Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 2263/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2263

Ședința publică din data de 27 mai 2009

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER:

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul EL în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței publice de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 27 mai 2009, pentru a da posibilitate reclamantului să depună concluzii scrise.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2009, reclamantul EL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, anularea deciziei de returnare sub escortă nr. -/02.03.20009.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că este căsătorit cu numita, cetățean român, astfel că sunt incidente disp. art. 92 alin. 1 lit. c din OUG nr. -, potrivit căruia este interzisă îndepărtarea străinului dacă acesta este căsători cu un cetățean român, iar căsătoria nu este de conveniență. Or, nu există o hotărâre care să constate caracterul de conveniență al căsătoriei sale, arătând totodată că are o viață de familie reală și că trebuie să primeze garantarea dreptului la viața de familie. Mai arată că nu are unde să plece, îndeplinește cerințele pentru acordarea tolerării și chiar acordarea vizei de ședere datorită faptului că este căsătorit cu un cetățean român.

În ședința publică din data de 20 mai 2009, pârâtul a solicitat instanței respingerea contestației, invocând caracterul legal și întemeiat al acesteia.

Examinând contestația prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

1. Prin decizia de returnare sub escortă nr. -/02.03.2009 ( 4), s-a dispus îndepărtarea sub escortă a reclamantului, în temeiul disp. art. 82 alin. 5 coroborat cu art. 87 alin. 1 lit. b din OUG nr. 194/2002, pentru că a trecut ilegal frontiera de stat a României. Totodată, i s-a comunicat, că nu se află în vreuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României.

Potrivit referatului cu propunere de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, întocmit de Serviciul pentru al județului B ( 15), "din verificări și investigații a rezultat faptul că cetățeanul egiptean și cetățeanul marocan au intrat ilegal în România, posibil pe data de 18.01.2009, prin, însoțiți de cetățeanul român //. Aceștia aveau înțelegeri să fie așteptați în România de către cetățenii români și - (frate și soră), în vederea încheierii unor căsătorii de conveniență pe raza com. Mănăstirea din jud. B".

"De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că obținerea acestor certificate de căsătorie s-a efectuat prin fraudarea condițiilor legale referitoare la încheierea actelor de stare civilă".

2. Mai întâi se impune a fi subliniat că nicăieri în cuprinsul OUG nr. - nu se prevede, în privința reținerii căsătoriei de conveniență, adoptarea unei decizii formale în acest sens, care să poarte o atare denumire, după cum invocă reclamantul.

3. Analizând reținuta căsătorie de conveniență, al cărei astfel de caracter este contestat de către reclamant, instanța observă că, din declarația numitei ( 28), menționată în referatul mai sus invocat ca "mijlocitor" al acesteia, reiese că îl cunoscuse pe reclamant prin decembrie 2008, cărei concubină era numita, cealaltă persoană care a încheiat în aceeași zi căsătorie de conveniență cu fratele, aflați la rândul lor ilegal la muncă, în Italia, unde se afla și martora.

a arătat că reclamantul, cu acel prilej, i-a solicitat ajutorul pentru a veni în România și a-i găsi o româncă pentru a se căsători și a obține astfel un document românesc pentru a se putea întoarce în mod legal în Italia. Totodată, a rugat-o să rezolve aceeași problemă și pentru concubina lui, promițând să plătească persoanelor care ar fi dorit să încheie cele două căsătorii de conveniență câte 3000 de euro.

Intrarea ilegală în România s-a făcut cu ajutorul aceleiași persoane și al unui șofer de microbuz, care i-a ascuns între scaune, acoperiții de bagaje, contra sumei de 2500 de euro.

Imediat ce au intrat în țară, au mers la în comuna Mănăstirea, unde îi aștepta concubinul numitei, cu care aceasta din urmă vorbise în prealabil și care vorbise deja la Primăria comunei Mănăstirea, pentru oficierea căsătoriilor.

Pentru sumele de bani menționate mai sus, concubinul lui u, numitul, s-a căsătorit formal cu concubina reclamantului, numita, iar reclamantul cu sora acestuia, numita -.

Cele două căsătorii au fost oficiate de secretarul comunei acasă la numita -, contra sumei de 500 RON inițial, apoi 600 Ron și 100 euro.

s-au încheiat în lipsa unui interpretat, în condițiile în care nici unul din cei doi cetățeni străini nu cunoșteau limba română.

3. În același sens declară și numiții, cu care s-a căsătorit reclamantul ( 31), respectiv, cu care s-a căsătorit concubina acestuia ( 36) care au arătat că au acceptat să facă asta pentru bani, însă nu au primit nici un, spunându-li-se că îi vor primi doar când cei doi își vor face acte de identitate în România.

4. Însuși reclamantul a declarat ( 25) că a dorit doar să obțină viza de ședere în România, țară membră a Uniunii Europene, solicitând chiar "anularea căsătoriei".

5. Instanța reține, în raport de actele dosarului, că reclamantul nu a făcut dovada contrară celor reținute de pârât, cu privire la căsătoria de conveniență încheiată. Prin urmare, în mod corect pârâtul a emis decizia de returnare sub escortă contestată în prezenta cauză, astfel că - în baza art. 84 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România - va respinge ca neîntemeiată prezenta contestație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul EL în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2009.

JUDECĂTOR GREFIER

Red./dact. 2 ex.MN/MN

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 2263/2009. Curtea de Apel Bucuresti