Refuz soluționare cerere institutii publice. Sentința 965/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 965
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
GREFIER: - -
Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu Guvernul României.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 14.05.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Guvernul României solicitând obligarea acestuia să aplice actul de autoritate emis de Guvern anterior, cu privire la atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat unui veteran de război și transferul a două locuințe din fondul locativ de stat în administrarea Primăriei Municipiului
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a primit locuința în urmă cu 36 de ani, locuință din fondul locativ de stat, administrat de Herăstrău, cu contract de închiriere specific unei locuințe obișnuite.
În anul 1996, imobilul în care se află locuința a fost trecut în administrarea Fiind chiriaș, cu dreptul de a cumpăra locuința, a cerut acestei persoane juridice să-i vândă locuința. A motivat cererea pe dispozițiile Legii 44/1994, modificată și completată cu Legea 303/2007 potrivit căreia "locuințele închiriate veteranilor de război și văduvelor de război, aflate în proprietatea publică a statului pentru care s-a solicitat cumpărarea acestora se trec în proprietate privată a statului prin hotărârea Guvernului".
În lege se prevede că se autorizează instituțiile publice să vândă locuințele din fondul locativ de stat pe care acestea le au în administrare la cerere veteranilor de război și văduvelor de război, care le detin cu contract de închiriere.
a refuzat vânzarea, motivând că în cazul unui astfel de spațiu locativ sunt aplicabile dispozițiile legale specifice vânzării - cumpărării de imobile de protocol.
În fața acestui refuz, reclamantul a cerut Guvernului să-și exercite atribuțiile privind vânzarea-cumpărarea locuinței, ca fiind spațiu locativ, din imobil proprietate de stat, pasibil potrivit legii de a fi vândut veteranilor de război.
Guvernul a emis sus arătatul act de autoritate, deci a rezolvat cererea de a i se vinde locuința.
Actul de autoritate nu a fost pus de îndată în aplicare și a rămas neaplicat, urmare a încetării Guvernului.
În scrisoarea de răspuns, Guvernul a arătat că este persoană juridică, funcționează pe bază de gestiune economică financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.
În atare situație, refuzul Guvernului de a aplica sus arătatul act de autoritate este act de autoritate ilegal.
Guvernul ca autoritate ce se manifestă în persoana juridică sus arătatei regii, are competența de a dispune privind imobilul respectiv, deoarece legea arată în mod clar că Guvernul este autoritatea competentă să dispună vânzarea-cumpărarea locuinței, fiind autoritatea învestită cu atribuția de a hotărî în cazul acesta.
Legea citată și anume Legea 44/1994 și respectiv completarea făcută prin Legea 303/2007 nu fac distincție cu privire la natura regimului proprietate publică sau privată ci dispun că pot face obiectul vânzării cumpărării de către veteranii de război a imobilelor proprietate de stat. acestui caz este ilegală și chiar imorală.
In drept, au fost invocate prevederile respectiv art. 1; art.16 1; ar1.l8 (1); art. l8 pct.4 lit. "b" din Legea 554/2004 și Legea 44/1994 completată cu Legea 303/2007: art.16 lit."c" și "d", jurisprudenta în materie respectiv Decizia civilă 3573/14.05.2004 a - refuzul trebuie rezolvat de către instanță.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocatexcepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 2424/09.06.2009.
Analizând excepția invocată, Curtea constată că instanța a fost investită la 27.03.2009 cu cererea formulată de același reclamant care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României "să aplice actul de autoritate emis de Guvern anterior, cu privire la atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat unui veteran de război și transferul a două locuințe din fondul locativ de stat în administrarea Primăriei Municipiului B".
Curtea reține că motivarea cererii care a făcut obiectul dosarului - al este aceeași cu cea din prezenta acțiune: "În motivarea acțiunii reclamantul arătat că a primit locuință în urmă cu 36 de ani cu contract de închiriere iar în anul 1996 locuința fost trecută în administrarea RA Administrația Protocolului de Stat iar reclamantul solicitat vânzarea imobilului conform disp. Legii nr. 44/1994 și ale Legii nr. 303/2007. Cu toate acestea RA Administrația Protocolului de Stat refuzat vânzarea imobilului. Reclamantul solicitat Guvernului să își exercite atribuțiile privind vânzarea imobilului iar Guvernul emis actul invocat prin care i s- aprobat cererea reclamantului. Ulterior, însă nu s- procedat la punerea în executare actului și RA Administrația Protocolului de Stat refuză în continuare vânzarea apartamentului respectiv".
Curtea a pronunțat în dosarul sus menționat sentința civilă nr. 2424/09.06.2009 prin care a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În considerente, Curtea a reținut că "obiectul acțiunii se referă la vânzarea unor locuințe ce se află în administrarea RA Administrația Protocolului de Stat și la trecerea lor în administrarea Primăriei Municipiului B, însă Guvernul nu este competent să ia astfel de măsuri. În aceste condiții reclamantul ar fi trebuit să se îndrepte împotriva RA Administrația Protocolului de Stat, singura instituție în măsură să soluționeze cererea reclamantului. Chiar dacă se invocă un act emis anterior de Guvern se observă că ducerea lui la îndeplinire nu mai poate fi realizată de Guvern, ci de administratorul actual al bunului, respectiv, RA Administrația Protocolului de Stat".
Sentința este irevocabilă la 18 februarie 2010 ca urmare a renunțării la judecata recursului.
Având în vedere că acțiunea cu același obiect, între aceleași părți, fondată pe aceeași cauză, a fost soluționată irevocabil prin admiterea unei excepții de fond, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 Cod civil, potrivit cărora "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge în consecință acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în B,-,.1, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României cu sediul în B, nr.1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./4 ex./23.04.2010
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu