Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 4029/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 4029
Ședința publică de la 19.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de doamna procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul - prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul pârâtului învederează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe fondul acțiunii.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul contestației.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea contestației, ca nefondată și menținerea actului administrativ contestat - Decizia de Returnare nr. -/17.04.2009, ca legal și temeinic, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii, ca nefondate și de menținere a deciziei de returnare, ca fiind legală și temeinică, constatându-se în mod corect că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 33 alineat 3 litera a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul contestației.
CURTEA,
Instanța constată următoarele.
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe reclamanta, cetățean chinez, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, anularea deciziei de returnare nr.-/17.04.2009 ca nelegală.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în mod greșit s-a emis decizia de returnare pe motivul revocării avizului. Aceasta, deoarece nu i s-au comunicat motivele revocării fiind încălcate dispozițiile Lg.123/2001, în condițiile în care reclamanta îndeplinea condițiile prev.de art.4 din Lg.123/2001.
În susținerea acțiunii reclamanta depune la dosar copia deciziei de returnare și dovada achitării taxei de timbru.
La dosar pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată depunând la dosar în baza art.13(1) din Lg.554/2004 actele care au stat la baza emiterii deciziei de returnare (filele 14-34).
În raport de actele depuse și de susținerile părților instanța reține în fapt următoarele a data de 29.01.2009 reclamantei i-a fost eliberată viza de lunga sedere pentru desfasurarea de activitati comerciale nr. -, simbol D/ AC. s-a acordat pe baza ordinului Presedintelui Agentiei Romane pentru ivestitii, prin care s-a emis aviz tehnic de specialitate, ca urmare a faptului ca la acea data erau indeplinite conditiile legale pentru eliberarea avizului. Asadar, ca urmare a obtinerii avizului, reclamanta a intrat pe teritoriul tarii noastre in baza vizei pentru desfasurarea de activitati comerciale la 11.02.2009.
Ulterior, a revocat Ordinul nr. 527/12.12.2008 prin care s-a emis avizul tehnic de specialitate pe numele reclamantei si prin adresa nr.-/13.04.2009 a informat si institutia noastra cu privire la acest aspect. Pe cale de consecinta, in temeiul art. 33 din OUG 194/2002, republicata, institutia noastra a instiintat Ministerul Afacerilor Extene pentru luarea masurii de revocare a vizei de lunga sedere iar ulterior. a comunicat institutiei noastre decizia de revocare a vizei.
La data de 17.05.2009 reclamanta a fost depistata in urma unui control efectuat in zona, avand viza de intrare in Romania nr.- revocata din 17.04.2009, conform art. 33 alin. 3 lit. a din OUG 194/2002. A vand in vedere aceste aspecte, in temeiul art. 82 alin. 3 lit. a pct. ii din acelasi act normativ, pe numele reclamantei a fost emisa decizia de retumare nr. - din 17.04.2009, a carei legalitate este contestata in prezenta cauza.
Din actele dosarului rezultă că la data de 13.04.2009 a revocat Ordinul Președintelui prin care se acordă avizul tehnic de specialitate în vederea obținerii vizei de lungă ședere și în consecință Ministerul Afacerilor Externe a revocat viza de lungă ședere pentru activități comerciale conf.art.33(1) și alin.3 lit.a) din OUG 194/2002.
La data emiterii deciziei de returnare - 17.04.2009 - reclamanta nu mai era posesoarea unei vize valabile, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev.de art.81(1) și art.82(3) lit.a pct.ii) din OUG 194/2002.
Instanța nu va reține motivele invocate de reclamantă în acțiune, deoarece revocarea nemotivată a avizului nu este de competența pârâtului. Această autoritate a emis legal decizia de returnare de pe teritoriul României în situația în care reclamantei i-a fost revocată viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale.
Față de cele expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, cetățean chinez, cu domiciliul ales în B, Șos.- cel mare nr.35,.31,.2,.71, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în str.-.-. nr.2. sector 5,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/3ex.
10.12.2009
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria