Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 661/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.661
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05 02 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER- - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul Ministerul Justiției.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că la data de 02 02 2010 pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care solicită să se constate că acțiunea formulată a rămas fără obiect, întrucât cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române a fost examinată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 29 07 2009. Se comunică o copie de pe întâmpinare reclamantei prin apărător.
Reclamanta, prin apărătorachiesează la concluziile formulate de pârât în sensul de a se constata că acțiunea a rămas fără obiect. Depune copii de pe Ordinul privind acordarea cetățeniei române unor persoane, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea Solicită să se ia act că nu insistă pe capătul de cerere privind acordarea de daune morale. Cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens factura fiscală în sumă de 500 lei reprezentând onorariul de avocat.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 03.09.2009, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTǍȚILOR CETǍ solicitând:
- să se constate refuzul nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române;
- să fie obligat pârâtul prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române din anul 2003, primind numărul de înregistrare6088/RD/2003.
În data de 06.07.2009, fiind nemulțumită de faptul că nu a primit nici un răspuns din anul 2003, depus cerere de urgentare a soluționării dosarului.
Direcția Cetățenie nu a binevoit să răspundă la nici una dintre cererile sale cu toate că a solicitat un răspuns în mod expres, iar termenul legal de 30 de zile este de mult expirat.
De la momentul înregistrării cererii de redobândire și până în prezent s-a interesat periodic cu privire la stadiul soluționării dosarului la biroul informații din cadrul Direcției Cetățenie, primind de fiecare dată același răspuns, respectiv că dosarul se află în lucru și că trebuie să aibă răbdare.
Această atitudine a reprezentantului Direcției Cetățenie, constituie:
- refuzul nejustificat de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil fiind vătămat în drepturile mele recunoscute de Constituție și de legislația română în vigoare;
- este în contradicție flagrantă cu prevederile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396/14.06.2002 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 490 din 09.07.2002, conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia.
În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile:
- art. 9 și art. 10 din Convenția Europeană a Consiliului Europei privind Cetățenia;
- art. 5, coroborat cu art. 20 din Constituție;
- art.10 indice 1 și următoarele din Legea 21/1991 modificată și completată, privind cetățenia română;
- art.1, art.2, art. 7, art. 8, art. 18. al.1 din Legea 544/2004.
Curtea a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.
Din probele administrate, Curtea reține că reclamanta a depus cererea de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2003, primind numărul de înregistrare 6088/RD/2003.
În data de 06.07.2009, a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului.
Direcția Cetățenie nu răspuns la nici una dintre cererile reclamantului.
Având în vedere că reclamantul a adus la cunoștința instanței că cererea sa de redobândire a cetățeniei române a primit aviz favorabil în ședința din 29.07.2009, Curtea va respinge cererile de constatare a refuzului nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și de obligare a pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ca rămase fără obiect.
În al doilea rând, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea privind daunele deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă privind nesoluționarea cererii sale în termenul legal.
Pe de altă parte, având în vedere că reclamantului i s-a soluționat cererea după data introducerii acțiunii, în baza art. 274. proc. civ. Curtea va obliga pe pârât la 504,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Respinge ca rămasă fără obiect cererile reclamantei cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat, " în B, str. - -, nr. 41, -orp C,. 1,. 3, sector 1 împotriva pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTǍȚILOR CETǍ - DIRECȚIA CETǍȚENIE cu sediul în B,-, sector 5, cereri de constatare a refuzului nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și de obligare a pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii formulată de reclamantul cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat, " în B, str. - -, nr. 41, -orp C,. 1,. 3, sector 1 împotriva pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTǍȚILOR CETǍ - DIRECȚIA CETǍȚENIE cu sediul în B,-, sector 5.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind plata daunelor.
Obligă pe pârât la 504,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./22.02.2010
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile