Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 26/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 4.11.2009
SENTINȚA CIVILĂ Nr.26
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtulOficiul Român pentru, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și asistat de avocat și consilier juridic în reprezentarea pârâtului.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta reclamantului depune o cerere de probațiune privind audierea a doi martori pentru dovedirea faptului că nu este vorba în speță de o căsătorie de conveniență.
Instanța pune în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar declarațiile autentificate la notar ale martorilor.
Reprezentantul pârâtului invocă excepția netimbrării acțiunii, excepția necompetenței materiale a Curții și neîndeplinirea procedurii prealabile.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției netimbrării și arată că instanța nu i-a pus în vedere să timbreze, dar se va conforma dispozițiilor instanței în cazul în care se apreciază că trebuie timbrat. Pune concluzii de respingere a excepției necompetenței materiale a Curții în raport de dispozițiile art.82 din nr.OUG 194/2002 care prevede că dispoziția de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, la curtea de apel, fără procedură prealabilă.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror, apreciază că în speță este vorba de un drept de ședere reglementat de OG194/2002, competentă fiind Curtea de APEL TIMIȘOARA, fără procedură prealabilă. Cu privire la excepția netimbrării, susține că acțiunea ar trebui timbrată.
CURTEA
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
1.Cererea de chemare în judecată:
Prin contestația înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 1238/59/4.11.2009, reclamantul a atacat Decizia nr. - din data de 06 octombrie 2009 emisa de Oficiul Român pentru - Serviciul pentru C-S, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța în cauză, să se dispună anularea deciziei indicate mai sus; să se dispună obligarea intimatului de a-i prelungi dreptul de ședere în România.
În fapt, contestatorul arată că prin Decizia nr. - din 06.10.2009 emisă de intimat, i s-a respins cererea prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară în România, drept obținut ca urmare a căsătoriei cu numita -.
Prin decizia contestată se reține că reclamantul nu se "încadrează" la prevederile art. 63 alin. 2 lit. a), c), d) și f) din nr.OUG 194 din 12.12.2002 rep. privind regimul străinilor în România, constând în următoarele:
a) - coabitarea matrimonială nu există;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;
f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia.
Reclamantul s-a căsătorit cu numita - la data de 05 august 2009 în fața delegatului de stare civilă al mun. Reșița, iar căsătoria a fost înregistrată cu nr. 286 din aceeași dată.
Soția sa - are doi copii dintr-o relație anterioară de concubinaj, pe nume și.
Reclamantul arată că are domiciliul comun cu soția, în loc. Reșița,-,. 4, jud. C- Dovada acestui fapt o poate realiza cu o copie a Contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 12656 din 25 octombrie 2007 încheiat pe numele soției și unde reclamantul figurează ca membru al familiei, în baza aprobării nr. 12677 din 11.09.2009, astfel cum apare în Anexa nr. 1 parte integrantă din același contract. Tot în aceeași anexă sunt trecuți și cei doi copii ai soției sale.
Cu privire la afirmația intimatului că nu ar exista coabitare matrimonială, reclamantul susține că această afirmație este eronată, întrucât reclamantul și soția locuiesc împreună la adresa pe care a indicat-o mai sus. Este adevărat faptul că reclamantul a închiriat un apartament în loc. Reșița, str. -,. 15,. 1,. 2, jud. C-S, însă acest contract a fost încheiat la data de 31.08.2009 în baza acordului amândurora, întrucât soții mai locuiesc din când în când și la această adresă.
Față de cele arătate reclamantul consideră că nu se încadrează la prevederile art. 63 din. 2 lit. a) din nr.OUG 194/2002.
Reclamantul mai arată că el contribuie efectiv la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie. Se consideră un familist convins și își ia în serios sarcinile pe care le impune căsătoria, precum creșterea și educarea celor doi copii. In acest sens, duce în mod regulat copiii la grădiniță, contribuie moral și financiar la creșterea și educarea lor. Își îndrăgește foarte mult copiii, iar aceștia sunt foarte atașați de el.
Prin emiterea deciziei contestate reclamantul consideră că s-a adus atingere dreptului la viața de familie, încălcându-se prevederile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că s-a produs o vătămare a vieții de familie a reclamantului.
