuni, cu toate că a revenit cu cerere de urgentare în mai 2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE a solicitat în principal respingerea acțiunii ca prescrisă, având în vedere că termenul de 6 luni pentru a se adresa instanței, care a început să curgă în luna septembrie 2006, era împlinit la momentul sesizării instanței.
În susținerea poziției sale procesuale pe fondul cauzei, pârâtul a invocat numărul foarte mare de astfel de solicitări, de ordinul sutelor de mii, precum și dificultățile generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul restrâns de funcționari, astfel că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind inechitabilă soluționarea "peste rând" a cererii reclamantei.
Examinând cererea reclamantei, Curtea reține următoarele:
1. Starea de fapt în prezenta cauză, necontestată de părțile litigante, se prezintă pe scurt astfel:
Reclamanta este cetățean al M care și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna septembrie a anului 2006, transmis Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, la îndrumarea acesteia, o cerere scrisă de programare/intenție, prin poștă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi programată ulterior în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române ( 6)
nici un răspuns, reclamanta a revenit cu o nouă cerere, în data de 28.05.2009 ( 7), cererea sa nefiind soluționată nici în momentul de față.
2. Examinând mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârât în raport de prima cerere a acestora, Curtea o apreciază ca neîntemeiată.
Prezenta acțiune urmărește sancționarea instituției pârâte pentru nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Astfel, nici un moment reclamanta nu a solicitat expressis verbis sancționarea pârâtului pentru nesoluționarea în termenului legal a cererii sale din 2006, ci și-a privit demersul ca pe un tot unitar, așa cum va proceda și instanța, luând în calcul ultima revenire a reclamantei.
Ceea ce reproșează implicit pârâtul reclamantei, adică pasivitatea pe care o sancționează prescrierea dreptului la acțiune, este exact ceea ce a profitat pârâtului, adică prelungirea, prin acordul tacit al reclamantei, a termenului de soluționare a cererilor sale.
A împărtăși opinia pârâtului ar însemna a sancționa îngăduința cu care reclamanta a tratat această problemă, tocmai în considerarea realelor probleme cu care se confruntă pârâtul.
3. Trecând la fondul problemei, Curtea reține că, potrivit disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 21/1991, "ersoanele p. care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. 1 și art. 10^1, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie".
Din lecturarea acestui text reiese că solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetățeniei române, nefiind prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de pârât, în sensul programării pentru depunerea cererii și a documentelor necesare. Prin urmare, reiese că ele trebuie primite pe loc, urmând a fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie.
Desigur că un termen legal nu este în mod necesar și termenul rezonabil pentru soluționarea unei anumite cereri.
Instituirea prin lege a unui anumit termen pentru soluționarea unei cereri nu induce decât o prezumție simplă a legiuitorului în sensul că termenul statuat ar fi suficient pentru soluționarea acelei cereri.
Practica ulterioară poate însă consacra un alt termen rezonabil, în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de măsura în care ele sunt imputabile instituției cu pricina
În situația de față, nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, de ordinul sutelor de mii, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condițiile personalului redus al secției consulare și al insuficienței spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor de către solicitanți.
Modul de organizare a activității instituției, legislația care îngreunează procedura și nu lasă loc alternativelor la depunerea cererilor, sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtului; trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de pârât, mai exact ele nu îl pot exonera la nesfârșit de obligațiile sale, el trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.
Pârâtul este cel mai în măsură pentru a formula spre pildă o simplă propunere de lege ferenda, care să permită, cu titlu de exemplu pentru degrevarea secției consulare din Republica M, depunerea acestor cereri (de redobândire a cetățeniei) și în România, la niște birouri pe care să le deschidă special în acest scop, urmând ca acest prim filtru (al verificării existenței actelor necesare) să fie exercitat în țarăsauchiar depunerea lor direct la Direcția cetățenie.
O atare soluție ar fi justificată cu atât mai mult reglementarea din art. 12 alin. 2 vizat ușurarea demersurilor solicitanților, ajungându-se însă la contrariul acestei finalități urmărită de legiuitor, îngreunându-le demersurile până la anularea efectivă a dreptului.
Nu trebuie omis faptul că această procedură, pentru care reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată, este doar primul pas, constând efectiv în depunerea cererilor și a documentelor aferente, urmând abia apoi procedura mult mai de durată a soluționării efective a cererii sale de către Direcția Cetățenie a Ministerului d e Justiție.
4. În lumina celor expuse mai sus, Curtea apreciază că termenul de mai bine de trei ani cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării prezentei hotărâri poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Or, această obligație de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.
Văzând expirarea acestui termen, cererea reclamantei fiind veche de mai bine de doi si J, Curtea urmează a admite acțiunea și - în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - va obliga pârâtul să primească de îndată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române.
5. Curtea consideră că, prin nesoluționarea nu atât în termenul legal, ci nici măcar într-un termen rezonabil, reclamanta a fost prejudiciată prin prelungirea inerentă a întregii proceduri de examinare a cererii sale de redobândire a cetățeniei, încălcându-i-se, prin derizoriul obiectului cererii lor, adică simpla invitare la depunerea cererii, în raport de timpul consumat pentru aceasta, dreptul laexaminareacererii sale în timp rezonabil; instanța are în vedere conștiința neputinței, frustrarea încercată de reclamantă atunci când a conștientizat că, la ritmul de invitare a solicitanților pentru depunerea cererilor, nu ar fi ajuns în decursul întregii sale vieți la depunerea cel puțin a cererii sale, cu atât mai puțin la soluționarea ei și beneficiul eventualului drept câștigat, mai exact beneficiul pe care îl aduce cu sine redobândirea cetățeniei române, precum și intervalul de mai bine de 3 ani de la formularea cererii.
Pentru aceasta, Curtea apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 1000 de lei este întru totul justificată, astfel că va obliga pârâtul în consecință, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
6. Fiind partea care a căzut în pretenții, aflându-se în culpă procesuală, pârâtul va fi obligat - în temeiul art. 274.pr.civ. - să achite reclamantei suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în mun. B,-, -orp C,. 1,. 3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, cu sediul în mun. B,-, sector 1, și, în consecință:
Obligă pârâtul să primească de îndată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, precum și actele doveditoare.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale și suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact.4 ex.MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
