Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 34/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISRTRATIV FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.34

Ședința publică de la 05.01.2010

Instanta compusa din

PREȘEDINTE: Pătrașcu Horațiu

Grefier: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU având ca obiect "anulare act administrativ"

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilierul juridic al autorității pârâtei depune la dosar copia unui bilet de avion în care este menționat și numele reclamantei concluzie din care rezultă că reclamanta a părăsit teritoriul României încă din data de 22.10.2009. Solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Deciziei de returnare nr. -/10.03.2008 ca fiind temeinic și legal întocmită, pentru motivele detaliate în întâmpinare.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei de returnare ca fiind temeinic și legal întocmită.

Curtea reține cauza pentru soluționare.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul - reclamanta, cetățean chinez, n la data de 23.11.1964 în a chemat în judecată pe pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU solicitând anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.-/10.03.2008 și obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere în România în alte scopuri.

În motivarea, în fapt, a cererii reclamanta arată că a venit în România la data de 15.09.2006 în scopul desfășurării de activității de voluntariat, cu o viză valabilă 90 de zile, dreptul de ședere fiindu-i prelungit pentru o perioadă de un an, până la data de 29.11.2007.

La data de10.03.2008 pârâtul i-a comunicat decizia de returnare de pe teritoriul României nr. -/10.03.2008, pentru motivul că dreptul său de ședere a devenit ilegal.

Reclamanta consideră că decizia de returnare și de respingere a cererii de prelungire a dreptului de ședere ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât la data la care i s-a emis decizia își pregătea dosarul pentru prelungirea dreptului de ședere, practica pârâtei fiind aceea de a nu dispune măsura returnării și de a accepta depunerea cererii de prelungire după expirarea perioadei aprobate anterior, în cazuri similare anterioare, pârâtul prelungind dreptul de ședere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr.194/2002, modificată prin OUG nr.55/2007, Legii nr.-; Codului d e procedură civilă și în susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, atașând actele care au stat la baza emiterii deciziei de returnare contestate, conform art.13 din Legea nr.554/2004.

În ședința publică din data de 27.05.2008 Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.

La data de 24.06.2008 reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 alin.1 coroborat cu art.68 alin.5 din OUG nr.194/2002, modificată prin Legea nr.347/2007 arătând că aceste dispoziții încalcă prevederile art.15 alin.2 și art. 21 alin.3 din Constituția României coroborate cu art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Jurisprudența, privind neretroactivitatea legii și dreptul la un proces echitabil.

Prin încheierea din data de 24.06.2008 instanța a dispus, în temeiul art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art.11 alin.1 coroborat cu art.68 alin.5 din OUG nr.194/2002, modificată prin Legea nr.347/2007, înaintarea dosarului în vederea soluționării excepției, iar n temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, a suspendat soluționarea cauzei în fond.

Prin decizia nr.603/28.04.2009 pronunțată în dosarul nr.2130D/2008 a Curții Constituționale a României a fost respinsă excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Cauza a fost repusă pe rolul Curții de Apel București -Secția A VIII-A Contencios Administrativ și Fiscal la data de 25.06.2009.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea apreciază contestația ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Dispoziția de returnare de pe teritoriul României nr. -/10.03.2008 emisă de MAI- Oficiul Român pentru s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 79 alin. 1 și art.80 alin. 3 lit. a pct. i din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor, modificată prin Legea nr. 482/2004, ca reclamanta să părăsească teritoriul României în termen de 15 de zile de la data luării la cunoștință a dispoziției, întrucât șederea pe teritoriul României a devenit ilegală.

În motivarea dispoziției s-a reținut că dispoziția a fost emisă întrucât reclamanta nu a părăsit teritoriul României până la data la care i-a încetat dreptul de ședere stabilit prin permisul de ședere și nu îndeplinește condițiile pentru acordarea tolerării, conform art.98-99 din ordonanță.

De asemenea, conform art.102 alin.1 lit. a pct. ii și art.102 alin.2 lit. baf ost instituită interdicția de intrare în România pe o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară.

Reclamanta, cetățean chinez, a intrat în România la data de 15.09.2006 cu viză de lungă ședere pentru alte scopuri -, emițându-i-se permis de ședere și fiindu-i prelungit acest drept până la data de 29.11.2007, după expirarea căruia ne mai având stabilit un drept de ședere, cererea de acordare a tolerării fiind respinsă.

Reclamanta a fost depistată la data de 10.03.2008 de către lucrătorii Serviciului Combaterea și Ilegale a B, ca urmare a unei acțiuni desfășurate cu forțe proprii în--128,. 17-18, sector 2.

Reclamanta a susținut că decizia de returnare și de respingere a cererii de prelungire a dreptului de ședere este nelegală și netemeinică, întrucât la data la care i s-a emis decizia își pregătea dosarul pentru prelungirea dreptului de ședere, practica pârâtei fiind aceea de a nu dispune măsura returnării și de a accepta depunerea cererii de prelungire după expirarea perioadei aprobate anterior, în cazuri similare anterioare, pârâtul prelungind dreptul de ședere.

Cererea pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în condițiile art.56 din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor, modificată prin Legea nr. 482/2004 se depune de către străin cel târziu la data încetării dreptului de ședere, însă reclamanta data depistării, 10.03.2008, îi expirase dreptul de ședere, înregistrând o ședere ilegală, de 102 de zile, acesta având obligația de a părăsi țara, potrivit art.4 alin.4 și art.11 alin.1 din OUG nr.194/2002, republicată, de îndată ce a expirat dreptul de ședere conferit prin viză sau permis de ședere.

În condițiile în care la data de 10.03.2008, cetățeanul străin nu mai era titularul unui drept de ședere, în mod corect s-a emis dispoziția de părăsire a teritoriului României, neavând nici o relevanță că la data la care i s-a emis decizia își pregătea dosarul pentru prelungirea dreptului de ședere, reclamanta putând însă intra din nou pe teritoriul României, în baza unei noi vize, după expirarea interdicției de intrare în România instituită pentru un termen de 6 luni de la data ieșirii din țară.

Față de aceste considerente Curtea urmează să respingă contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de reclamanta, cetățean chinez, la data de 23.11.1964 în, cu reședința în B,--128,.151, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B, str. -. - nr.2. sector. 5, ca neîntemeiată.

Definitivă și irevocabilă

Pronunțată în ședință publică azi, 05.01.2010.

PREȘEDINTE, GREFIER

Red.

Dact. P/4ex

Președinte:Pătrașcu Horațiu
Judecători:Pătrașcu Horațiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 34/2010. Curtea de Apel Bucuresti