În ceea ce privește afirmația că reclamantul și soția nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi, face precizarea că ei comunică foarte bine în limba română, iar soția l-a ajutat chiar să mă perfecționez.
Cu privire la art. 63 alin. 2 lit. t) din nr.OUG 194/2002, reclamantul arată următoarele: reclamantul și-a cunoscut actuala soție în data de 28-29 2008. In cadrul interviului pe care l-a dat în data de 21 septembrie 2009 le-au fost puse diverse întrebări și arată faptul că dacă s-a întâmplat ca răspunsurile să nu coincidă întrutotul, s-a datorat timpului îndelungat care a trecut de la data întâmplării evenimentelor care au făcut obiectul întrebărilor.
Pentru toate aceste motive, reclamantul solicită anularea deciziei contestate cu obligarea intimatului la prelungirea dreptului de ședere în țară.
Având în vedere cele arătate și dezvoltate mai sus, reclamantul apreciază că nu se încadrează în vreuna din prevederile art. 63 din nr.OUG 194/2002 care reglementează condițiile căsătoriei de conveniență, ci dimpotrivă are o viață de familie normală și liniștită, în deplină armonie cu soția mea și cu copiii noștri, iar decizia contestată nu face altceva decât să aducă atingere valorilor familiale pe care le impune căsătoria.
În drept, invocă dispozițiile art. 63 din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.
2.Întâmpinarea pârâtului:
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.12.2009, pârâtul Oficiul Român pentru a invocat lipsa procedurii prealabile, in temeiul art. 109 alin. 2 Cod de procedura civila coroborat cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare având in vedere următoarele considerente:
In fapt, reclamantul s-a adresat Serviciului pentru C S la data de 17.09.2009 solicitând prelungirea dreptului de ședere in calitate de membru de familie cetățean R, fiind căsătorit cu cetățeanul R.
In urma analizării documentelor depuse de către reclamant si a interviului celor 2 soți a rezultat ca a fost încheiata o căsătorie de conveniența. In temeiul art. 63 alin. 1 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările si completările ulterioare, i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere.
Soluția adoptata de către Serviciul pentru CSa fost comunicata reclamantului la data 06.10.2009, cu adresa -.
Având in vedere ca la data soluționării cererii străinul avea calitatea de solicitant de azil in România si se afla sub incidența prevederilor art. 17 din LEGEA 122/2006 privind azilul in România refuzul cererii a fost sub forma comunicării si nu a deciziei de returnare prevăzuta de art. 52 alin. 2 coroborat cu art. 82 din OUG 1.94/2002 privind regimul străinilor.
La data de 04.11.2009 reclamantul a depus contestație împotriva refuzului de prelungire a dreptului de ședere la Curtea de APEL TIMIȘOARA. De asemenea reclamantul a mai depus o cerere cu același obiect și la Curtea de Apel București (dosar nr-).
Pârâtul consideră că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabila prevăzută de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Față de cele expuse, pârâtul solicită admiterea excepției așa cum a fost formulata si pe cale de consecința respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibila.
În fapt, reclamantul s-a prezentat la sediul Serviciului pentru C S la data de 17.09.2009, și a solicitat prelungirea dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei, în temeiul prevederilor art. 62 alin. 3 din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Anterior depunerii cererii reclamantul a intrat in România la data de 17.10.2008 in baza unei vize de lunga ședere in scop de studii eliberata la data de 26.09.2008.
La data de 03.02.2009 a solicitat acordarea statutului de refugiat, cerere respinsa la data de 19.02.2009 de către Oficiul Român pentru -Direcția și Integrare. Actualmente se afla in faza contestației la Judecătoria Sector 4 B cu termen de judecata la 20.01.2010. La data de 22.11.2008 reclamantul a trecut fraudulos in Ungaria fiind returnat de autoritățile maghiare.
Cu ocazia analizării cererii de prelungire a dreptului de ședere, în urma verificărilor efectuate și a evaluării prin comparație a celor declarate de soți în timpul interviului, s-a constatat existenta clementelor unei căsătorii de conveniență între reclamant și cetățeanul R.
Această apreciere a avut la bază faptul că coabitarea matrimoniala nu exista, lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, soții nu vorbesc o limba înțeleasa de amândoi si sunt inconsecvenți in declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor in care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia.
La data depunerii cererii străinul a făcut dovada spațiului de locuit prin contractul de închiriere nr. 12656 din 25.10.2007 pentru adresa situata in-,. 4, fiind introdus in acest contract la data de ll.09.2009.Contrar acestui fapt străinul a închiriat o alta locație prin Firma Credo la data de 31.08.2009 la o adresa situata in B-dul -, -. 15, Sc. 1 Ap. 2, unde in urma controalelor efectuate a rezultat ca locuiește fără soția sa. De altfel, întrebata de obiectele electrice si electronice aflate in apartamentul soțului, precum si locația acestuia, soția a declarat ca apartamentul se afla la etajul 3 sau 4, in realitate fiind la parter si nu știa despre obiectele din apartament.
In timpul interviului soții au declarat ca locuiesc împreuna insa in urma controalelor la ambele adrese a rezultat ca obiectele de îmbrăcăminte ale soților sunt separate in sensul ca soțul are doar hainele lui la locația închiriata in b-dul -, iar soția are doar hainele ei si ale copiilor la adresa din str. -.
In ceea ce privește modul cum s-au cunoscut, ambii soți declara ca s-au cunoscut in 2008 in Resita intr-o stație de tramvai si au vorbit in engleza si, cu toate ca soția precizează ca nu știe limba engleza.
Referitor la declararea datelor cu caracter personal soția declara ca de ziua solului ei au fost împreuna in Resita si i-a oferit cadou un pulover si un parfum in schimb soțul declara ca a fost plecat in B si ca nu a fost sunat de solie. Ulterior fiind întrebata soția care este data de naștere a soțului aceasta nu a știut sa răspundă.
Referitor la căsătorie soțul a afirmat ca data căsătoriei este 05.08.2009 si ca a purtat haine cumpărate de soția sa din Resita, in schimb soția declară ca nu i-a cumpărat nici un fel de haine pentru căsătorie, soțul venind cu hainele de la
Reclamantul declara ca este translator la Oficiul R pentru, insa soția sa declară ca nu cunoaște acest lucru.
Soții nu cunosc datele personale nici ale lor nici ale membrilor de familie.
Referitor la contribuția efectivă la viata de familie, soția declară ca trăiește din banii trimiși de tatăl său din Germania si alocația de stat, iar despre soț știe ca primește bani de la tatăl său insa nu menționează ca ar contribui amândoi la cheltuielile familiale, deși soțul susține ca participa la întreținerea soției.
Cu privire la cum au petrecut ziua precedenta interviului cei doi soți au dat declarații contradictorii in sensul ca orele de trezire erau diferite insa in final soția a recunoscut ca nu au dormit împreuna, ca soțul nu are haine la ea, el locuind singur in locuința închiriata.
Cu privire la planurile de viitor ale celor doi soți au rezultat ca sunt contradictorii soția dorind sa rămână în Reșița iar soțul sa se stabilească la
În conformitate cu prevederile art. 63 alin. I din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările si completările ulterioare, Oficiul R pentru refuza prelungirea dreptului de ședere obținut in baza căsătoriei daca, in urma verificărilor efectuate, rezulta ca acea căsătorie este de conveniența".
Drept urmare, constatându-se întrunite elementele prevăzute la art. 63 alin. 2 lit.a, d si f) referitoare la căsătoria de conveniență, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1 din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, reclamantului i s-a comunicat refuzul prelungirii dreptului de ședere si motivele care au stat la baza acestuia.
Pentru aceste motive și cu precizarea că legea nu recunoaște, în mod expres un drept al străinului de a i se prelungi șederea în România (norma care reglementează acest aspect fiind permisivă și nu imperativă - art. 50 alin. 1 din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România cu modificările si completările ulterioare arata ca "străinilor care au intrat în România în baza unei vize de lungă ședere li se poate prelungi dreptul de ședere temporară de către Oficiul R pentru sau de formațiunile sale teritoriale în condițiile prevăzute în prezenta secțiune"), pârâtul consideră că măsura luată împotriva cetățeanului străin este legală și temeinică.
