Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 116/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 116/CA/2009
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții OFICIUL ROMÂN PENTRU și BIROUL PENTRU AL JUDEȚULUI H, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 12.05.2009, care face parte integrantă din prezenta sentință.
- CURTEA DE APEL -
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr-, reclamanta, cetățean cubanez, a chemat în judecată pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și BIROUL PENTRU H solicitând a se dispune anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României a reclamantei cu nr.-/11.02.2009 emisă de pârâtul Biroul pentru H și obligarea acestuia să prelungească reclamantei dreptul de ședere pe teritoriul României.
În motivarea acțiunii, reclamanta susține că decizia de returnare este nelegală întrucât a încheiat o căsătorie reală cu cetățeanul român, de îndată când a sosit în România a locuit și conviețuit cu acesta, chiar dacă lucrează în Spania, vine regulat acasă, o întreține pe reclamantă, care locuiește împreună cu părinții soțului. Soții vorbesc într-o limbă cunoscută de amândoi - spaniola, căsătoria lor are la bază afecțiune și respect reciproc.
În drept se invocă prevederile art.63, 83 din nr.OUG194/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul solicită respingerea acțiunii, susține că decizia a fost corect emisă, întrucât din interviul soților, din constatările la fața locului, rezultă că reclamanta a încheiat o căsătorie de conveniență, deoarece între soți coabitarea matrimonială nu există, soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei, soțul nu face dovada întreținerii soției sale, nu există fotografii înainte sau în timpul nunții, așa încât nu sunt îndeplinite cerințele prelungirii dreptului de ședere prevăzut de art.63 alin.1 din nr.OUG194/2002, fiind incidente prevederile art.92 alin.2 din nr.OUG194/2002.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Reclamanta, cetățean cubanez, este căsătorită cu cetățeanul român, căsătorie încheiată în la 10.08.2007, act de căsătorie transcris în registrele de stare civilă la Primăria (fila 13).
Reclamanta a primit drept de ședere temporară în România pentru reîntregirea familiei, intrând în România la 17.09.2008, primind viza în acest sens.
La 13.11.2008 reclamanta a depus cerere pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de reîntregirea familiei, în calitate de soție a unui cetățean român, la Biroul pentru al Județului H (fila 63), în speță efectuându-se verificări în ce privește incidența art.63 alin.2 și 3 din nr.OUG194/2002.
La 12.12.2008 pârâtul Biroul pentru al Județului Haa probat prelungirea termenului de soluționare a cererii până la 90 de zile conform art.51 alin.5 din nr.OUG194/2002.
Astfel, soții au fost intervievați, interviurile fiind consemnate în procesele verbale din 06.02.2009 (filele 151 - 162).
De asemenea, s-au făcut verificări în ce privește condițiile de cazare la 05.01.2009 conform procesului verbal de la fila 165.
Apreciind că din aceste două constatări se desprind elemente ce ar duce la concluzia că reclamanta a încheiat o căsătorie de conveniență (soții nu s-au văzut înainte de căsătorie, nu există conviețuire matrimonială, soțul nu participă la întreținerea soției), pârâtul Biroul pentru al Județului Har espins cererea reclamantei de prelungire a dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei și a emis Decizia de returnare nr.-/11.02.2009 justificat de incidența în cauză a prevederilor art.63 alin.1 raportat la art.63 alin.2 lit.a, b, c și f, precum și alin.1.3 lit.a, b, c, d din nr.OUG194/2002, conform art.82 alin.3 lit.b din nr.OUG194/2002 (fila 22).
Decizia a fost adusă la cunoștința reclamantei prin înmânare la 11.02.2009, care a semnat de luare la cunoștință.
Contestația împotriva deciziei a fost înregistrată în termenul legal de 10 zile de la comunicarea, Curtea de APEL ALBA IULIA fiind legal sesizată sub acest aspect, cât și în ce privește competența teritorială.
Instanța apreciază că probațiunea administrată în cauză de reclamantă (fotografii, depozițiile martorilor, listingul convorbirilor telefonice ale soților, biletele de avion ale soțului reclamantei), conduce la concluzia că reclamanta a încheiat o căsătorie reală, bazată pe afecțiune, iar nu o căsătorie de conveniență, cum a reținut pârâtul în decizia atacată.
Astfel, potrivit art.63 din OUG 194/2002 "Oficiul Român pentru refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.
Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
b) soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;
e) există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia;
g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plata unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă."
Verificând îndeplinirea condițiilor de mai sus, instanța apreciază că autoritatea pârâtă a reținut greșit că între reclamantă și soțul său s-a încheiat o căsătorie de conveniență.
Din depoziția martorului (fila 190) rezultă că deși nu s-au întâlnit decât cu câteva zile înainte de căsătorie, soțul reclamantei i-a povestit că a aflat de existența reclamantei, întrucât lucrând în Spania a locuit împreună cu sora reclamantei și vărul său, aflând de la aceasta despre sora sa, a văzut-o în fotografii, a vorbit la telefon cu ea mult timp înainte de a lua decizia să se căsătorească.
În acest scop a plecat în, unde a avut loc nunta, nunta a fost filmată pe o video-cameră împrumutată chiar de la martor, însă soțul reclamantei, când s-a întors în Spania după nuntă, nu a salvat aceste filmări și s-a pierdut înregistrarea.
Din actele de la dosar rezultă, de asemenea, că după căsătorie cei doi soți au locuit împreună într-o cameră de hotel și apoi la locuința reclamantei, soțul său trebuind să se întoarcă la muncă în Spania.
Cei doi martori audiați în cauză confirmă faptul că după ce reclamanta a rezolvat cu actele și a venit în România, a locuit la părinții soțului său, unde venea și soțul său lunar din Spania, cei doi soți manifestau afecțiune unul față de altul, locuiau în aceeași cameră a lor în apartamentul părinților soțului reclamantei și se prezentau celorlalți ca soț și soție.
Tot din depozițiile martorilor rezultă că planurile de viitor sunt ca soțul să continue să muncească în Spania, până vor avea resursele necesare cumpărării unei locuințe în România.
Soțul îi trimitea bani din Spania însă prin intermediul mamei sale, acesta a încercat inițial să trimită bani direct pe numele soției sale, dar nu a reușit. Cert este că acești bani erau folosiți la întreținerea reclamantei, care însoțită de mama soțului ei, plătea facturile, mergea la magazin pentru a se aproviziona cu alimente.
Soții vorbeau aceeași limbă - spaniola, deci aveau o limbă comună și nu există neconcordanțe esențiale între interviurile lor.
Prin urmare, instanța apreciază că nu sunt incidente în cauză prevederile art.63 lit.a, b, c și f din nr.OUG194/2002, reținute ca argumente pentru a respinge cererea de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României pentru reîntregirea familiei formulată de reclamantă și pentru a emite decizia de returnare.
Conform art. 4 alin.4 din Ordonanța 194/2002 pe timpul șederii în România străinii sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României.Reclamanta a respectat scopul pentru care i s-a permis intrarea în România. Ca efect al greșitei respingeri a cererii de prelungire a dreptului de ședere al reclamantei în România se constată că și decizia de returnare a fost emisă nelegal,nefiind incident art.82 alin.3 litera "b" din ordonanță potrivit căruia "Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept."
În consecință, instanța va admite acțiunea reclamantei, va anula decizia de returnare atacată și va obliga pârâtul să prelungească dreptul de ședere în România în ce o privește pe reclamantă în condițiile art.62 alin.3 lit.a din nr.OUG194/2002.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cetățean cubanez, cu domiciliul în România, H,-,.31,.A,.9,.60, județul H
(continuarea sentinței civile nr.116/19.05.2009)
*
împotriva pârâtului OFICIUL ROMÂN PENTRU cu sediul în B, str.-.-., nr.2. sector 5 pentru BIROUL PENTRU AL JUDEȚULUI H și în consecință:
Anulează Decizia de returnare de pe teritoriul României nr.-/11.02.2009 emisă de pârât pe numele reclamantei și obligă pârâtul să prelungească reclamantei dreptul de ședere pe teritoriul României conform art.62 alin.3 lit.a din nr.OUG194/2002 actualizat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 05 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact.
4 ex./05.06.2009
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea
