Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 359/

Ședința publică de la 29 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta CONSTRUCȚII SI G, str. -. - nr.30, jud. G, împotriva sentinței nr. 384/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta CONSTRUCȚII SI G, consilier juridic potrivit delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații CONSILIUL LOCAL G și MUNICIPIUL G - PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul recurentei declară că nu mai are cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei susține oral considerentele expuse pe larg în motivele de recurs aflate la dosar,și față de acestea, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtelor să elibereze copii certificate conform cu originalul de pe anexa nr. 1 la. nr. 317/12.10.1999, documentele de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar prin care s-a efectuat predarea primirea patrimoniului - G către Consiliul Local G conform protocolului încheiat în data de 18.06.1996.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanta CONSTRUCȚII SI a chemat în judecată Municipiul - prin Primar și Consiliul Local G pentru a fi obligată la predarea unor acte de natură administrativă ce se referă la patrimoniul reclamantei.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta s-a înființat de către Consiliul Local G ca urmare a reorganizării Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public G prin nr. 8/27.01.1995 ca persoană juridică română cu sediul în localitatea

S-a mai arătat că prin Dispoziția nr. 109/29.02.1995 a Primarului Municipiului s-a constituit comisia mixtă de inventariere a patrimoniului diviziei de fond locativ.

În urma inventarierii bunurilor s-a întocmit protocolul de predare primire a patrimoniului de la. G la Consiliul Local G, dar pârâtele au refuzat să predea în mod nejustificat actele solicitate pentru a le avea la sediul reclamantei.

La dosar au fost depuse acte, din analiza acestora, instanța a reținut următoarele:

Prin nr. 8/27.01.1995 a Consiliului Local G s-a înființat CONSTRUCȚII SI G ca urmare a reorganizării G ca persoană juridică română cu sediul în localitatea G, conform Legii nr. 15/1991.

De asemenea în temeiul acestei hotărâri a fost emisă Dispoziția nr. 109/29.02.1995 a Primarului Municipiului G prin care s-a constituit comisia mixtă de inventariere a patrimoniului divizei de fond locativ.

Prin protocolul încheiat la data de 18.06.1996 s-a procedat la predarea primirea patrimoniului de la. la Consiliul Local G pe baza documentelor de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar întocmite de respectiva comisie.

Pârâta Municipiul G prin Primar a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivând că actuala conducere a reclamantei trebuie să procedeze la inventarierea patrimoniului societății pe cale administrativă, deoarece reclamanta este o societate comercială pe acțiuni de interes local înființată de către Consiliul Local G și sub autoritatea acestuia.

Analizând excepția invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța a apreciat că aceasta este nefondată pe motivul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispoziția art. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată ce reglementează dreptul unei persoane de a se adresa instanței de contencios pentru refuzul de soluționare a unei cereri făcută la o autoritate administrativă.

Reclamanta a îndeplinit și procedura prealabilă înainte de a formula acțiunea în justiție.

Atâta timp cât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 aceasta nu poate fi considerată ca fiind inadmisibilă.

Pe fondul cauzei instanța a apreciat că reclamantei i-au fost date copii conform cu originalul de pe actele ce au stat la baza înființării societății reclamantei, precum și celelalte acte necesare, cum ar fi protocolul de predare primire, dispoziția de înființare a comisiei mixte de inventariere, toate emise de către pârâtă și conform cu originalul.

Instanța a considerat că pârâtele nu au refuzat soluționarea cererii reclamantei prin nepredarea actelor solicitate atâta timp cât copiile de pe cele originale sunt conforme cu acestea.

Faptul că exemplarele au rămas la pârâte pentru păstrare nu înseamnă că a refuzat soluționarea cererii reclamantei atâta timp cât aceasta din urmă are copii conform cu originalul eliberate de către pârâte.

Pentru aceste motive, prin sentința nr.384/2008 a Tribunalului Galați acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenta a arătat că instanța de fond nu a indicat care sunt probele din care rezultă că pârâtele i-au comunicat înscrisurile solicitate.

Instanța nu a indicat în mod concret care este obiectul cererii, mulțumindu-se că obiectul cererii este predarea unor acte de natură administrativă, fără a se indica în mod concret care anume.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.

Printr-o greșită apreciere a probelor administrate în cauză și o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, prima instanță a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, a cărei reformare se impune.

Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța nu a dat o corectă dezlegare pricinii.

Fără nici un suport probator instanța a reținut că reclamantei i-au fost comunicate actele solicitate.

De altfel, instanța face o enumerare cu caracter exemplificativ de pe actele ce au fost comunicate reclamantei, cu mențiunea că acestea sunt conform cu originalul.

Constatând că cererea reclamantei întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 este fondată și având în vedere că la dosar nu există dovada comunicării actelor solicitate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâtul să comunice reclamantei copii certificate conform cu originalul de pe înscrisurile solicitate, respectiv anexa nr. 1 la. nr. 317/12.10.1999. de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar prin care s-a efectuat predarea primirea patrimoniului G către Consiliul Local G conform protocolului încheiat la data de 18.06.1996.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul reclamantei CONSTRUCȚII SI G, str. -. - nr. 30, jud. G, împotriva sentinței nr. 384/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modifică sentința nr. 384/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare admite acțiunea reclamantei și obligă pârâtele să elibereze următoarele înscrisuri: un exemplar anexa 1 la. 317/12.10.1999, un exemplar după Protocolul din 18.06.1996, documente de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar la predarea primirea patrimoniului - G către Consiliul Local

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. / 26.06.2008

Tehnored. /2Ex./27.06.2008

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Galati