Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Decizia 1211/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-/29.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 1211
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și T împotriva sentinței civile nr. 648 din 20.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrativ - Oficiul Român pentru B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru - Serviciul pentru al județului T, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea recurenților, iar în reprezentarea intimaților, consilier juridic.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,se comunică întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul de grad II reprezentantului recurenților, acesta la rândul său depune 2 înscrisuri: scrisoare medicală din care rezultă că soția recurentului este gravidă în luna a IX - a aflându-se în evidența Cabinetului Medical Dr. și o adeverință prin care se adeverește că fetița acestuia este înscrisă la Grădinița cu sediul în, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată că:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr.274/59/19.03.2008, reclamanții și "" a formulat contestație împotriva răspunsului nr.- emis de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru - Serviciul pentru străini al județului T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de muncă pentru "lucrători permanenți" pentru reclamantul precum și obligarea pârâtului la eliberarea permisului de ședere în scop de muncă pe teritoriul României pentru același reclamant.
Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța a constatat că prin cererea de chemare în judecată, domnul și "" au solicitat obligarea Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial Timiș la eliberarea autorizației de muncă pentru domnul și la eliberarea permisului de ședere în scop de muncă pentru acest reclamant.
Instanța constată că eliberarea autorizației de muncă pentru cetățenii străini este reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 56 din 20 iunie 2007, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007.
Conform art. 4 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 56/2007, "autorizația de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru, pentru străinii care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea acestora pe teritoriul României".
Conform art. 15 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 56/2007, "cererea pentru eliberarea autorizației de muncă se soluționează de către Oficiul Român pentru în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a autorizației de muncă, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile".
Instanța observă că aceste texte legale fac referire la competența Oficiului Român pentru în eliberarea autorizațiilor respective, fără a identifica dacă instituția centrală sau structurile teritoriale ale Oficiului Român pentru au această competență.
Pe de altă parte, cererea reclamanților, de eliberare a acestei autorizații a fost depusă la Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial Timiș, și a fost soluționată de această autoritate, fără a se invoca lipsa de competență a acestui Serviciu.
În cursul judecății, Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial Timiș și-a menținut poziția, afirmând că este organul competent să elibereze autorizația solicitată de domnul.
În aceste condiții, instanța constată că prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de obligare a unei autorități locale de a elibera un act administrativ.
În același sens, art. 2 punctul 1 litera d) Cod de Procedură Civilă prevede că Tribunalul judecă în primă instanță -d) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel".
Având în vedere aceste constatări, instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Secției de contencios administrativ și fiscal Tribunalului Timiș, în conformitate cu dispozițiile art. 2 punctul 1, litera d) Cod de Procedură Civilă și ale art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind în discuție un litigiu având de obiect emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică județeană.
Cu privire la cererea de eliberare a permisului de ședere în scop de muncă pentru acest reclamant, instanța reține că acest capăt de cerere are caracter incidental, având o strânsă legătură cu cererea principală, privind obligarea la eliberarea autorizației de muncă pentru reclamant.
Astfel, conform art. 4 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 56/2007, "autorizația de muncă este necesară pentru obținerea vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă sau, după caz, a permisului de ședere în scop de muncă".
Din această reglementare rezultă că eliberarea permisului de ședere în România pentru reclamant este condiționată de admiterea capătului principal de cerere, respectiv de eliberarea autorizației de muncă
Fiind o cerere incidentală, eliberarea permisului de ședere în România este de competența instanței abilitată să rezolve cererea principală, conform art. 17 Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", respectiv de competența Tribunalului Timiș, astfel cum s-a arătat anterior.
În consecință, instanța, prin nr. 165/18. 06 2008, pronunțată în dos. nr- și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal.
În rejudecare, prin nr. 648/2008, Tribunalul Timișa respins cererea, reținând în motivare apărările formulate de intimat referitor la eliberarea autorizației de muncă.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții și "" criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând în esență modificarea sentinței și admiterea acțiunii, iar în subsidiar s-a solicitat casarea sentinței având în vedere că deși respinge în tot acțiunea, în motivare se referă numai la unul dintre petite.
Analizând recursul de față, din prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 304/1 Cpc, raportat la probatoriul cauzei și la susținerile părților, Curtea apreciază că acesta este fondat.
Reclamantul arată că, în data de 18.02.2008 s-a adresat Serviciului pentru străini al județului T în vederea eliberării autorizației de muncă "lucrători permanenți".
Prin răspunsul atacat, i s-a adus la cunoștință că cererea a fost soluționată nefavorabil.
Conform art.44 pct.2 din nr.OUG194/2002 autorizația de muncă se eliberează la solicitarea angajatorului, dacă se constată îndeplinirea următoarelor condiții:
a) angajatorul face dovada faptului că desfășoară o activitate legală în România, că nu are datorii și că a făcut o selecție legală, cu prezentarea dovezilor care să ateste acestea, potrivit prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României;
Reclamantul arată că această condiție este îndeplinită.
b) străinul îndeplinește condițiile speciale de pregătire profesională, experiență în activitate și autorizare, este din punct de vedere medical să desfășoare activitatea respectivă, nu are antecedente penale, se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, precum și a celor prevăzute la art.6 alin.(1) lit. a), e), ٨ 1), ٨ 2) și f art.8 alin.(1) lit. b-d, art.27 alin.(2) lit. ٨ 1) și ٨ 3).
Reclamantul a arătat că a făcut dovada calificării necesare pentru încadrarea în muncă pe postul de sortator de produse - cod -, acest post nefiind altceva decât fostul post de muncitor necalificat, a depus un certificat de recunoaștere de absolvire a 5 clase, îndeplinind atribuțiile acestei funcții.
(3) Autorizația de muncă nu se acordă străinilor care în ultimii 2 ani au avut un drept de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale și nu au respectat planul de afaceri prevăzut la art.43 alin.(2) lit. a).
Reclamantul arată că a cesionat către numita părțile sociale pe care le deținea în "", așa cum rezultă din contractul de cesiune părți sociale, astfel pierzându-și calitatea de asociat al respectivei societăți comerciale.
Ulterior, la data de 19.01.2007 i-a fost eliberat permisul de muncă pentru lucrători permanenți nr.- având funcția de agent cumpărări la "MC ", obținând permisul de ședere temporară pentru angajare nr.-.
Astfel, reclamantul consideră că a respectat toate condițiile obținerii acestei autorizații de muncă.
Mai mult, reclamantul arată că este întreținător de familie, având în întreținerea sa pe soție și un copil minor.
În drept, invocă dispozițiile nr.OUG194/2002 și nr.OUG55/2007.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, a invocat, în temeiul prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, lipsa procedurii prealabile având în vedere că pârâta "" s-a adresat Serviciului pentru T la data de 18.02.2008 solicitând eliberarea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți numitului, cerere soluționată nefavorabil de către instituția pârâtă, iar la data de 19.03.2008 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA prezenta cauză, iar ulterior, reclamanta "" a depus un memoriu înregistrat la sediul instituției pârâte la data de 21.03.2008 cu nr. -.
Față de cele de mai sus, pârâtul consideră că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă și în consecință solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca inadmisibilă.
Pe fond, pârâtul arată că reclamantul a intrat în România la data de 29.08.2005 în baza vizei nr. D/AC/-, eliberată de Ambasada României la Ankara la data de 22.08.2005, în baza avizului nr.661/20.07.2005, eliberat de Agenția Română pentru Investiții.
La data de 18.02.2008 reclamanta "" s-a adresat Serviciului pentru T, solicitând eliberarea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți numitului.
În urma verificărilor specifice și din analiza documentelor depuse de reclamantă odată cu cererea de eliberare a autorizației de muncă, funcționarii Oficiului Român pentru - Serviciul pentru T au constatat faptul că anterior, respectiv în perioada 04.11.2005-01.11.2006 reclamantul a beneficiat de un drept de ședere temporară pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități comerciale, obținut în vederea realizării obiectivelor propuse prin planul de afaceri pentru care primise avizul. Reclamantul a intrat în România pentru prima dată la 29.08.2005 în baza vizei de lungă ședere nr. D/AC/-, eliberată de Ambasada României la Ankara la data de 22.08.2005, în scopul desfășurării de activități comerciale, în calitate de asociat și administrator la "", cu sediul în T, str. -. - nr.1, -.94, Sc. C, Ap.3.
În baza Planului de afaceri și al avizului nr.661/20.07.2005, Serviciul pentru Tap relungit dreptul de ședere al reclamantului de la data de 04.11.2005 până la 01.11.2006.
Pentru a clarifica situația sa, respectiv pentru a stabili dacă reclamantul și-a îndeplinit obiectivele propuse în planul de afaceri în baza căruia a obținut dreptul de ședere anterior, la data de 10.03.2008 acesta a fost invitat la sediul Serviciului pentru T în vederea susținerii unui interviu.
Prin planul de afaceri, "", trebuia să deschidă o fabrică de conserve și sucuri prin prelucrarea și conservarea legumelor proaspete în județul În perioada 01.08. 2005 - 01.08.2006 își propunea să facă investiții de 50.500 EURO, să angajeze 25 muncitori, că cumpere un teren de 24.500 EURO iar în perioada 01.08.2007 - 01.08.2008 o investiție de 47.800 EURO. De menționat că societatea își propunea să construiască o fabrică în valoare de 120.000 EURO și până la sfârșitul anului 2005 să înregistreze un profit de 20.000 lei.
Fiind întrebat despre angajamentele asumate în planul de afaceri, reclamantul a declarat că luna mai 2006 cesionat părțile sale din societate și nu cunoaște ce s-a întâmplat în lipsa sa.
Cu toate acestea, reclamantul s-a folosit de dreptul de ședere acordat până la data de 27.10.2006 când a părăsit România și a revenit la data de 05.12.2006 în baza vizei D/AM/- acordată de Ambasada României la la data de 23.11.2006 în scop de angajare în muncă la "MC " cu sediul în T,-.
Având în vedere faptul că în urma verificărilor efectuate și în baza prevederilor art.4 alin.1 din U, nr.56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, coroborat cu art.44 alin.1, alin.2 lit. b), alin.3 din nr.OUG194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare a rezultat că nu sunt îndeplinite condițiile legale, cererea reclamantei "" SR. a fost soluționată nefavorabil. Astfel s-a constatat că, reclamantul nu a respectat planul de afaceri pentru care a obținut dreptul de ședere în perioada 04.11.2005 - 01.11.2006 și nu a făcut dovada calificării necesare pentru încadrarea în muncă pe postul de "sortator produse" cod -. reclamantul este posesorul unui certificat de absolvire 5 clase, iar pentru funcția solicitată, în Clasificarea în România, pentru grupa majoră 4 sunt specificate condițiile de studii, adică să fi absolvit studii medii. Pentru postul de "muncitor necalificat", așa cum se susține în acțiune, reclamantul corespunde grupei majora 9, nu 4.
Potrivit art.4 din nr.OUG56/2007, autorizația de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru, pentru străinii care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea acestora pe teritoriul României.
Conform art.44 din nr.OUG194/2002 alin.1, viza lungă de ședere pentru angajare în muncă se acordă străinilor pe baza autorizației de muncă eliberate de Oficiul Român pentru, iar potrivit alin.2. autorizația de muncă se eliberează, la cererea angajatorului, dacă se constată îndeplinirea unor condiții.
Referitor la solicitarea reclamantului privind prelungirea dreptului de ședere în scop de muncă, arată că, în conformitate cu prevederile art.50 coroborate cu art. 56 din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor din România, cu modificările și completările ulterioare, aceasta se face la solicitarea personală la sediul serviciului cu îndeplinirea următoarelor condiții:
"1) străinilor intrați în România în scopul angajării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară, dacă sunt titulari ai unei autorizați de muncă valabile, prezintă contractul individual de muncă ", solicitare pe care reclamantul nu a efectuat-
Dispozițiile tratatelor internaționale la care fac referire reclamanții permit amestecul autorității publice naționale chiar și în exercitarea dreptului la respectarea vieții sale private și de familie în măsura în care acesta este prevăzut de lege și este necesară apărarea ordinii publice.
În contextul descris, măsura luată reprezintă o excepție admisă prin art. 8 alin. 2 din Dreptul de ședere al străinilor pe teritoriul unui stat există în măsura în care el este acordat, temporar sau definitiv de statul gazdă. Adoptarea altui punct de vedere ar conduce la punerea în discuție a însăși suveranității statelor și a calității lor de subiecte de drept internațional pe care se întemeiază întreaga ordine internațională. Nu se poate nega dreptul oricărui stat de a decide pe cale administrativă și în temeiul prevederilor legale ce guvernează condiția juridică a străinului, care străin poate rămâne pe teritoriul său și care nu, acest drept ținând de esența suveranității, consfințită de art.1 alin.1 din Constituția României, fiind în același timp și un principiu de drept internațional.
Curtea apreciază că atât instanța de fond cât și intimatul nu au avut în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 44 pct.2 din nr.OUG194/2002 autorizația de muncă se eliberează la solicitarea angajatorului, dacă se constată îndeplinirea următoarelor condiții: angajatorul face dovada faptului că desfășoară o activitate legală în România, că nu are datorii și că a făcut o selecție legală, cu prezentarea dovezilor care să ateste acestea, potrivit prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, străinul îndeplinește condițiile speciale de pregătire profesională, experiență în activitate și autorizare, este din punct de vedere medical să desfășoare activitatea respectivă, nu are antecedente penale, se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, precum și a celor prevăzute la art.6 alin.(1) lit. a), e), ٨ 1), ٨ 2) și f art.8 alin.(1) lit. b-d, art.27 alin.(2) lit. ٨ 1) și ٨ 3) și autorizația de muncă nu se acordă străinilor care în ultimii 2 ani au avut un drept de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale și nu au respectat planul de afaceri prevăzut la art.43 alin.(2) lit. a).
Reclamantul a făcut dovada calificării necesare pentru încadrarea în muncă pe postul de sortator de produse - cod -, acest post nefiind altceva decât fostul post de muncitor necalificat, a depus un certificat de recunoaștere de absolvire a 5 clase, îndeplinind atribuțiile acestei funcții.
Pe de altă parte, având în vedere că acesta a cesionat către numita părțile sociale pe care le deținea în "", așa cum rezultă din contractul de cesiune părți sociale, astfel pierzându-și calitatea de asociat al respectivei societăți comerciale nu poate fi ținut responsabil de neîndeplinirea planului, așa cum susține intimata.
La data de 19.01.2007 i-a fost eliberat permisul de muncă pentru lucrători permanenți nr.- având funcția de agent cumpărări la "MC " obținând permisul de ședere temporară pentru angajare nr.-.
Apărărilor formulate de pârâtul intimat, deși sunt prezentate în mod structurat și la obiect, dau o interpretare excesivă temeiurilor de drept incidente în cauză.
Cum instanța este obligată să analizeze și toate împrejurările de fapt incidente în cauză, raportat la textele legale la care se raportează, Curtea apreciază că, în ceea ce-l privește pe reclamant nu sunt îndeplinite, cumulativ cele două condiții care pot duce la respingerea cererii.
Conform art. 44 pct. 3 din OUG nr. 194/2002, sunt stabilite condițiile existenței în ultimii 2 ani anteriori a unei cereri de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale și nerespectarea planului de afaceri.
Ori, în speță, reclamantului i s-a acordat viza pentru angajare și nu pentru desfășurarea de activități comerciale, astfel că prima condiție nu este îndeplinită.
Nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită având în vedere cesiune de părți sociale mai sus expusă. În această societate data de referință era 1. 08 2008 pentru îndeplinirea planului de afaceri, ori din mai 2006 reclamantul nu mai este acționar.
Pe de altă parte, la data solicitării de către angajator a eliberării autorizației de muncă, postul era echivalat cu muncitor necalificat, astfel că nu se poate pune problema de studii insuficiente.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a invocat, în temeiul prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, lipsa procedurii prealabile, având în vedere că pârâta "" s-a adresat Serviciului pentru T la data de 18.02.2008 solicitând eliberarea autorizației de muncă pentru lucrători permanenți numitului, cerere soluționată nefavorabil de către instituția pârâtă iar la data de 19.03.2008 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA prezenta cauză, iar ulterior, reclamanta "" a depus un memoriu înregistrat la sediul instituției pârâte la data de 21.03.2008 cu nr. -, excepție care nu poate fi reținută față de caracterul special al procedurii instituite de OUG nr. 194/2002 și OUG nr. 56/2007 care permit adresarea instanței.
Aceste aspecte vor fi coroborate cu situația familiară a reclamantului care este întreținător de familie, având în întreținerea sa pe soție și un copil minor, iar în viitorul apropiat a încă unui copil.
În plus, față de durata de timp petrecută pe teritoriul României și a faptului că primul copil este deja integrat în societate urmând cursurile unei grădinițe în aceeași localitate, Curtea nu poate face abstracție de consecințele pe care le-ar avea asupra fiecărui membru o altă soluție decât aceea a admiterii acțiunii.
Deși, sunt apreciate de intimat ca nefiind pertinente susținerile
reclamanților privind existența unei ingerințe în viața de familie, așa cum s-a reținut anterior în practică, trebuie respectate drepturile prevăzute de dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, într-o hotărâre pronunțată
împotriva Statului Român, respectiv în hotărârea dată în cauza în împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, în paragrafele 25/27, că "expulzarea unei persoane dintr-o țară în care locuiesc rudele sale apropiate poate constitui o ingerință în dreptul la respectarea vieții de familie, așa cum este el protejat de art. 8 1 din Convenție (Cauza Boultif împotriva Elveției, nr. 54273/00, 39, CEDO 2001-IX).
În plus, așa cum a precizat reclamantul împreună cu întreaga familie s-au
integrat în viața socială a tării noastre fiind dăunător atât pentru adulți, dar în principal pentru copii să li se schimbe modul de viață și împrejurările în care cresc și se formează.
S-a apreciat că integrarea reclamantului în societatea românească și
caracterul efectiv al vieții sale de familie fiind incontestabile, Curtea consideră că urmare a neacordării vizei de ședere și al dreptului de muncă ar fi expulzarea sa și interdicția de a intra pe teritoriul român, fapt care ar pune capăt acestei integrări și ar genera o bulversare radicală în viața sa privată și de familie. Drept pentru care, Curtea consideră că ar avea loc o ingerință în viața privată și de familie a reclamantului.
Această ingerință încalcă Convenția dacă nu respectă cerințele paragrafului 2 al art. 8. Așadar, deși ea era "prevăzută de lege", nu s-a stabilit că urmărea unul sau mai multe scopuri legitime, în sensul paragrafului respectiv, a statuat Curtea în cele două spețe menționate. Totodată, sunt pertinente și susținerile privind apărarea drepturilor reclamantului raportat la dispozițiile din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv articolul 23 care prevede că: Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului; că toți oamenii, fară nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală și că orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială. De asemenea, articolul 25 stabilește că orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința sa iar mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite.
Ca urmare, față de aceste aspecte de fapt și de drept, având în vedere că statut are și obligația pozitivă de a proteja viața de familie existentă (cauza Slivenko Letoniei nr. 48321/99) dar și cea a previzibilității dispozițiilor legale care presupune că legea este suficient de clară și precisă pentru a ca orice om să aibă posibilitatea să o înțeleagă și o respecte, fără a fi nevoie să recurgă la specialiști (în multiple cauze Curtea a apreciat că, pe lângă acest aspect, trebuie urmărit un scop legitim ce trebuie urmărite atunci când se ia o măsură ce crează o ingerință în viața de familie a unor persoane, aspecte neîndeplinite în cauză), ori în domeniul pe care îl analizăm legislația este într-o continuă modificare, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă.
Pe cale de consecință, pârâtul va fi obligat să emită atât autorizația de muncă dar și permisul de ședere solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și T împotriva NR. 648/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică acțiunea formulată de reclamanții și Obligă pârâtul Oficiul Român pentru, Serviciul pentru al Județului T să emită autorizația de muncă pentru lucrători permanenți și permisul de Ședere în România pe numele și pentru reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ledința publică din 13 noiembrie 2008,
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
- -
Red./5.12.2008
Tehnodact H,C,/8.12.2008/ 2 ex.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Anca Buta, Dorin Ilie Țiroga
