Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 727/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 727/

Ședința publică de la 27 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

Judecător dr.- -

JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în comuna,-, județul G împotriva sentinței nr.193 din 10.02.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul, personal și pentru intimații MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și NR. 02405 P - PRIN MINISTERUL APĂRĂRII - DIRECȚIA ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, consilier juridic, lipsă fiind intimații, și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, după care;

Recurentul depune la dosar chitanțele nr. - și - în sumă de 6,00 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei cu care face dovada achitării taxei de timbru.

Recurentul solicită să se dispună depunerea Statului de plată din noiembrie 1952 cu toți ofițerii UM 04177 B din care rezultă că acesta a plătit pensie de întreținere în baza unei hotărâri judecătorești.

Reprezentantul intimaților, se opune la această cerere, considerând-o a nu fi necesară, precizând că au fost depuse destule acte doveditoare, solicitate pe parcursul judecății de către instanță.

Curtea respinge cererea formulată de recurentul, prin care acesta solicită a se depune ștatele de plată din care rezultă că a plătit pensie de întreținere având în vedere că la dosarul cauzei sunt suficiente adrese din care rezultă care era solda de grad pe care a primit-o și care face aplicabilitate cererii de față.

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul solicită pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile potrivit dovezilor și notelor scrise depuse la dosar, admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică pentru motivele prezentate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.

În fapt, consideră necesar să menționeze că prin recursul declarat, recurentul înțelege să critice hotărârea pronunțată de instanța de fond considerând că în mod eronat UM 02405 P tăinuiește că nu are ștatele de plată a UM 01589 T din perioada septembrie-decembrie 1951 și că nu au fost respectate dispozițiile art.19 din Decretul 92/1976, dar numai că arhiva a fost distrusă printr-un incendiu. Prin adresa nr. 41/27.08.2007, UM 02405 P și-a îndeplinit obligația de a comunica relațiile solicitate de către recurent, iar în sarcina intimatei nu se poate reține de către instanța de recurs obligația dea comunica date care nu se află în posesia sa, spre a-i fi comunicate recurentului.

Față de motivele invocate solicită instanței a dispune respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată inițial sub nr- din 27.12.2007 reclamantul. a solicitat instanței obligarea paratului UM nr.02405 P prin Comandantul unității sa elibereze o adeverință care să cuprindă veniturile obținute in perioada august 1951-ianuarie 1952, de asemenea a solicitat si obligarea la plata de daune morale în suma de 1 leu a comandantului acestei Unități militare, și de daune materiale în sumă de 100 lei lunar pentru perioada iulie 2005 si până in prezent,adică valoarea de 3000 lei de la pârâții, și.

În motivarea cererii reclamantul a arătat ca s-a adresat paratului cu mai multe cereri prin care a solicitat sa i se comunice întreaga suma reprezentând drepturi bănești pe care trebuia sa le primească in perioada cat a fost angajatul unității militare. Reclamantul a mai arătat ca o parte din solda i s-a oprit ca și pensie alimentară pentru fosta sa soție (copil), datele cu care figurează la Casa de Pensii fiind nereale.

Reclamantul a arătat ca prin refuzul de eliberare a adeverinței in conformitate cu cele solicitate, paratul i-a încălcat drepturile prevăzute de lege, neputând cere recalcularea pensiei.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: cereri, plângere prealabilă răspuns din 04.07.2006, din 01.07.2005, adeverință.

Reclamantul a timbrat legal acțiunea cu taxa de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție pusă în discuția părților.

Tribunalul Ialomița prin sentința civilă nr. 330 din 11 02 2008 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UM nr.- P, respingând acțiunea promovată de reclamant ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, UM putând fi reprezentată în justiție de către Ministerul Apărării Naționale.

Curtea de APEL GALAȚI, prin decizia nr. 381/R/din 05 iunie 2008 admis recursul declarat de reclamantul împotriva.nr.330 din 11 02 2008 Tribunalului Galați pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, în sensul stabilirii obiectului procesului cit si a părților implicate,care nu au fost citate.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-. În prezenta, pe lângă pârâta Unitatea Militară nr.02405 Paf ost introdus în cauză în aceeași calitate și Ministerul Apărării Naționale, fiind citați si ceilalți pârâți, persoane fizice împotriva cărora reclamantul are pretenții bănești constând în daune morale și daune materiale.

În termen legal, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin care solicită respingerea ca nefondată a acțiunii promovată de reclamant întrucât dumnealor și-au îndeplinit obligația, respectiv Unitatea Militară nr. 02405 P i-a înaintat relațiile solicitate de aceasta parte.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză instanța reține:

Reclamantul prin cererea formulată solicită instanței obligarea Unității Militare 02405 P la eliberarea unei noi adeverințe care să cuprindă soldele ce i-au fost achitate și în perioada august 1951-ianuarie 1952, precum și completarea adeverinței 41 din 27 08 2007 cu reținerile lunare cu titlu de pensie alimentară începând cu luna noiembrie 1953 până în iunie 1956.

Unitatea Militară 02405 Par ăspuns solicitărilor reclamantului prin adresa nr. 41/27 08 2007 pentru perioada cât acesta a fost cadru activ în unități ale Ministerului Apărării, fiindu-i comunicate perioadele în care și-a desfășurat activitatea, gradul pe care l-a deținut si elementele de salarizare(solda de grad, solda de funcție și sporul de vechime, ce constituie baza de calcul a pensiei, ce erau acordate conform Decretului nr. 4/1951).

Totodată se retine că din consultarea surselor documentare, respectiv a foii de serviciu din dosarul reclamantului și din statele de plată identificate din fondul arhivistic al armatei s-a întocmit adeverința sus-menționată, conținând elementele de salarizare ale reclamantului pentru perioada 1952, dată de la care acesta s-a aflat în poziția de elev ofițer la dispoziția Direcției Superioare Politice a Armatei, urmând cursul de locțiitori politici de regimente și instructori de mari unități și până în luna august 1956, dată când a fost trecut în rezervă.

Cu privire la eliberarea unei noi adeverințe care să cuprindă soldele care i-au fost achitate reclamantului în perioada august 1951-ianuarie 1952, tribunalul reține că, prin adresa nr. 41/ 27 08 2007 i s-a comunicat reclamantului că UM 02402 P nu deține statele de plată ale nr. 189 (UM 01589 T), unde a fost încadrat pe perioada august 1951-ianuarie 1952, deoarece arhiva sus menționată a fost distrusă în condiții de forță majoră în timpul incendiului de la Rm. S din data de 18 07 1962 provocat de trăsnet.

De asemenea, față de susținerile reclamantului privind reținerile lunare operate cu titlul de pensie alimentară începând cu luna noiembrie 1953, până în luna iunie 1956 nu există nici o dovadă sau o hotărâre judecătorească care să confirme stabilirea obligației de a i se reține acestuia pentru perioada menționată o prestație periodică cu titlul de pensie de întreținere, astfel încât din statele de plată anexate pentru perioada noiembrie 1953-iunie 1956 nu rezultă alte valori sau sume reținute din solda de funcție a reclamantului drept pensie alimentară decât cele înscrise în adeverința 41/ 27 08 2007.

Mai mult decât atât, însăși reclamantul prin adresa sa din 26. 07. 2005 depusă în copie la dosarul cauzei, confirmă faptul că nu a existat nici o hotărâre judecătorească care să stabilească sa să instituie obligația de a i se reține o sumă din veniturile realizate cu titlu de pensie alimentară.

Față de răspunsul dat cu adresa de mai sus, văzând că pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin structura sa și-a îndeplinit obligația în sensul comunicării relațiilor solicitate de reclamant, în sarcina acestei părți nu se poate reține obligația de a comunica vreo dată care nu se află în posesia sa spre a- fi comunicată reclamantului, astfel încât acesta să fie în posesia unei situații exacte a drepturilor sale salariale pentru perioada cât a activat în cadrul acestei unități militare.

Pentru considerentele mai sus menționate nu se poate retine refuzul nejustificat al autorității pentru soluționarea cererii reclamantului, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ședința de judecată din 02. 02. 2009 fost invocată din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ,excepție ce a fost unită cu fondul cauzei și admisă ca fiind întemeiată și legală, acțiunea reclamantului în contradictoriu cu aceste persoane fiind respinsă ca promovată împotriva unor persoane fără calitate.

În cauză reclamantul nu a făcut nici o dovadă ca acești pârâți, în calitate de funcționari publici s-ar face vinovați de netransmiterea relațiilor solicitate de dânsul, parte din aceștia fiind lucrători în cadrul Unității militare NR. 02405 P, neavând nici o atribuție de a comunica astfel de date către reclamant.

Împotriva sentinței nr.193/2009 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat recursul reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că prin precizările depuse la dosar a chemat în judecată și funcționarii civili ai UM 02045 P, în baza art.16 din Legea nr.554/2004, care nu au răspuns nici la plângerea sa și nici instanței.

În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive părților care, prin activitatea lor au încălcat legea în sensul că în înscrisurile respective nu au menționat anumite date sau au menționat date insuficiente.

Arată că începând cu luna noiembrie 1953 solda de funcție este diminuată până în luna iunie 1956, datele furnizate de părți fiind neadevărate.

Arată că nu a lucrat în septembrie-decembrie în 23, și nici la UM 01589 în luna ianuarie 1952. De asemenea, pârâții tăinuiesc faptul că nu au statele de plată ale UM 01589 T în perioada septembrie-decembrie 1951.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

În mod corect a reținut prima instanță, în raport de obiectul cererii, că pârâta a răspuns solicitărilor reclamantului comunicându-i toate datele de care dispunea.

De asemenea, pârâta a comunicat reclamantului că nu îi poate comunica ce solde i-au fost achitate în perioada august 1951 - ianuarie 1952 deoarece arhiva ce conține datele respective a fost distrusă de incendiu.

Potrivit prevederilor art.1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Deși a susținut că datele furnizate de pârâtă sunt nereale, sau că aceasta ar tăinui anumite date, reclamantul nu a făcut nici o dovadă a susținerilor sale.

În mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și, nefiind făcute dovada că acești pârâți, în calitate de funcționari publici s-ar face vinovați de netransmiterea relațiilor solicitate de reclamant.

Pentru considerentele expuse, corect a reținut instanța că nu poate fi vorba de refuzul nejustificat al autorității pentru soluționarea cererii reclamantului, în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004.

Constatând respectarea prevederilor art.261 Cod proc.civilă, sentința fiind temeinic motivată în fapt și în drept, precum și faptul că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în comuna,-, jud. G împotriva sentinței nr.193 din 10.02.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 august 2009.

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

- -

JUDECĂTOR 2: Ioan Apostu

Dr.- -

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

- -

Grefier,

- -

Red.VD/22.09.2009

Tehno /23.09.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Ioan Apostu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 727/2009. Curtea de Apel Galati