3. Aprecierea instanței:
Excepția de necompetență a Curții de APEL TIMIȘOARA:
La termenul din 20.01.2010, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal.
Analiza Curții cu privire laexcepția de necompetență materială:
Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la excepția de necompetență materială, instanța constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect solicitarea domnului de anulare a Deciziei nr. - din 06.10.2009, emisă de Oficiul Român pentru - Serviciul pentru C-S, prin care i s-a respins cererea prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară în România, drept obținut ca urmare a căsătoriei cu numita -.
Curtea constată că regimul juridic al străinilor în România este reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 194 din 12 2002 privind regimul străinilor în România, care a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008 în temeiul art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007 privind înființarea Oficiului Român pentru prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007.
Cu privire la refuzul prelungirii dreptului de ședere temporară în România, art. 52 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 prevede că "decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82".
Cât privește procedura de returnare, art. 82 reglementează decizia de returnare, având următorul conținut:
(1) "Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. (1) sunt obligați să părăsească teritoriul României.
(2) Decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română și într-o limbă de circulație internațională.
(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit, astfel:
a) în termen de 15 zile, pentru:
(i) străinul a cărui ședere a devenit ilegală;
(ii) străinul a cărui viză a fost anulată sau revocată;
(iii) foștii solicitanți de azil pentru care s-a finalizat procedura de azil;
b) în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;
c) în termen de 90 de zile, pentru:
(i) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum și membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de ședere pentru reîntregirea familiei;
(ii) străinul căruia i-a încetat dreptul de ședere permanentă, dacă nu îndeplinește condițiile de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru unul din scopurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
(4) Termenele prevăzute la alin. (3) curg de la data la care decizia de returnare i-a fost adusă la cunoștință străinului, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(5) care au trecut ilegal frontiera de stat, precum și celor cu ședere ilegală a căror identitate nu a putut fi stabilită li se emite decizie de returnare sub escortă, care va fi însoțită de luarea în custodie publică, în condițiile prevăzute la art. 97".
4. Contestarea deciziei de returnareeste reglementată de art. 84 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002, care prevede următoarele:
(1) "Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă.
(2) În cazul străinilor prevăzuți la art. 82 alin. (5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanța se pronunță în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.
(3) Contestația prevăzută la alin. (1) și (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare.
(4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinii luați în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică".
Curtea observă însă că domnul nu a contestat o decizie de returnare, ci actul prin care o autoritate județeană, respectiv Oficiul Român pentru - Serviciul pentru C-S, i-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară în România.
Contrar prevederilor art. 52 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002, care dispun că "decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82", domnului nu i s-a comunicat decât refuzul de prelungire a dreptului de ședere temporară în România, dar fără emiterea unei decizii de returnare, cel puțin până la data sesizării Curții de APEL TIMIȘOARA.
În aceste condiții, Curtea constată că în prezenta cauză nu se contestă legalitatea unei decizii de returnare, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 84 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002, care impun competența Curții de APEL TIMIȘOARA.
Dimpotrivă, în prezenta cauză se contestă legalitatea unui act emis de o autoritate județeană, respectiv de Oficiul Român pentru - Serviciul pentru C-
Or, conform art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă,"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar potrivit art. 10 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "litigiile privind actele administrative emisesau încheiatede autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de leise soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Completul de judecată este format din 2 judecători.
(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În același sens, art. 2 punctul 1 litera d) Cod de Procedură Civilă prevede căTribunalul judecă în primă instanță -d) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel".
Având în vedere aceste constatări, instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Tribunalului C S, în conformitate cu dispozițiile art. 2 punctul 1, litera d) Cod de Procedură Civilă și ale art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind în discuție un litigiu având de obiect emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică județeană.
Având în vedere și dispozițiile art. 158 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", în raport cu cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C.
Față de dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă"- instanța reține că prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C-
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./9.02.2010
Tehnored. / 2 ex./9.02.2010
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
