Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 45/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător

- - - - judecător

- --- - judecător

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuientul,împotriva deciziei civile nr. 793 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, având ca obiect refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuientul, personal și avocat pentru intimatul Primarul Municipiului

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care se constată că la dosar au fost depuse, în dublu exemplar, motivele cererii de revizuire.

Se prezintă în instanță revizuientul, care se legitimează cu seria, nr. -, eliberată de Municipiul B la data de 9.08.2004.

Se înmânează apărătorului intimatului un exemplar al motivelor cererii de revizuire.

Părțile arată că nu au alte cereri prealabile. Se lasă dosarul la ordine pentru ca intimatul să ia cunoștință de motivele cererii de revizuire.

Reluându-se cauza la ordine, la apelul nominal răspund aceleași părți.

Fiindu-i solicitate clarificări de către instanță, revizuientul precizează că obiectul cererii sale îl reprezintă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 318 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților prezente pentru a formula concluzii asupra cererii de revizuire.

Revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire formulate întrucât instanța de recurs a soluționat cauza într-un alt cadrul procesual decât cel cerut, iar prin motivele de recurs s-a făcut o judecată eronată, fără a se avea în vedere că judecata trebuia soluționată în baza art. 3041Cod procedură civilă.

La solicitarea instanței de a se limita la motivele cererii de revizuire, revizuientul precizează că în recurs a fost pronunțată o hotărâre nelegală și pentru acest motiv solicită admiterea cererii de revizuire.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă întrucât hotărârea atacată nu evocă fondul cauzei. Consideră că situația de fapt reținută de fond a fost reținută și de instanța de recurs, iar în situația în care hotărârea nu evocă fondul, cererea se respinge pe inadmisibilitate. Depune concluzii scrise și jurisprudență, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar.

În replică, revizuientul arată că susținerile intimatului nu sunt întemeiate.

S-au declarat închise dezbaterile, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 141/06 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- au fost respinse excepțiile prematurității, lipsei calității procesuale active, a lipsei de obiect, fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B, fiind obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantului înregistrată sub nr. 21134/21 mai 2007 la Primăria municipiului B în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Primarul municipiului B, iar prin decizia civilă nr. 793 din 27.22.2008 Curtea de APEL BACĂUa decis următoarele:

- a admis recursul;

- modificat în parte sentința civilă nr. 141 din 06.03.2008 a Tribunalului Bacău;

- a respins acțiunea ca nefondată;

- a menținut dispozițiile sentinței privind soluționarea excepțiilor.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Cadrul procesual stabilit de către reclamant prin investirea Tribunalului Bacău vizează modalitatea de aplicare și respectare procedurii reglementate de dispozițiile nr.OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererii sale, înregistrate sub nr. 21134/21 mai 2007, la care nu a primit răspuns, nefiind soluționată conform dispozițiilor art. 8 din OG27/2002.

Această cerere a fost formulată de către reclamant care revenea la adresele trimise de alte persoane juridice. Consecința formulării de către reclamant a cererii constă în justificarea calității procesuale active a reclamantului, acesta fiind titularului dreptului de a primi un răspuns la cererea formulată, în baza dispozițiilor OG27/2002.

Aspectele legate de prematuritatea formulării acțiunii sau de lipsa obiectului acesteia sunt indisolubil legate de dispozițiile legale aplicabile pentru soluționarea cererii formulate. Astfel, dispozițiile art. 8 din OG27/2002 prevăd obligația de a comunica răspunsul petiționarului, în sarcina autorității sau instituțiilor publice în termen de 30 de zile de la data înregistrării. acțiunea la data de 12 iulie 2007 (data poștei) reclamantul respectat termenul prevăzut de lege, fără a fi incidentă excepția prematurității invocate.

În ce privește obiectul acțiunii, instanța apreciază că, potrivit petitului acțiunii, reclamantul a solicitat formularea răspunsului la cererea menționată în sensul recunoașterii drepturilor prevăzute în favoarea persoanelor care au calitate de revoluționar.

La cererea înregistrată sub nr. 21134/21 mai 2007 recurentului-pârât i-a răspuns intimatului reclamant la data de 08 august 2007, respectiv 20 august 2007, cu solicitarea de a fi comunicate numărul de înregistrare al instituției în vederea identificării corespondenței trimise între anii 2001 - 2004. Cum intimatul-reclamant nu a dat curs solicitării arătate, insistând în recunoașterea drepturilor cuvenite calității sale de revoluționar, răspunsul comunicat prin adresele din data de 08 august 2007, respectiv de 20 august 2007 reprezintă îndeplinirea obligației impuse pârâtului prin OG27/2002.

Aspectele referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii 42/1990, Legii 341/2004, OUG182/2005, Legii 148/2006 sunt irelevante în cauză, întrucât exced cadrului procesual corespunzător procedurii reglementate de dispozițiile OG27/2002, implicând stabilirea calității de revoluționar, a obligațiilor impuse autorităților pentru valorificarea drepturilor cuvenite persoanelor ce dețin această calitate, iar nu valorificarea dreptului de petiționare avut în vedere de procedura prevăzută de dispozițiile OG27/2002.

În valorificarea acestui drept, în condițiile în care autoritatea sau instituția formulat un răspuns, instanța nu poate cenzura conținutul acestuia, aceasta formulând obiectul altei proceduri judiciare.

La data de 9.12.2008 (data poștei) reclamantul a formulat prezentacerere de revizuireîntemeiată pentru dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul d e procedură civilă. În motivarea cererii, revizuientul a susținut următoarele:

Instanța a soluționat cauza într-un alt cadru procesual decât cel cerut. În recurs s-a făcuto judecată eronată, fără a se ține seama de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, excepția recursului în care acesta este devolutiv și în care sunt aplicabile dispozițiile din apel, respectiv art. 287 și ale art. 133 din Codul d e procedură civilă, cu consecința aplicării art. 306 din Codul d e procedură civilă.

La data de 16.01.2008 revizuientul a completat și dezvoltat motivele pentru care a formulat cererea de revizuire după cum urmează:

În ceea ce privește aplicarea art. 3021alin. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, instanța de recurs a reținut o decizie a Curții Constituționale. Deși este adevărat că o astfel de decizie este obligatorie, ea este și discutabilă, dacă nu fundamental eronată întrucât pleacă de la premisa eronată a nulității absolute care a fost confundată cu nulitatea expresă. Textul art. 3021alin. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă se raportează la dispozițiile art. 82, art. 112, art. 133 și art. 287 din Codul d e procedură civilă, iar Legea nr. 219/2005 nu a condus la o modificare a textului art. 3021alin. 1 lit. a) prin prisma deciziei nr. 176/2005. Prin urmare, instanța de recurs cu privire la sao mis să analizeze capătul de cerere cu privire la aspectele expuse privite prin dispozițiile art. 316 din Codul d e procedură civilă.

Instanța de recurs a făcut o motivare pertinentă unei soluții impuse de Primăria B și prin care i se contestă dreptul său, fiind greșit îndrumat spre alte acțiuni pentru salvgardarea dreptului său.

Prinîntâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, susținând că prin hotărârea pronunțată instanța de recurs nu a evocat fondul, fiind vorba despre o casare intermediară cu reținere, fără a se administra înscrisuri noi; hotărârea a fost recurată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Examinând excepția invocată și cererea de revizuire,curtea de apelconstată următoarele:

Potrivit art. 322 alin. 1 din Codul d e procedură civilă pot constitui obiect al revizuirii și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. În cauză, instanța de recurs, admițând recursul, a modificat în parte hotărârea recurată și rejudecat fondul; procedând astfel, instanța de recurs a evocat fondul. Rejudecarea litigiului în fond s-a făcut în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia, în cazul admiterii recursului, instanța, modificând sau casând sentința, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată de revizuient pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul d e procedură civilă susținând că,instanța a soluționat cauza într-un alt cadrul procesual decât cel cerut". Nici această susținere, nici argumentele aduse în sprijinul ei nu pot fundamenta admiterea unei cereri de revizuire având ca temei pct. 2 al art. 322 din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de revizuire, revizuientul a susținut că instanța a omis să analizeze excepția de nulitate a recursului pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 3021alin. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă. Instanța nu poate reține incidența art. 322 pct. 2 din Codul d e procedură civilă - respectiv ipoteza care are în vedere situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în cauză - întrucât, mai înainte de a da cuvântul părților asupra recursului formulat de pârât, instanța de recurs a soluționat excepția invocată, respingând-o având în vedere că, prin decizia nr. 176/24.03.2005, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3021alin. 1 lit. a Cod procedură civilă este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitate absolută a omisiunii de a preciza numele, domiciliul sau reședința părților ori pentru persoanele juridice, denumirea și sediile lor.

Faptul că instanța de recurs a considerat că cenzurarea conținutului răspunsului primit de reclamant excede dreptului de petiționare prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, făcând obiectul unei alte proceduri judiciare, constituie o apreciere care nu poate fi analizată de instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 322 și cu atât mai puțin în pct. 2 al acestui text.

Față de cele ce preced, curtea de apel constată că cererea de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul-pârât reprezentând onorariu avocat în cuantumul rezultând din chitanța nr. 134/22.01.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția privind inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire promovată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 793 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatulPRIMARUL MUNICIPIULUI.

Obligă revizuientul să achite intimatului suma de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,22 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Gabriela Mona

Grefier,

Red.

2 ex. 02 febr. 2009

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Morina Napa, Gabriela Mona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Bacau