Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.543/CA
Ședințapublică de la 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul reclamant, cu domiciliul în C,-, -.8, județul C, împotriva sentinței civile nr.1096 din 08.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în B,-, județul B și COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 247/2005, cu sediul în B, Palatul Comunal B, județul B, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. asupra recursului formulat de reclamant care este timbrat cu suma de 2,00 lei conform chitanței nr.- din 16.10.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr.1096/CA din 08.08.2008 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de către - în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate B și Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr.247/2005 ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că reclamantul nu poate beneficia de calitatea de persoană vătămată întrucât deși răspunsul primit nu satisface exigențele reclamantului el nu se poate considera vătămat și nici nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat de soluționare vreunei cereri.
S-a mai arătat că cererea fiind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis conform Legii nr.18/1991, cu consecința obligării pârâtelor la recunoașterea dreptului de proprietate, nu poate fi soluționată în temeiul Legii nr.544/2001. Pentru a obține satisfacție legală, se arată în considerentele hotărârii, că reclamantul are calea deschisă de Legea nr.18/1991 și nu cea prevăzută de legea privind accesul la informațiile de interes public.
Recursul.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul arătând că ea a fost pronunțată cu rea credință și gravă neglijență.
S-a criticat faptul că prima instanță s-a referit inițial la dispozițiile Legii nr.544/2001 fără observa că răspunsurile formale ale pârâtelor se constituie într-un refuz categoric de a furniza informațiile solicitate.
și restul criticilor rezultă că se impută de recurent hotărârii primei instanțe existența unor motive contradictorii, străine de natura pricinii, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, lipsa de temei legal, încălcarea și aplicarea greșită a legii, lipsa de profesionalism, neluarea în considerare a dovezilor administrate, întemeierea acesteia pe o greșeală gravă.
Curtea.
Verificând criticile aduse Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea refuzului repetat și nejustificat de a-i furniza informații de interes public, refuzul de a-i reconstitui dreptul de proprietate conform Legii nr.247/2005, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.-/1993 și emiterea unui nou titlu de proprietate.
Din coroborarea ansamblului considerentelor cererii de chemare în judecată cu capetele de cerere ale acțiunii, instanța de control constată că în mod corect prima instanță a soluționat cauza în temeiul dispozițiilor Legii nr.544/2001 și Legii nr.554/2004, referirile la aceste dispoziții legale fiind necesare.
În mod judicios a reținut prima instanță că neobținerea răspunsului dorit de reclamant nu-l îndreptățește pe acesta la a considera că în speță ar fi vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.
Aceasta în contextul în care Legea nr.544/2001 definește noțiunea de informație de interes public,stabilind și informațiile ce se comunică din oficiu precum și pe cele care se comunică la cerere.
Ori în speță, față de solicitările reclamantul, în mod legal prima instanță a apreciat că nu sunt întemeiate cererile reclamantului.
De aceea, nu pot fi primite criticile recurentului conform cu care hotărârea pronunțată ar cuprinde motive străine pricinii, sau cele referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.
Este evident că, în situația în care considerându-se vătămat în drepturile sale și adresându-se instanței de contencios administrativ, aceasta a cercetat aspecte legate de vătămarea în drepturi sau interese precum și aspectul existenței unui refuz nejustificat în rezolvarea unei cereri, cercetarea fiind realizată prin prisma dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004.
În consecință, nu se poate vorbi despre o interpretare sau aplicare greșită legii, sau despre lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate.
Nici greșeala gravă, sau lipsa de profesionalism nu reies din hotărârea primei instanțe atâta vreme cât aceasta și-a expus raționamentul pe care și-a întemeiat soluția, argumentând în fapt și în drept.
Față de toate acestea, Curtea reține că cele criticate nu sunt justificate și nu se impune reformarea hotărârii, astfel că în lumina dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ formulat de recurentul reclamant, cu domiciliul în C,-, -.8, județul C, împotriva sentinței civile nr.1096 din 08.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în B,-, județul B și COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 247/2005, cu sediul în B, Palatul Comunal B, județul B, având ca obiect refuz soluționare cerere, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-/4.11.2008
Tehnored.2 ex./7.11.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli