Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 110/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 110/
Ședința publică din 2 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Grefier -- -
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru I (fostă Autoritate pentru - Direcția de Pașapoarte I), având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocatul pentru reclamantă și consilier juridic pentru pârât.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură:
- precizări scrise formulate de reclamantă, în trei exemplare;
- întâmpinarea formulată de pârât, cu duplicat pentru comunicare;
- adresa nr. -/29.05.2008, prin care pârâtul depune documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate, cu duplicat pentru comunicare.
Se înmânează apărătorului ales al reclamantei duplicatele întâmpinării și documentației, iar reprezentanților pârâtului și Ministerului Public câte un exemplar al precizărilor scrise depuse la dosar de către reclamantă.
Fiind interpelată, avocat, pentru reclamantă, arată că la fila 51 dosar a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate ca fiind echivalentul în lei a sumei de 3.500.000 Euro, care este 12.600.000 Ron, și nu 1.260.000 Ron cum greșit a consemnat în precizările scrise. la modificarea acestei sume, sub semnătură, în precizările scrise aflate la fila 51 dosar.
În raport de obiectul cererii, instanța pune în discuție împrejurarea de a ști dacă este competentă, din punct de vedere material, Curtea de APEL IAȘI de a soluționa prezenta cauză.
Avocat, pentru reclamantă, consideră, urmare precizărilor făcute, că Tribunalul Iași este competent să soluționeze cauza.
Consilier juridic, pentru pârât, apreciază că Tribunalul Iași este competent să soluționeze cauza, având în vedere cuantumul despăgubirilor solicitate.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror, având în vedere temeiul de drept al acțiunii indicat de reclamantă, respectiv art. 998 Cod civil, precum și cuantumul despăgubirilor solicitate, consideră că secția civilă a Tribunalului Iași este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
După dezbateri, s-a prezentat apărătorul reclamantei care a depus la dosar chitanța nr. - din 02.06.2008, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 43 lei, precum și timbre judiciare în valoare totală de 3 lei.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Reclamanta -, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat -, cu sediul în I,-, - parte,. 6, jud. I, a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru -I (fosta Autoritate pentru -Direcția pașapoarte I) pentru a fi obligat la plata sumei de - de lei, reprezentând despăgubirile pentru repararea pagubei produse prin nesoluționarea cererii de ridicare a măsurii interdicției de a nu părăsi țara aplicată lui, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este soția supraviețuitoare a cetățeanului libanez, decedat la data de30.04.2007.
Reclamanta a arătat că soțul ei a decedat din cauza faptului că nu i s-a permis să părăsească România în vederea tratării bolilor grave de care suferea.
S-a mai arătat că prin menținerea în mod nejustificat a măsurii interdicției de a părăsi țara, soțul reclamantei nu a mai fost în măsură să își desfășoare activitățile comerciale din care realiza venituri și își întreținea familia. Acest fapt a dus la falimentul firmei pe care o deținea, la acumularea de datorii și la vânzarea tuturor bunurilor familiei pentru supraviețuirea membrilor acesteia.
După decesul soțului, reclamanta a rămas fără nici o sursă de venituri și cu un copil în întreținere, trăind din bunăvoința celor care o găzduiesc și îi asigură un minim de trai decent.
La termenul de judecată din data de 02.06.2008, părțile au susținut că Tribunalul Iași este instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială conform prevederilor art. 158 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel soluționează în fond litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale.
Competența materială de fond în materia contenciosului administrativ este reglementată de lege în funcție de două criterii, respectiv, poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestată.
Din textul de lege mai sus menționat rezultă că atunci când cauza nu are ca obiect un act administrativ sau refuzul eliberării unui act administrativ ori nu se referă la un impozit, taxă, contribuție sau datorie vamală, competența materială nu se mai stabilește după prevederile speciale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci după cele generale, cuprinse în Codul d e procedură civilă, astfel încât nu mai este relevant că una din părți este autoritate publică centrală sau locală.
Cum obiectul litigiului în mod evident nu se referă la anularea unor acte administrative și nici la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe prevederile art. 998 din Codul Civil, competența de soluționare a cauzei, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora tribunalul judecă cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste - de lei, aparține Tribunalului Iași, secția civilă.
Așa fiind, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL IAȘI și va declina competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași -secția civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL IAȘI.
Declină competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași -secția civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 02.06.2008.
Președinte
--- -
Grefier
- -
și tehnoredactat:, 2 ex.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian