Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 3137/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3137
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 7.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect "anulare act administrativ".
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 30.06.2009 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 7.10.2009 și a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând în condițiile art.260 cod pr.civ. constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 4.05.2009, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru a contestat măsura interdicției de intrare în România dispusă de pârât.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că are un copil minor, de cetățenie română, născut la data de 2.10.2001 la creșterea și educarea căruia dorește să contribuie financiar, însă măsura expulzării și interdicției de intrare în România, pentru o perioadă de 11 ani, îl împiedică în executarea obligațiilor părintești.
Prin cererea completatoare, (aflată la fila 8 ds.) reclamantul a solicitat și anularea "expulzării" prev.de art.117 cod penal.
În drept cererea a fost întemeiată pe prev. OUG 194/2002.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din 30.09.2009, autoritatea pârâtă a pus concluzii de respingere a capătului de cerere privind contestarea măsurii interdicției de intrare în România pentru o perioadă de 11 ani ca fiind tardiv formulată și respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind contestarea măsurii de expulzare.
În subsidiar a pus concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările din dosar în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin actul administrativ fără număr și fără dată, emis de autoritatea pârâtă, și comunicat reclamantului la data de 14.04.2009, (fila 24 ds.) s- comunicat cetățeanului iranian și măsura îndepărtării sub escortă din România și măsura interdicției de intrare în România pentru o perioadă de 11 ani dispusă în conformitate cu prev. art.87 alin.1 lit.d) și art.106 alin.3 din OUG 194/2002.
În motivarea actului s-a reținut că, prin sentința penală nr.1723/12.06.2001 a Judecătoriei sector 4 B, cetățeanul iranian a fost condamnat la 11 ani închisoare și expulzare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri, iar pentru situația că a fost dispusă expulzarea, conform art. 87 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 194/2002 s-a dispus îndepărtarea străinului sub escortă.
S-a mai reținut că măsura interdicției de intrare în România a fost dispusă conf.art.106 alin.3 prin același act normativ care prevede că în cazul dispunerii măsurii expulzării durata interdicției este egală cu durata pedepsei la care a fost condamnat străinul.
Actul administrativ contestat a fost comunicat intimatului la data de 14.04.2009.
În raport de disp.rt.105 alin.5 din OUG 194/2002, autoritatea pârâtă a invocat excepția tardivității introducerii contestației împotriva măsurii de interzicerea intrării în România, susținând că termenul de 10 zile a expirat la data de 24.04.2009, iar contestatorul a expediat acțiunea la data de 30.04.2009.
Curtea constată că excepția invocată de pârât este neîntemeiată întrucât din conținutul formulării acțiunii, rezultă că reclamantul se afla în custodie publică la Centrul de a luați în custodie publică din localitatea Otopeni,
Acțiunea formulată de reclamant a fost datată 24.04.2009, astfel cum s-a menționat în finalul contestației, rezultând că străinul a depus toate diligențele să formuleze cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de lege.
Împrejurarea că, pe plicul aflat la fila 3 din dosar este menționată data de expediere 30.04.2009, nu poate fi apreciată ca fiind de natură să decadă pe reclamant din termenul prevăzut de lege, din moment ce nu a avut deplină libertate de mișcare pentru a expedia acțiunea, iar autoritatea publică nu a dovedit că există toate facilitățile necesare la dispoziția celor aflați în Centrul de, pentru putea expedia în orice moment o corespondență și să primească dată de înregistrare, raportat la facilitățile de care dispun persoanele care nu se află într-o asemenea situație.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge excepția tardivității invocată de autoritatea publică,ca neîntemeiată.
Pe fondul contestației măsurii de interzicere a intrării în România, se reține că art.106 alin.3 din OUG 194/2002 conține norme imperative pentru situația în care împotriva străinului a fost dispusă măsura expulzării printr-o hotărâre penală definitivă și irevocabilă, în sensul că, autoritatea pârâtă este obligată să dispună măsura interdicției de intrare în România pentru o perioadă egală cu durata pedepsei la care a fost condamnat străinul, dar nu mai mică de 3 ani.
Reclamantul a fost condamnat la 11 ani închisoare prin sentința penală nr.1723/12.06.2001, astfel că pârâtul în mod corect a dispus ca durata interdicției de intrare în România să fie tot de 11 ani în considerarea gravității infracțiunii săvârșite.
Susținerile reclamantului în sensul că are un copil minor, de cetățenie română și pentru această situație solicită anularea măsurii de interzicere de intrare în România nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a actului contestat.
Pe de o parte se reține că reclamantul nu a dobândit calitatea de părinte întrucât din susținerile sale rezultă că procesul pentru stabilirea paternității, intentat concubinei sale, nu s-a finalizat printr-o hotărâre irevocabilă, iar pe de altă parte OUG 194/2002 nu condiționează dispunerea măsurii de interdicție de intrare în România de alte împrejurări în afara situației că împotriva străinului s-a dispus anterior expulzarea.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În privința solicitării reclamantului de anulare a măsurii expulzării se constată că această măsură nu a fost dispusă de către autoritatea pârâtă prin actul administrativ contestat.
Potrivit art.94 alin.1 din OUG 194/2002 "împotriva străinului care a săvârșit o infracțiune pe teritoriul României poate fi dispusă măsura expulzării în condițiile prevăzute de codul penal și de codul d e procedură penală".
În speță, măsura expulzării a fost dispusă de o instanță penală, respectiv prin sentința penală nr.1723/12.06.2001 a Judecătoriei sector 4 B, iar sentința penală nu poate fi contestată la o instanță de contencios administrativ întrucât nu este un act administrativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 pr.civ, Curtea va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității contestației invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru, privind anularea măsurii de interzicerea intrării în România, ca neîntemeiat.
Respinge capătul de cerere privind anularea măsurii expulzării ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/3ex.
16.10.2009
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria
