Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 888/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 888
Ședința publică de la 18.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 11.02.2010, întâmpinare formulată de pârât, la acțiunea ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Apărătorul reclamanților depune la dosar un set de înscrisuri în completarea celor existente deja la dosarul cauzei, în dovedirea acțiunii, învederând că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat în cauza de față, solicitând cuvântul pe fond. Precizează că renunță la capătul de cerere privind daunele morale. Cât privește obligația de a timbra acest capăt de cerere, la valoarea daunelor morale menționate în acțiune, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată precum și decizia Curții Constituționale conform cărora aceste daune morale sunt scutite de plata taxelor de timbru.
Curtea, înmânează apărătorului reclamanților copie de pe întâmpinarea depusă din partea pârâtului și ia act de precizarea făcută de acesta, în sensul că renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei.
Totodată, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost restrânsă, urmând a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile de primire a actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință, obligarea pârâtului la primirea acestor cereri de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil. Solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru, timbrul judiciar, onorariul de avocat precum și taxele poștale, conform înscrisurilor doveditoare pe care le anexează la dosar.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul acțiunii, astfel cum a fost restrânsă.
CURTEA,
Instanța constată următoarele asupra acțiunii de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanții și, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele:
- să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat pârâtul să primească cererile de redobândire cetățeniei române între-un termen scurt, rezonabil.
- să fie obligat pârâtul să acorde daune morale în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că la data de 30.03.2009 au formulat prima cerere de înregistrare a solicitării de redobândire a cetățeniei române conform art.101din legea nr.21/1991.
La această solicitare pârâtul a comunicat răspuns prin adresa nr.G5 - 1 /P/873/6.04.2009 prin care nu le-au fost rezolvată cererea.
Au formulat revenire la data de 8.05.2009 la care au primit răspuns la data de 18.05.2009. Ambele răspunsuri sunt apreciate de reclamanți ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii lor de redobândire a cetățeniei române.
Reclamanții arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 (2) din Legea nr.554/2004 deoarece au dreptul să le fie înregistrată și soluționată cererea într-un termen rezonabil apreciat a fi 6 luni.
În susținerea acțiunii, reclamanții depun acte și dovada achitat taxei de timbru.
La dosar pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ședința publică din 18.02.2010 reclamanții și-au precizat acțiunea conform art.132 Cod procedură civilă în sensul că au renunțat la judecarea capătului de acțiune având ca obiect plata daunelor morale.
În raport de actele depuse și de susținerile părților, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților în sensul dispozițiilor art.2 (1) lit."i" din Legea nr.554/2004. Adresele de răspuns emise de pârât din aprilie, respectiv mai 2009 sunt legale și reclamanții nu au un drept recunoscut de lege vătămat.
În cauză prima cerere de redobândire a cetățeniei române fost formulată în martie 2009 neputându-se reține că termenul rezonabil de soluționare a fost depășit deoarece acesta nu este în cauză de 6 luni ținând cont de numărul foarte mare al solicitărilor și de posibilitățile obiective de înregistrare cererilor de redobândire a cetățeniei române. Iar ordinea soluționării lor este cea cronologică neputând fi soluționate "peste rând" cererea reclamanților.
Față de cele expuse mai sus, instanța pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1 din legea nr.-, va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții și cu domiciliul ales în B,-, -orp C,.1,.3, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE cu sediul în B,-, sector 1, ca neîntemeiată, astfel cum a fost precizată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored./5 ex.
1.03.2010
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria