Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 4008/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 4008
Ședința publică din 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Voicu
Grefier: ---
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI
a fost reprezentat de procuror
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat, cu delegație de substituire pe care o depune la dosar, și pârâtul, reprezentat de consilier juridic, cu delegație la fila 14 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este litigiu privind regimul străinilor și procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra fondului acțiunii.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și anularea deciziei de returnare care este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 92 din Legea nr. 194/2002, articol pe care îl citează. Motivează că, la emiterea deciziei, a fost încălcat și art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la viață. Arată că însuși Ministerul Afacerilor Externe avertizează pe cetățenii români care doresc să călătorească în Irak despre pericolul unei asemenea călătorii. Solicită admiterea plângerii sale.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii și menținerea actului atacat ca temeinic și legal. Arată că decizia de returnare a fost emisă în temeiul art. 11 și art. 4 din OUG nr. 194/2002, iar motivul invocat de reclamant, privind pericolul returnării sale, nu este aplicabil, iar reclamantul a solicitat acordarea unei forme de protecție, cerere respinsă, neexistând vreun indiciu că reclamantul ar fi expus vreunui risc în cazul reîntoarcerii în Irak. Solicită respingerea plângerii reclamantului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii, ca nefondată, decizia de returnare fiind emisă în mod corect, pentru că dreptul de ședere al reclamantului expirase, iar instanța specializată pe drept de azil a respins cererea reclamantului.
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, deliberând în condițiile art.256 pr.civ. constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata la data de 14.05.2009, reclamantul a chemat in judecata pe parata ORI, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei de returnare de pe teritoriul Romaniei nr. - din 13.05.2009 in ceea ce priveste obligarea reclamantului ca in termen de 15 zile de la data luarii la cunostinta sa paraseasca teritoriul Romaniei.
In motivarea actiunii s-a aratat ca prin decizia nr. - din 13.05.2009 emisa de parata s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul Romaniei.
Aceasta decizie a fost emisa cu incalcarea disp. art. 92 alin. 1 lit. e din OUG 194/2002, care prevad faptul ca este interzisa indepartarea strainilor daca exista temeri justificate ca viata ii este pusa in pericol ori ca va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante in statul in care urmeaza sa fie trimis strainul.
A aratat reclamantul ca cererea sa privind acordarea statutului de refugiat in Romania pe motive politice, pe situatia actuala existenta in Irak si problemele religioase pe care le are, a fost respinsa de Judecatoria Sector 4 iar reclamantul a depus o noua cerere de acces la o noua procedura de azil, depunand in sprijinul acestei proceduri noi dovezi.
De asemenea, reclamantul a invocat disp. art. 2 alin. 1 din CEDO.
Avertismentele de calatorie privind evitarea tuturor calatoriilor in Irak, tara a carei situatie de securitate este puternic afectata de activitati cu caracter terorist.
In drept, cererea se intemeiaza pe disp. OUG 194/2002 si disp. CEDO.
La dosar s-au depus inscrisuri.
Parata ORI a formulat intampinare si a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, intrucat reclamantul nu mai avea un drept legal de sedere pe teritoriul Romaniei, incalcand prevederile art. 11 alin. 1 si art. 4 alin. 4 din OUG 194/2002.
Analizand actele dosarului, Curtea constata ca actiunea este nefondata pentru urmatoarele motive:
Prin decizia nr. - din 13.05.2009 emisa de parata s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul Romaniei, in temeiul art. 4 alin. 4 si art. 11 alin. 1 din OUG 194/2002, considerandu-se sederea reclamantului pe teritoriul Romaniei ca fiind ilegala, intrucat s-a finalizat procedura de azil.
Art. 92 alin. 1 lit. e din OUG 194/2002 arata ca indepartarea este interzisa daca există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis străinul.
In cauza reclamantul a formulat la 11.03.2008 cerere de acordare a statutului de refugiat in Romania. Cererea a fost respinsa prin Hotararea ORI - nr. -/h/BG la data de 10.04.2008, iar plangerea impotriva acesteia a fost respinsa ca neintemeiata prin Sentinta Civila nr. 3964 din 05.08.2008.
Potrivit art. 4 alin. 4 din OUG 194/2002, " aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade."
Conform art. 11 alin. 1 din OUG 194/2002, " aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere."
Curtea constata ca nu poate fi retinuta incidenta art. 92 alin. 1 lit. a din OUG 194/2002, intrucat cererea reclamantului de acordare a statutului de refugiat in Romania a fost respinsa prin Hotararea ORI - nr. -/h/BG la data de 10.04.2008, iar plangerea impotriva acesteia a fost respinsa ca neintemeiata prin Sentinta Civila nr. 3964 din 05.08.2008.
De asemenea, se retine ca reclamantul nu a adus dovezi noi in ceea ce priveste acordarea statutului de refugiat.
Fiind finalizata procedura privind acordarea statutului de refugiat, reclamantul are o sedere ilegala si prin aceasta a incalcat prevederile art. 4 alin. 4, raportat la art. 11 alin. 1 din OUG 194/2002.
In consecinta, fata de cele retinute mai sus, in conformitate cu art. 18 din Legea nr.554/2004, se va respinge actiunea ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.VR
EF/3ex.
15.12.2009
Președinte:Rodica VoicuJudecători:Rodica Voicu